problema mea...

În prealabil postat de soulonfire

Buna ziua.Nu imi doresc nici pe departe sa va incarc cu prblemele mele si pe dumneavoastra,insa acest forum mi s-a parut apt in a-mi raspunde la anumite framantari ale mele.Imi cer iertare daca va iau din timpul dumneavoastra,sunteti liberi sa treceti peste acest post iar eu va multumesc inca de pe acum ca aveti rabdare sa cititi.Ma simt de cele mai multe ori respinsa,sau pur si simplu ignorata...simt ca atrag repulsie si am momente cand imi provoc si mie asa ceva.Problema mea nu este de ieri,de azi...este dintotdeauna.Am impresia ca toata lumea,daca nu ma uraste,ma ignora...ori de cate ori incerc sa ma apropii de cineva se termina extrem de prost.M-am obisnuit sa iau vina asupra mea de cele mai multe ori,sa tac atunci cand cineva glumeste pe seama mea si sa incerc sa trec peste,dar cateodata simt ca explodez...in interiorul meu,nu spun la nimeni si ma interiorizez extrem de tare.Probleme de socializare am avut de mic copil...am fost batuta de ceilalti la joaca si am tacut (asta in copilaria mea cea indepartata).In fata tatei nu am curaj sa scot un cuvant,iar cea in fata careia incerc sa ma mai impun este sora mea...am avut o perioada in care simteam ca singurul care ma iubeste este Dumnezeu si le lasam pe toate in grija Sa insa simt ca am pacatuit foarte mult si de aceea sunt pedepsita cu aceasta ignoranta si ura din partea fiecaruia...poate o iau prea personal,poate pun prea mult la suflet,dar intreb si eu,nimeni nu are nevoie de mine?...

Nu te nelinisti , draga "soul on fire" :-) ....Incearca sa intelegi de ce a randuit Dumnezeu sa fie asa lucrurile, si ca ceilalti sa nu iti acorde asa multa atentie pe cat ai fi vrut. Te-ai gandit ca , daca ar fi fost invers, sufletul tau nu ar fi tras asa mare folos ca in aceasta situatie,...? stii, in vietile sfintilor se povesteste adesea cand parinti ce ajunsesera la mari masuri duhovnicesti, pentru ca ceilalti sa isi strice parerea buna ce o aveau despre ei, se puneai ei insisi in ipostaze neplacute, astfel ca ceilaiti sa creada ca au inebunit, sau au patit altceva. ? Ei multumeau si se bucurau cand cineva ii defaima , sau ii vorbea de rau, caci aveau ocazia sa practice virtuti mari ca umilinta, iubirea dezinteresata, rabdarea, iertarea .
A dori sa placi celorlalti nu este sanatos din punct de vedere spiritual, caci este o orientare gresita a iubirii sufletuluui , care are asteptari pentru sine de la cei din jur.
NU uita ca singurele lucruri ce le avem aici , in aceasta ,lume , si in viata ce o avem, singurele lucruri ce le avem de dobindit sunt virtutile, . Mai intai cunoasterea de sine, apoi iubirea de Dumenzeu, si din dragoste catre El, iubirea de semeni,. Dar iubirea la mnodul desavarsit, curat, ...de fapt unic. Restul sunt mijloace (familie, loc de munca etc) . scopul este asemanarea , in iubire si puritate, cu Dumenzeu. Cu asta plecam mai departe


Iti recimand sa citesti si cuv. Paisie aghioritul, vol III - nevointa Duhovniceasca , si vol 5 patimi si virtuti, dar si celelalte

Numai bine!