Puterea de a o lua de la capat

[Alexa12]

Am auzit oameni in varsta zicand "fizic sunt batran dar sufletul imi este tanar". Despre mine as putea spune exact invers- desi sunt tanara simt ca mi-am trait viata si am ajuns la batranete. Nu stiu de ce ma simt asa, poate pentru ca imi lipseste bucuria si entuziasmul. Poate pentru ca am trecut prea des prin depresie, anxietate si nu am avut o copilarie fericita. M-am lasat invinsa inainte de a incepe sa lupt. Si mai rau decat atat, am ajuns sa traiesc firesc cu frica, depresie, cu sentimentul de neputinta. Dupa ce traiesti 20 si ceva de ani, gandesti si te comporti intr-un fel, e greu sa te mai schimbi. Chiar daca ti-ar fi mai bine altfel, e dificil sa iesi din zona aceea de comfort si sa incerci sa fii altfel. Pentru ca presupune un efort permanent-zi de zi trebuie sa te lupti. Cei care au trecut sau trec prin asta stiu la ce ma refer. Sentimentele negative hranite mult timp ajung sa devina o parte din tine, nu stii cum sa traiesti altfel decat cu ele. Acum trei ani L-am cunoscut pe Dumnezeu; mai bine zis, El a ajuns sa ma cunoasca pentru ca am inceput sa ma rog Lui cu adevarat, sa-I spun problemele mele, sa-I multumesc pentru ajutor, sa vorbesc cu El cum am stiut eu ca e mai bine. In cateva luni I-am cerut ajutorul de cateva zeci de ori si de fiecare data mi-a raspuns intr-un mod neasteptat; mi-a dat mai mult decat am cerut. Doar prin simpla rugaciune am dobandit si eu si familia mea vindecare din problemele de sanatate cu care ne-am confruntat, rezultate foarte bune la examene importante, un serviciu si o locuinta buna si multe altele mai marunte; iar acestea in doar cateva luni. Lucruri care nu mi s-au intamplat toata viata mi s-au intamplat atunci. M-am simtit si ma simt norocoasa pentru ca Domnul mi-a auzit cererile si mi le-a implinit. Doar ca, in loc sa am o credinta mai mare, eu m-am indepartat fiind ocupata cu tot felul de treburi. Acum am din nou probleme, lipsuri si nu stiu daca voi mai avea parte de acelasi ajutor rapid si nemeritat. In loc sa fiu mai puternica dupa ce L-am vazut pe Dumnezeu lucrand in viata mea ma simt mai slaba pentru ca nu mi-am facut datoria - nu I-am multumit, nu i-am ajutat pe altii, nu mi-am predat viata Lui, nu am facut nimic. Am luat cadoul si mi-am vazut in continuare de viata mea pacatoasa. Ca si cum fiul ratacitor, dupa ce s-ar fi intors si Tatal l-ar fi primit si i-ar fi daruit tot ce avea nevoie, ar fi luat tot si ar fi plecat din nou sa risipeasca. Stiu ca trebuie sa fac o schimbare definitiva, sa lupt cu adevarat pentru ceea ce am nevoie. Am inceput sa fac ceva dar nu suficient pentru ca ma descurajez singura si nu duc la bun sfarsit ceea ce incep. Nu am puterea de a o lua de la capat si de a continua indiferent de cum ma simt si prin ce trec - stiu ca si altor oameni le lipseste aceasta;
stiu ca toti avem probleme dar cred ca daca am fi suficient de puternici sa punem punct si sa facem o schimbare reala in viata noastra, am putea scapa de manie, frica, depresie, dependente si alte patimi; chiar si de necredinta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca inca mai am speranta, putina dar inca mai exista. Maine voi incerca din nou sa ma schimb, sa ma lupt, sa am rabdare, sa fac ceva. Nu stiu cat va dura dar voi face asta si ma voi ruga Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Mina si Maicii Domnului. Cred aceste cuvinte: "Cu Dumnezeu afli raiul si in iad, iar fara Dumnezeu e un chin si in cer"-Sf. Tihon Zadon; voi face ceea ce pot eu sa fac si imi voi pune din nou toata nadejdea in Dumnezeu.