Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[Savonarola]

În prealabil postat de osutafaraunu

Suflarea de viaţă este „principiul de viaţă” care a făcut ca ţărâna modelată să devină un suflet viu. Sintagma „suflet viu” este traducerea cuvintelor ebraice „nephesh hayyah”. „Suflet viu” înseamnă simplu fiinţă vie. Pentru a verifica această concluzie trebuie să vedem dacă există diferenţe între felul în care a fost creat omul şi felul în care au fost create animalele. Trebuie să vedem dacă numai omul este un suflet viu sau şi animalele au fost numite în Scripturi suflete vii. Dacă suflet viu înseamnă ceea ce credeau grecii şi popoarele păgâne şi dacă animalele au suflet viu, înseamnă că ar fi corect ca şi sufletul acestora după moarte să existe independent de trup. Aşadar trebuie să analizăm acele pasaje din Scripturi care vorbesc despre aducerea la existenţă a vieţuitoarelor pământului şi să vedem care a fost modul în care ele au fost percepute de gândirea evreilor.

„Şi Dumnezeu a zis: ‘Apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii şi zburătoare care zboară deasupra pământului sub tăria cerului.’ Şi Dumnezeu a făcut balene mari şi toată suflarea animalelor târâtoare...” (Septuaginta, vol. 1, Editura Polirom, pagina 54, redând textul din Geneza 1:20-21)

„Şi Dumnezeu a zis: ‘Pământul să scoată la iveală suflet viu, soi după soi, patrupede târâtoare şi fiarele pământului sălbatice, soi după soi.’” (Septuaginta, vol. 1, p. 54, redând textul din Geneza 1:24)

„... şi tuturor fiarelor pământului, tuturor zburătoarelor cerului şi târâtoarelor de pe pământ tuturor făpturilor cu suflet viu, iarba verde să le fie de hrană” (Septuaginta, vol. 1, pag. 55, redând textul din Geneza 1:30)

Traducerile Scripturii care există în ţara noastră (dar şi altele) nu sunt fidele în întregime textului ebraic aşa cum este în aceste cazuri Septuaginta tradusă de colectivul academic de la Noua Europă. Citind manuscrisele în limba ebraică ale Vechiului Testament observăm că aceste utilizează sintagma suflet viu [nephesh hayyah] şi atunci când se referă la crearea animalelor. Observăm astfel, că şi animalele, la fel ca omul, sunt suflete vii. În această situaţie, fie acceptăm ideea că şi animalele sunt dotate cu un suflet nemuritor care poate trăi independent de trupul lor, fie suntem fideli textului Scripturii şi punctului de vedere holistic al evreilor şi considerăm că sufletul nu este o entitate de genul celei de mai sus.

În Scriptură atât omul cât şi animalele sunt considerate suflete. În relatarea episodului Creaţiei iese în evidenţă faptul că plantele nu intră în aceeaşi categorie cu oamenii şi animalele. Omul şi animalele nu au un suflet care la moarte poate exista separat de trup, ci omul şi animalele sunt văzute ca un suflet viu care este un întreg şi cuprinde corpul lor şi puterile mintale şi spirituale. Cuvintele ‘apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii’ şi ‚ "tuturor făpturilor cu suflet viu" arată că animalele au suflet, iar cuvintele ‚pământul să scoată la iveală suflet viu’, arată că animale au fost considerate în gândirea biblică ca fiind suflete vii.

Putem concluziona că omul şi animalele se deosebesc de celelalte lucruri create de Dumnezeu prin faptul că sunt suflete vii, au viaţă. Atât pe om, cât şi pe animal îl ţine în viaţă acel principiu de viaţă care vine de la Dumnezeu - suflarea de viaţă.

Toată această falsă teorie adventistă este exmatriculată şi expediată din doar cîteva cuvinte de către Însuşi Iisus Hristos la Matei 10, 28: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeţi-vă de acela care poate ca şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă." Este de domeniul evidenţei distincţia pe care o face Iisus Hristos în fiinţa umană între suflet şi trup. Omul, din perspectiva divină a lui Hristos, consemnată în evanghelia după Matei, este format din trup şi suflet. Cuvintele lui Hristos sunt absolut evidente pentru orice om de bună credinţă. Să înţelegem evdenţa că adventiştii sunt făpturi de rea credinţă, de rea voinţă ? Da.

Pe lîngă structura omului pe care Hristos o scoate în evidenţă, şi pe care adventiştii ca buni pseudo (adică falşi) creştini o tăgăduiesc, Hristos mai scoate în evidenţă un lucru: continuitatea existenţei sufletului după moarte, pe care adventiştii o tăgăduiesc deasemenea. Oamenii pot ucide trupul omului, dar nu îi pot ucide sufletul; chiar în situaţia morţii, doar trupul este acela care moare, sufletul continuă să trăiască, să existe şi după moartea trupului. Nu aducem în discuţie dacă sufletul care continuă şi după moartea trupului este sau nu într-o relaţie de un anumit fel cu Dumnezeu; cel puţin nu deocamdată, deşi acest lucru a fost atins spre exemplu de Delia31 în anumite postări. Ceea ce interesează este doctrina biblică a separării sufletului de trup, pentru că acestea sunt distincte, la moartea trupească a omului; această doctrină este una biblică, afirmată de purtătorul revelaţiei divine, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Nu ne-ar surprinde ca în scurt timp adventiştii de pe forum să ne spună că Iisus Hristos era de fapt un spiritist păgîn :)))