Pe cine pedepseste Dumnezeu?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de alexandra75

cum de le este numai bine lor de ani de zile in jur de aprape 20 de ani deci nu vbm de 2 ani aici.miam cam pierdut rabdarea si am cazut in gandurile astea care stiu ca sunt nedrepte.Dumnezeu sa ma ierte

Sentimentul pe care ar trebui să-l aveţi faţă de cei nedrepţi care o duc bine este de milă. Când Dumnezeu, care cunoaşte sufletele, vede că salvarea cuiva este "pe muche de cuţit", adică un păcătos vremelnic are un fond bun şi păcătuieşte din slăbiciune, îi aplică pedepse temporale, pentru ca să se îndrepte. Pe cei învâtoşaţi în nedreptate, adesea îi lasă aşa: terbilă va fi pedeapsa lor, de astă dată nu pedeapsă temporală în scop terapeutic, ci damnare perpetuă în scop punitiv. Milă trebuie să aveţi faţă de asemenea oameni, milă şi multă rugăciune, ca să primească ei lumină cât încă nu este noapte.

Când Domnul nostru a fost răstignit, alături de el au fost răstigniţi şi doi infractori de drept comun. Unul dintre ei s-a pocăit şi a devenit Sf Dismas. Celălalt, pe nume Gestas, nu s-a pocăit nici măcar în anticamera morţii. Domnul a vrut să ne arate prin aceasta, că este posibil ca cineva să se convertească şi în al doisprezecelea ceas. Pe de altă parte, ne-a arătat că nu e bine să amânăm prea mult ceasul convertirii noastre: riscăm să murim aşa cum am trăit o viaţă întreagă, adică în stare ruptă de Dumnezeu. Şi cum vom fi în ceasul acela, aşa vom fi veci după veci.

Nici nu trebuie să gândim că răii Îl vor păcăli pe Dumnezeu: după ce se destrăbălează, beţivănesc şi fură o viaţă întreagă, ei se vor spovedi şi împărtăşi fix pe patul de moarte. Moartea în stare de prietenie faţă de Dumnezeu este, într-un fel, o graţie specială pe care Dumnezeu o dă celor care merită şi pentru care creştinii înalţă mii de rugăciuni ("sfârşit creştinesc vieţii noastre", etc).

Cât de frumos şi de liric spune psalimistul chiar în psalmul nr. 1: "Cunoaşte Dumnezeu calea drepţilor, iar calea păcătoşilor va pieri"!