Cel Ce ești Icoana prea luminată a desăvârșirii ai stat în mijlocul ucenicilor Tăi ca o priveliște prea dorită și cu binecuvântarea păcii ai ridicat sufletele lor la cele mai înalte. Venit-ai Mântuitorule, ca Un Mire, la cei ce își gătiseră cămările inimii, așternând gânduri iubitoare strălucite de raza înțelepciunii Tale. Dragostea Ta până la capăt s-a arătat, că nu ai voit să lași pe Toma, oaia cea rătăcită, să alerge încă pe pajiștea necredinței, ci cu dumnezeiescul Tău cuvânt și cu arătarea cea minunată l-ai adus iar în staulul ucenicilor Tăi. Cel Ce ai fost înfășat în scutece de Maica Ta și în ieslea necuvântătoarelor Te-ai odihnit, nu ai socotit lucru de ocară a-Ți arăta coasta Ta înaintea ucenicului ce se clătinase de necredință. Mâinile cele cu care ai zidit pe om din țărână și care purtau pecetea piroanelor le-ai arătat spre pipăire celui ce cu trestia Crucii avea să scoată din marea necredinței pe cei întunecați de deșertăciunile idolești. Picioarele Tale cu care ai străbătut pământul, propovăduind lumina Împărăției, ai arătat celui ce își va găti picioarele spre vestirea Evangheliei Tale. Risipit-ai norul necredinței ce stătea deasupra minții Apostolului Toma și ai strălucit Tu, Soarele dreptății, cu razele credinței și înțelegerii tainelor Tale minunate. Pe cel căzut în adâncul necredinței l-ai ridicat cu mâna Ta și i-ai dăruit arma Crucii, cu care călătorind să Te propovăduiască Dumnezeu Adevărat Răstignit și Înviat și morți. Deci, Cuvinte, nu ne trece cu vederea nici pe noi, cei ce avem minte de lut în jurul căreia dănțuiesc gândurile necredinței în ceasul necazurilor. Întărește pe noi, pe toți, în lucrarea poruncilor Tale, ca să ne învrednicim la sfârșitul vieții pământești a culege din grădina darurilor Tale roadele credinței pe care să le așezăm la masa Ta ca jertfă bine primită spre iertare și binecuvântare.Pe temelia necredinței lui Toma ai zidit palatul credinței în Tine, întru care au intrat toți cei ce au crezut în Tine prin propovăduirea lui. Pe poarta necredinței lui Toma ai intrat ca Un Dumnezeu Atotputernic și ai sfărâmat pecețile îndoielii sale, prin el dând binecuvântarea Ta tuturor ucenicilor Tăi. Nu ai socotit Stăpâne, știrbire a intra în inimile noastre cele strâmte, voind ca Un Iubitor de oameni să risipești tot întunericul nostru, al celor ce în noaptea patimilor pribegim având însoțitori gândurile cele de ocară. Venit-ai Lumina Cea Neapropiată și prin dumnezeiescul Tău cuvânt ai făcut să se sălășluiască pacea în inimile noastre și să iasă afară tot fumul tulburării, ca să strălucească numai mireasma sfințeniei Tale dumnezeiești.Nu ai suferit Stăpâne, văzând făptura Ta încă muncită de necredință și ca Unul Ce nu ai stricat cheile Fecioarei ai intrat și în cămările inimii ucenicilor încredințându-I de Învierea Ta. Pe noi, cei ce înotăm în valurile grijilor lumești, cu mâna Ta cea dumnezeiască ne răpește și ne așează picioarele gândurilor pe stânca cea înaltă a credinței întru Tine. Făgăduit-ai că vei fi cu ucenicii Tăi până la sfârșitul veacurilor, deci nu ne lăsa pe noi doborâți de tulburările acestei lumi, ci ne dăruiește pacea Ta ca un zid nestricat de toate loviturile ispitelor. Vino în mijlocul nostru,Soare al dreptății, Cel Ce ai făgăduit că Te vei arăta nouă pe raza rugăciunii smerite și ridică de pe ochii noștri vălul cel întunecat al păcatelor, ca să Te vedem pe Tine strălucind mai presus de închipuire omenească. Mâinile Tale dumnezeiești ce au primit pecetea piroanelor să curățească nevrednicele noastre mâini și să scrie în cartea sufletelor noastre cele două cuvinte dumnezeiești: ,,iertare" și ,,pace" prin care aflăm odihnă inimilor noastre ostenite de păcate. Coasta Ta, Ce s-a făcut izvor al mântuirii noastre, să ne adape pe toți cu preascump sângele Tău prin care primim darul înfierii, dar și cu apa iertării Tale prin care primim ștergerea, curățirea păcatelor noastre, dar și darul înțelepciunii împărtășit prin Duhul Tău Cel Sfânt. Cu cele două mâini ale Tale, credința și nădejdea ne apucă pe noi și ne strânge la sânul iubirii Tale dumnezeiești, ca să primim desăvârșita cunună a celor trei virtuți și moștenirea Împărăției cerurilor. Ca să ștergi păcatul Evei, celei zidite din coasta lui Adam, ai primit în locul Evei durerea la străpungerea coasei Tale, iar acum arăți nouă coasta Ta izvor de daruri dumnezeiești, din care adapi pe toți fiii Bisericii. Pe aceasta a voit a o atinge Toma și a se umple de binecuvântarea dumnezeiescului dar. Încă și mâinile Tale cele de viață ziditoare a voit să le pipăie ucenicul ce nădăjduia că vei scrie cu mâna Ta, așa cum ai făgăduit, și numele lui în cartea moștenitorilor Împărăției cerurilor. Cel Ce ești înconjurat de focul laudelor serafimilor și ești Foc nemistuit ai primit cu bunăvoință a fi atins de mâna de lut a făpturii zidite de Tine, a ucenicului Tău Toma. Dar prin lucrarea Ta dumnezeiască nu s-a ars mâna îndrăzneață a celui ce de toate voia să se încredințeze prin cercare.