Pentru ce pleaca oamenii din Bisericile istorice

În prealabil postat de Doriana

Cum reuseste omul, la modul practic, sa lucreze virtutea, cand stim bine ca suntem neputinciosi si oricat am incerca sa facem bine, tot rau ne iese sau facem rau pe alta parte?

Cum ne mantuim, mai precis? Pe pasi si la modul practic? Caci cred ca aceasta era de fapt intrebarea la care Annyta cauta raspuns.

Pentru a putea primi mântuirea, care este viaţa nouă în Hristos, în har, trebuie să ne pocăim, după cum Însuşi ne-a spus: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
Iar ce înseamnă pocăinţa ne învaţă Biserica, unde aflăm, totodată, şi harul fără de care înnoirea firii nu e cu putinţă. Iar Biserica ne învaţă ce este postul şi cum să-l practicăm, cum şi când să ne rugăm, cum să ne ferim de păcat (care este moartea sufletului) şi cum să primim iertare (care este vindecare). Ea întâi oferă bogăţie de har prin Sfintele Taine, prin toate binecuvântările şi rugăciunile, ne dă şi ne tâlcuieşte Evanghelia, ca apoi să ne cheme şi pe noi să conlucrăm cu harul, lepădându-ne de păcate, biruind patimile (care sunt clar definite de Sfinţii Părinţi) şi devenind, încet, încet, lucrători ai virtuţilor şi roditori în Duhul Sfânt.

Cred, deci, că ştim ce avem de făcut; ştim care sunt paşii: Apropierea de Biserică (să iubiţi Biserica - era unul din „canoanele” pe care le dădea părintele Galeriu), duhovnicul (sfat, spovedanie, canon), post (cu minte, suflet şi trup) şi rugăciune (cu gura şi cu inima) - toate acestea urmând să aducă roade duhovniceşti (vizibile în fapte), dintre care cel mai mare este iubirea.

Important este ca în aceste practici pe care le-a rânduit de veacuri Biserica să nu rămânem doar trup, să nu uităm niciodată că beneficiarul lor este sufletul, şi, deci, participarea noastră să fie integrală.