Cartea lui Enoch

[Mihailc]

De la coadă la cap:

- Biserica Ortodoxă Etiopiană este o necalcedoniană, iar numele ei poate să inducă în eroare necunoscătorii care o asimileză spontan ortodoxiei calcedoniene bizantine şi post-bizantine cuprinzând actualele autocefalii ortodoxe aflate în comuniune deplină între ele, cu excepţia administraţiei.

- Conciliul de la Laodiceea a fost local, nu ecumenic, deşi unele decizii canonice au fost adoptate tacit de către Biserică în întregul ei. Nu avem foarte multe informaţii de natură istorică despre acest conciliu, dar din ce avem nu reiese că literatura inter-testamentară iudaică, din care face parte cartea lui Enoh, s-ar fi aflat pe punctul de a fi inclusă în corpusul canonic. Laodiceea, şi Conciliul de la Cartagina ulterior, au confirmat cărţile cuprinse în lista Sfântului Atanasie cel Mare drept singurele care se pot folosi în cultul Bisericii.

- pe vremea arătării lui Iisus în lume, precum şi în cea imediat următoare, nu exista un acord deplin între iudei asupra valorii textelor sacre aflate în circulaţie. În afară de scrierile moştenite de către creştinătate din iudaism, circulau o sumedenie de alte scrieri redactate de diverse secte şi dizidenţe ale religiei oficiale. Versiunea inclusă în aşa-zisul canon etiopian a cărţii lui Enoh a fost redactată de către orientarea enohită a iudaismului, din a cărei ramificaţii făcea parte şi comunitatea de la Qumran.

- când vorbim de biblia etiopiană nu avem motive să ne gândim la o colecţie compactă de texte, cu este Biblia clasică a creştinilor. Canonul etiopian cunoşte mai multe variaţiuni, iar prima versiune tipărită a fost realizată abia în 1927, şi aceea structurată după model protestant. Şi încă un amănunt foarte important: etiopienii creştini nu s-au confruntat cu presiuni eretice de tipul gnosticismelor a căror mitologie deşănţată s-a inspirat masiv din scrierile apocaliptice inter-testamentare, din care face parte şi cartea lui Enoh. Aşa se explică faptul că în uzul mai mult sau mai puţin oficial al cultului etiopian au supravieţuit texte iudaice apocrife, care însă n-au generat dezvoltări teologice importante, fiind considerate şi acolo de importanţă secundară.