problema unei tinere`religii`

Georges se apropia de sfârşit, şi avea mari dureri. Zilele curgeau muceniceşte, însă el nu se plângea. Spunea doar, rugându-se: „Hristoase al meu, numai Tu ştii cât…” Ajunsese să cântărească 35 de kilograme. Pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun, Domnul l-a chemat la El pe Georges; era ziua când, cu 66 de ani înainte, văzuse pentru prima dată lumina. Nădăjduiesc şi mă rog ca Preabunul Dumnezeu să odihnească sufletul fericitului meu soţ şi vă implor, preacuvioase Părinte Gheorghe, să vă rugaţi pentru el, pentru copii şi, în cele din urmă, şi pentru mine, neputincioasa, care îşi tot pierdea răbdarea. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să mă miluiască şi să mă ierte.
Vreau doar să vă mai spun că la pomenirea de patruzeci de zile a soţului meu, pe care am făcut-o la Mănăstirea Ormilia, unde Georges se botezase, multe maici l-au văzut printre noi, strălucind şi zâmbind.
Vă mulţumim încă o dată, sfinţiei voastre şi părinţilor care ne-au ajutat şi sprijinit în problemele noastre.
Ne rugăm ca Preabunul Dumnezeu să vă întărească, să vă ocrotească şi vă lumineze pururea.
Cu cinste şi preţuire,
Catherine Lesier”

Preluat din revista „Aghios Grigorios”, Sfânta Mănăstire Grigoriu din Sfântul Munte, nr. 18.

Traducere de Radu Hagiu

Convertirea minunata la Ortodoxie a lui Georges Lesier