Pericolul relativizarii in Ortodoxia contemporana

[Maria Popescu]

1.Cum vedeti incercarea aceasta de apropiere dintre stiinta si religie?

Întrebarea presupune că între acestea două a existat până în prezent o despărţire încă de la începuturi. Aşa este, linia cainită s-a ocupat de "ştiinţa şi tehnica vremii lor", iar cea setită de ... altele, care nu se vor lua de la ei. Asta nu înseamnă neapărat că e vreun păcat că nu ştergem praful pe tastatură sau faptul că am descoperit coregrafia satelitului pe orbită. Dar la un moment dat, mai ales de la iluminism încoace, ştiinţa a început să îşi aroge drepturi depline în cunoaşterea celor lumeşti, în bunăstarea cotidiană - o lipsă de cutremur sau cel puţin de respect în faţa celor sfinte, lucru care culminează cu atitudinile ateiste ale majorităţii oamenilor de ştiinţă contemporani.
Încercarea de reconciliere în sine este ceva bun, mimarea acesteia este ceva destul de rău, utilizarea acesteia cu intenţii perfide poate deveni ceva mortal. Dorinţa de apropiere de biserică a ateilor poate fi un simbol al apropierii ştiinţei de religie, adică reprezintă aceste manevre mai mult sau mai puţin sincere de dialogare. Cercetaţi duhurile, şi vedeţi dacă sincer-sincer ştiinţa doreşte să se plece puterilor sfinte, Creatorului, Atotţiitorului, sau doar să înşele pe copiii slabi ai bisericii?? Există scăpări ale vigilenţei religioase care nu mai are duh drept, care nu se scârbeşte de mizeriile pe care unii le lasă când încearcă să intre în biserică. Ateii în teologie nu aduc nici un folos, nu se îmbogăţeşte nimeni punând paie peste lingourile de aur. Dar aceasta este o manevră a hoţilor pentru a-l distruge pe proprietar. Mai degrabă să îi osândim pe faţă pe cei rău voitori, pe cei slabi de înger care nu păzesc intactă comoara mântuirii!!

2.Nu sesizati ca in cadrul acestui dialog, stiinta este cea care "comanda"?

Evoluţionismul teist este unul dintre rezultatele dialogului de colaborare dintre verigile slabe ale teologiei cu verigile slabe ale atitudinii ştiinţifice, nu degeaba a fost numit struţocămilă. Este un fel de "religia viitorului" despre care vorbea fericitul Serafim Rose, un fel de "altceva" decât credinţa care trebuie să fie una, sfântă, pe care ne-a lăsat-o Domnul Nostru împreună cu Sfintele Scripturi, Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi: cum credeau ei, să credem şi noi! Sfînta Scriptură este de neschimbat, dar ni se şopteşte că este de reinterpretat, adică s-o credem altfel decât Sfinţii Părinţi, altfel decât tradiţia. Există multe curente moderne care încearcă să redefinească lucruri de mult stabilite. Mithbusters care decompoziţionează chiar şi sentimente şi senzaţii ... şi ce se mai poate când totul se poate, se explică, naşterea din fecioară, trecerea Mării Roşii, Învierea ... etc!!!!! Aceste acţiuni sunt izvorâte nu atât din atitudinea atee, deoarece un ateu nu s-ar mai îngriji de lucrurile pe care le desconsideră, ci dintr-o atitudine anticreştină, otrăvită, începând cu Taxil. Să nu călcăm pe urmele lor, ci să credem cu toată fiinţa că tot ce au crezut părinţii noştri aşa este!
Şi pentru că noi, iubitorii de praznice îl sărbătorim pe Sfântul Andrei care ne-a adus credinţa noastră, peste credinţele ... "deiste" ...ale strămoşilor păgâni, pentru că aceştia au avut curajul şi puterea să le lase şi să treacă la credinţa adevărată, să ne bucurăm!
Bucură-te Andreie prealăudate, care din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele! ... Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor! ... Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe! Bucură-te învăţătorul dreptei credinţe! Bucură-te prin care Domnul Hristos se sălăşluieşte! Bucură-te prin care satana se nimiceşte! Bucură-te, Sfinte Andreie, apostole!