Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VOINŢĂ, ENERGIE, CARACTER, PERSEVERENŢĂ

- I -

Era în anul 271 d.H..
Roma părăsise Dacia lăsând-o în mâinile barbarilor.
Ce vor face năvălitorii? Se întrebau neliniştiţi înaintaşii noştri.
Invazia ameninţa bazele întregii lor existenţe: credinţă, limbă, cultură.
Roma plecase, nu se mai putea conta pe ea.
Poporul rămas, format din daci romanizaţi, coloni romani şi veterani ai legiunilor care au apărat Dacia, era roman prin afinitate sau origini.
Şi atunci, ca şi acum scepticii, defetiştii, partizanii lui „la ce bun” repetau mereu ca o moară stricată: „La ce bun să rezistăm?”.

Adepţii lui „la ce bun” nu au fost ascultaţi.
Mândri de originile lor, strămoşii au acceptat fără ezitare costul eforturilor şi sacrificiilor pe care trebuiau să le facă pentru a-şi păstra identitatea.
Credinţa, limba şi cultura au fost apărate.
Aşa cum am procedat atunci aşa vom proceda mereu timp de două mii de ani.
Spre dezamăgirea defetiştilor noştri din toate timpurile am decis că vom rămâne ce-am fost şi că vom fi ce eram.

Un fiu nu-şi poate renega părinţii.
Românii de azi nu pot privi pericolele care le ameninţă Ţara şi Neamul fără o strângere de inimă.
Românii de ieri nu puteau renunţa la originile lor, la ce erau fără durere în suflet.
E de ordin sentimental.
Aşa a fost mereu, oriunde şi are pentru comportamentul Popoarelor o mare valoare pasională.
Toate acestea se gândesc mai puţin, se simt mai mult şi au un rol considerabil în viaţă.

Hotărârea eroică a strămoşilor de a rezista se poate rezuma în două propoziţii.
Să rămână români din mândrie de Neam şi de istorie.
Să rămână români ca să rămână creştini.

- II -

Trăim de două mii de ani o istorie unică în lume.
Efortul nostru de a ne apăra viaţa, sufletul, drumul pe care l-am parcurs spre libertate politică şi naţională, spre unitate, munca tenace pentru a ne crea instituţiile necesare existenţei noastre ca popor o confirmă.

Succesul în viaţă al unui om depinde mai mult de voinţă, de energie, de caracter şi de perseverenţă decât de inteligenţă şi de noroc.
Vedem zilnic cât de mult ne poate afecta viitorul un „da” sau un „nu” spus muncii, disciplinei şi moralei. Depinde de un act de voinţă, acordat sau refuzat, ca să ne realizăm ca oameni şi creştini.
La fel şi cu un popor.
Istoria ne învaţă că existenţa unei Naţiuni depinde de Dumnezeu şi de voinţa ei.
Pentru o Naţiune de oameni hotărâţi nu există obstacole.
Un Popor îşi clădeşte istoria cum un om îşi clădeşte viaţa.
Popoare puternice, popoare de caracter sunt popoarele care au trebuit să lupte pentru viaţa lor. Dacă Naţiunea noastră mai are încă un admirabil capital de energie şi de sănătate morală, ea îl datorează grelelor încercări prin care a trecut şi suferinţelor îndurate.

E totuşi necesar să ne întărim motivele de a fi.
Pentru aceasta s-ar impune un sistem social de solidaritate naţională.
Statul nostru nu trebuie să mai lăse niciun român în voia soartei.

Să nu căutăm vinovaţi.
Să încercăm mai degrabă să învăţăm să ne iubim creştineşte şi să ne întrajutorăm. E mai practic.
Să ne bazăm mai puţin pe sprijinul altora şi mai mult pe noi înşine.
Un copac nu trăieşte din proptelele care i se pun, ci din vigoarea sevei sale.
Un Popor există pentru că a ştiut să-şi dea o structura psihică, morală, pentru că-şi păstrează intactă voinţa de a trăi şi pentru că-şi foloseşte viaţa pentru a-şi organiza existenţa.

Ne trebuie conducători buni.
Niciun Popor nu poate trăi fără ei.
Dar un conducător e înainte de toate om.
Să fim deci oameni întregi, nu jumătăţi de oameni.

Virtutea nu apare de la sine. Ea nu se crează într-o clipă, ea nu e de vânzare la piaţă. O făurim încet, greu noi înşine.
Să avem cultul disciplinei, al voinţei, al înfrânării.
Să fim mai presus de orice creştini.
Dacă vreodată cele mai rele decepţii ne vor asalta, dacă vom fi ispitiţi să lăsăm totul baltă, unde vom găsi forţa de a merge mai departe dacă nu în credinţă?
Vom afla astfel că putem să ne privim cu încredere viitorul de români şi de ortodocşi pentru că Dumnezeu îi ajută pe cei cred în El.

Tomescu Ionuţ