Artele martiale

[Parascheva16]

Aţi amintit de Avraam, de Sfinţii mucenici Dimitrie şi Nestor. Mai sunt şi alte asemenea chipuri?

Nenumărate. De la Sfântul Teodor Stratilat sau Sfântul Andrei Stratilat până la Sfânta Teodora din Vasta, cea care s-a îmbrăcat ostăşeşte ca să fie primită să lupte cu armele împotriva tâlharilor, sau până la sfinţii români care au luptat cu arma în mână pe crestele munţilor, în bălţile Dunării sau în pădurile Ţării împotriva bestiei bolşevice.

Părinte, mulţi privesc un asemenea cuvânt ca pe un îndemn la violenţă. Îndemnaţi la violenţă?

În aceeaşi măsură în care a făcut-o şi Cuviosul Daniil Sihastrul cu Ştefan cel Mare şi Sfânt! Dacă este nevoie să apărăm pe alţii şi singura cale de a-i apăra este violenţa, trebuie s-o folosim. Dar niciodată pentru orgoliul nostru rănit, niciodată pentru poftele şi patimile noastre. Acesta este un păcat foarte mare.

Cred că este foarte greu să se facă deosebire între aceste două întrebuinţări ale violenţei.

Aşa este. De aceea şi a doua nuanţă în ceea ce spune Părintele Iustin. Vedeţi, el dă pe de-o parte pildă pe Moţa şi Marin. Doi „civili” – am spus că la români nu există civili, dar aşa păreau ei, după conceptele masonice de „civil” şi „militar” – doi „civili” iau armele şi se duc să lupte pentru o ţară străină. De ce?

Pentru că „se trăgea cu mitraliera în chipul lui Hristos”.

Adevărat! Aşa este! Deci Părintele Iustin îi dă ca pildă pe aceştia, care s-au dus acolo să rănească şi să ucidă pe cei care ucideau şi torturau pentru Satana. Iar pe de altă parte spune „să învăţăm în măsura dreptului de apărare” şi „asta trebuie să o facă armata şi alţi oameni specializaţi”. Oare Părintele nu ştie că în război vom fi chemaţi toţi, iar cei nepregătiţi vor cădea primii? Ba ştie. Dar este aici o mare primejdie pe care Părintele, foarte bine, încearcă să o preîntâmpine. Căci oamenii „specializaţi”, cum spune Părintele, au, ca şi armata, o disciplină, o răspundere foarte serioasă. Pe când creştinii de azi sunt, de multe ori, iresponsabili. Sunt extrem de orgolioşi, irascibili, complexaţi… Uitaţi-vă cât de violent vorbesc pe net împotriva celor care au altă părere, chiar şi în domenii în care nu se pricep deloc! Şi dacă dai vreunui „mesia de internet” şi o armă pe mână, o să ucidă tot ce i se pare lui că mişcă în front. Doar şi pe internet se practică acelaşi linşaj, anti-ortodox, în numele Ortodoxiei. De aceea se teme Părintele de învăţarea luptei de către oricine. Dacă statul, că tot dă în Constituţie obligaţia apărării ţării, ar asigura în şcoli şi licee o pregătire ostăşească, intrând aici şi disciplina şi onoarea militară, ar fi altceva. Dacă ar organiza miliţii populare, ca în vremea lui Cuza ori a monarhiei, ar fi altceva. Dar nu există aşa ceva. Nu mai există.

Şi atunci, cum trebuie să practice creştinii arte marţiale?

Dacă le practică iresponsabil, este inadmisibil. Dacă le practică sub îndrumarea strictă a duhovnicului, în paralel cu o instruire bogată şi absolut necesară, este foarte bine.

Ce înseamnă această „instruire bogată şi absolut necesară”?

Are trei laturi fundamentale. Întâi, Istoria Neamului. Mai ales de la Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici şi ierarhi din prigoanele păgâne şi Constantin cel Mare încoace. Desigur, cu un mare accent pe eroii Rezistenţei Anticomuniste şi Sfinţii prigoanelor comuniste. Trebuie spus că, aşa cum Neamul nostru nu poate fi gândit în afara Bisericii, căci atunci nu este Neamul Românesc ci orice altceva, nici Istoria Românilor nu poate fi despărţită de Istoria Bisericii. Deci, această instruire istorică este prima latură. Apoi, ca a doua latură de instruire, sunt cărţile de strategie şi tactică militară, de la „Tactica” lui Leon Înţeleptul sau „Strategiconul” lui Kekaumenos la Sun Tzu şi Sun Bin, Clausewitz şi alte asemenea cărţi militare.