Frica de Dumnezeu

[CelMandru]

Fără această frică de Dumnezeu, suntem morţi duhovniceşte.

Ea se aşterne asupra-ţi, te cuprinde, te învăluie, îţi intră în toate măruntaiele corpului, şi-şi face cuib în inimă. Când se întâmplă asta? Când dai cu căpăţânoiu de tocul uşii. Când se sparge balonul, în care ai pompat cu atâta osârdie kilograme de mândrie. Se sparge, dintr-o dată, şi-ţi vezi goliciunea firii putrezită şi împuţită de mirosul greu al păcatelor. Începi să clipeşti buimăcit, să vezi cu adevărat cine eşti. Să vezi cu câtă neghiobie ai îndrăznit să crezi că eşti merituos. Meriţi o răsplată. Recunoştiinţă măcar. Pentru râvna-ţi neîncetată de a face "binele". Vai cât eşti prost! Ţi-ai atârnat de gâtlej ditamai şiragul de virţuti. Ce te mai bucurai când trageai cu ochiul la el! Ce frumos strălucea, şi ce frumos îţi şădea! Dar, vezi tu, ticălosule, cât de mult ţi-ai otrăvit privirea alipindu-ţi-o de înşelăciunea asta! Ai orbit cu totul, şi ai pierdut din privire calea! Ai uitat că eşti mic! Ai uitat că fără Dumnezeu nu poţi merge pe calea cea îngustă! Nu poţi de unul singur, nici măcar o secundă! Înşelat ai fost! Vai şi amar de tine!...Acum vezi că eşti gol, şi murdar pe deasupra. Acum vezi cine eşti când ceri mila Domnului Tău! De pe ce poziţiei ceri. Cea mai joasă. Acum vezi cu adevărat măreţia lui Dumnezeu. Poate n-o s-o vezi mult timp, aşa că bagă la cap. Scrijeleşte-ţi bine pe creier, ca atunci când vei uita iar, să-ţi aducă aminte urma asta. Nu uita, amărâtule! ...Să te văd, cu câtă îndrăzneală şi neruşinare vei mai greşi în faţa Dreptului Dumnezeu! Să te văd, cât de adormită ţi-e conştiinţa! Vei mai îndrăzni, oare să crezi că poţi ceva fără ajutorul Domnului? Vei mai îndrăzni să uiţi de El?

Iertare fraţilor! La mine m-am referit. Am stat şi eu, şi m-am gândit cam ce-ar fi frica de Dumnezeu pentru mine! Iertare dacă v-am mâhnit!