Frica de Dumnezeu

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Inceputul intelepciunii, cum spune Psalmistul, temelia oricarui demers duhovnicesc, sfanta frica de Dumnezeu este totdeauna si o pavaza tare impotriva propriei molesiri sau intoarceri de pe Cale.
Si Sfanta Scriptura si Traditia noastra ne insufla intru dobandirea si sporirea fricii de Dumnezeu.
Imi pare totusi ca nu stam prea bine la acest capitol, aici pe forum, poate in general in tara noastra. Vorbaria in desert, de care ma fac vinovat in primul rand eu insumi, exprima o problema serioasa la acest capitol. Cum vedeti situatia?
De ce majoritatea oamenilor inteleg prin frica de Dumnezeu ceva negativ, nedemn de fiinta umana asazis libera si rationala?
Care e pozitia altor confesiuni fata de frica de Dumnezeu?
Cum putem spori sfanta frica de Dumnezeu pentru folosul nostru, desigur?

Da, bun subiectul.
Se spune ca sunt trei cele ce te fac sa tii drept drumul credintei: frica lui Dumnezeu, gandul la moarte si iubirea de Dumnezeu si oameni. Din astea trei, doua te imping de la spate si una te trage din fata. Cea care te trage din fata e iubirea, cele ce te imping de la spate, una te impinge din dreapta (frica lui Dumnezeu) si cealalta din stanga (gandul la moarte). Toate trei sunt bune, dar ultimele doua au sfarsit, pe cand cea de-a treia nu. Sigur ca pana ajungi sa te "tracteze" numai iubirea inaintezi impins, taras-grapis, de celalalte doua. Cum le sporim pe cele doua? Pai, ele se motiveaza reciproc: frica lui Dumnezeu te face sa te gandesti la Judecata, deci la moarte si invers. Dar cum ne dam seama ca sporim in ele? Poate prin blandete, prin slujire. Sigur, si prin smerenie, dar smerenia nu mai tine atat de noi cat de Dumnezeu. Problema mai mare e cum o sporim pe cea de-a treia, iubirea? Exersand iubirea pe aproapele, chiar si aceea pe care o avem, dar cat putem in chip neinteresat, fara asteptarea vreunei recompense, pana o primim pe cea curata. Dumnezeu vazand ca ne straduim, ne va da cu siguranta si iubirea curata. Exersand in acelasi timp si rugaciunea. Rugaciunea nesfarsita.

Si acum sa raspund si la intrebarile lui Scotland:
1. De pregatit sunt pregatit pentru ca nu ma astept sa primesc Raiul, ci iadul. Vreau sa spun ca sunt pregatit sa le primesc pe ambele. Daca Dumnezeu se milostiveste si face o minune cu mine, atunci va fi o surpriza mare si buna. Pentru ca eu nu merit o asemenea imensa recompensa si l-as considera darul absolut al lui Dumnezeu.
2. Daca as avea roade tot n-ar fi meritul meu, ci al Bunului Dumnezeu, Cel care se mai milostiveste sa ni le dea. Dar dupa intunerecul pe care il vad in mine, nu prea cred sa am vreo roada adunata. Tolba (cu roade) pare goala, desaga (cu pacate), in schimb, da pe dinafara.
Har, smerenie si jerfa de sine.