![]() |
![]() |
|
|
|
#30
|
||||
|
||||
|
Chemarea tainică a credinței unește sufletele credincioșilor în rugăciune la hramul Sfintei Mănăstiri Vodița de joi, 17 ianuarie. Străvechea vatră monahală îmbracă veșminte de sărbătoare, prăznuindu-și ocrotitorul spiritual. Pelerinii sunt așteptați la slujbele ocazionate de această mare sărbătoare a binecuvântatului loc de trăire și meditație duhovnicească, slujbe care cuprind o înaltă teologie exprimată în rugăciuni și cântări în cinstea Sfântului Antonie, Părintele sfânt al deșertului. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a mărturisit Cătălin Cernătescu. Sfântul așezământ monahal de pe Valea Vodiței este un important monument istoric și de arhitecturã din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Manăstirea Vodița este o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Românești, Vlaicu-Vodã. A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 și de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718. Mănăstirea Vodița a fost reînființatã în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale și a fost construit un corp de chilii pentru desfășurarea vieții de obște. La această mănăstire a fost copiat un tetraevanghel slavon miniat, cel mai vechi manuscris din Țara Românească.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|
|