Caracteristicile Martorilor lui Yehova

[laurastifter]

În prealabil postat de ioanna

Martorii lui Iehova sunt intransigenti cand vine vorba de transfuzia de sange, pentru ca ei percep primirea de sange de la un om ca o lepadarea de Hristos, singurul care si-a dat sangele pentru noi. (citez din ce mi-a explicat odata un martor) A accepta sange de la un alt om inseamna pentru ei a nu-l mai recunoaste pe Hristos ca Salvator, Mantuitor, deci ei gandesc asa: mai bine mor decat sa ma lepad de Hristos!

In cazul expus de tine medicul a fost prins intr-un conflict moral:
1. E pacat sa nu-si tina o promisiune facuta si sa incalce codul de deontologie profesionala.
2. E pacat sa lasi pe cineva sa moara.

Cred ca primeaza respectarea legii mai mari, deci din punctul meu de vedere medicul a actionat corect sacrificandu-se pentru aproapele sau. Femeia respectiva nu “s-a lepadat de Hristos”, pentru ca ea n-a acceptat in mod constient transfuzia, avand o hartie semnata prin care refuza transfuzia (toti martorii au si de aceea l-a si putut da in judecata), iar medicul stia ce consecinte va avea actul sau, nerespectand vointa pacientului, insa ramane impacat sufleteste. Martorul care mi-a spus despre semnificatia transfuziei pentru ei, era la fel de intransigent: il dau in judecata pe medic daca-mi face o transfuzie de sange. Tot timpul au asupra lor o legitimatie: "nu sange", preferand un inlocuitor sangvin. Organizatia lor are grija ca spitalele sa aiba acel inlocuitor sangvin, care sa le stimuleze cresterea de sange, caci nici nu vor sa se sinucida, insa bineinteles ca acela n-are efect in cazul in care ai o pierdere mare de sange, propriul organism neputandu-se regenera si produce o cantitate mare de sange intr-un timp scurt, iar omul moare.


Martorii nu accepta transplantul de organe (ar fi absurd sa nu accepte sangele, insa sa fie de acord cu organele) deci nu cred ca a fost un transplant, ci o operatie pe cord deschis.

Da, opinia şi argumentarea dvs îmi par cât se poate de logice. În acest mod, practic, atât medicul, cât şi pacientul pot avea conştiinţa împăcată: medicul a salvat viaţa celui care i-a fost încredinţat în grijă (aceasta-i este misiunea), iar pacientul, neştiind că i s-a făcut transfuzie, n-are motive de a se considera trădător al propriilor convingeri, ci poate avea conştiinţa liniştită.
Pe de altă parte, se pune întrebarea: este moral să-i încalci unei persoane libertatea de conştiinţă/religioasă, chiar şi pentru a-i face bine? Desigur, răspunsul este negativ. Totuşi, dacă medicul ar fi lăsat pacienta să moară pentru a-i respecta libertatea religioasă, atunci... atunci ar fi fost limitată libertatea de conştiinţă a medicului pentru că şi el avea anumite principii morale clare şi depusese un jurământ. Aşadar, legislaţia ar trebui să apere libertatea de conştiinţă a medicilor (a căror datorie este aceea de a-şi salva pacienţii), sau sau a pacienţilor din organizaţia Martorilor lui Iehova care preferă să moară decât să accepte procedura medicală în cauză?
În opinia mea, logic şi corect din punct de vedere moral ar fi ca legislaţia să-i favorizeze, în acest caz, pe medici pentru că, în caz contrar, ei ar fi constrânşi să acţioneze contrar propriilor convingeri şi să-şi lase pacienţii să moară. În schimb, martorii pot găsi o altă soluţie pentru a-şi proteja libertatea religioasă (de exemplu, să nu meargă la spital în cazurile în care afecţiunile lor necesită transfuzii). Aşadar, sunt de acord cu dvs în privinţa ideii că medicul a acţionat corect salvând viaţa pacientei chiar şi în potriva voinţei ei - de fapt, ea, în momentul în care i s-a făcut transfuzia, era inconştientă, aşadar nu i se mai putea cere acordul.
În privinţa martorilor lui Iehova care-şi lasă copiii să moară pentru convingerile lor... În aceste situaţii, da, cred că, fără ezitare, medicii sunt datori de a salva viaţa pacienţilor minori indiferent de consecinţe, indiferent de voinţa părinţilor. De ce? Simplu: pentru că nimeni nu are drept de viaţă şi de moarte asupra altora, nimeni nu este stăpân asupra altor persoane, vremea sclaviei a apus de foarte mult timp. Drepturile părinteşti nu implică şi... dreptul de viaţă şi de moarte asupra copiilor! Libertatea religioasă ţine de relaţia personală a fiecăruia cu Divinitatea, nu implică şi hotărâri luate în privinţa altora, mai ales atunci când ei nu au discernământ (fiind copii) şi sunt, deci, incapabilide a se apăra. Cred că, în astfel de situaţii critice, aceşti copilaşi nevinovaţi trebuie apăraţi orice-ar fi, chiar şi împotriva voinţei părinţilor lor! Iehoviştii au dreptul să ia hotărâri de viaţă şi de moarte în privinţa propriei persoane, nu şi în privinţa copiilor, chiar dacă aceştia, din punct de vedere biologic, le aparţin. În acest caz, ideologia iehovistă îmi pare absolut ilogică, încălcând grav principiul noncontradicţiei: pe de o parte, copiii nu sunt botezaţi pentru a-şi putea alege singuri credinţa, în deplină cunoştinţă de cauză; pe de altă parte, părinţii hotărăsc în locul lor că ei trebuie să moară pentru nişte idei la care ei n-au aderat, pentru o comunitate religioasă căreia ei nu-i aparţin (de vreme ce nu sunt botezaţi de mici tocmai cu scopul unei aşa-zise respectări stricte a liberului lor arbitru). De aceea, copiii puşi în primejdie de către proprii părinţi trebuie, fără îndoială, apăraţi de către medici şi autorităţi.

O seară liniştită tuturor!

P. S. Un coleg de forum, Illuminatu, îmi vorbea ca şi cum aş fi medic. :) Nu sunt medic, ci studentă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, viitoare profesoară. Am postat întrebarea doar pentru conversaţie, pentru a ne exersa capacitatea de a analiza, din perspectiva moralei creştine, idei şi fapte.

Doamne ajută!