![]() |
![]() |
|
#15
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Deci, să învățăm de la lecțiile istoriei ! Privind locul unde suntem, vedem că ne aflăm într-o perioadă de coborâș. Diavolul nu se mulțumește să răpească aici un suflet, acolo altul. El vrea adorație publică, vrea să i se aducă închinare ca unui dumnezeu. A vrut asta dintotdeauna, a manevrat mereu lumea în acest sens. Cu atotștiința Sa și perfecta cunoaștere a naturii omenești, Dumnezeu a așezat porunca "să nu ai alți dumnezei în afară de Mine!" în poll-position. Dar oamenii au uitat porunca 1, așa cum le-au uitat și pe celelalte. Setea spirituală este săpătă în inima omului (este virtute infuză), dar mulți caută să se adape pe coclauri și nu de la izvorul apei vii. Dezorientarea diabolică este aceea care îi face pe oameni mai degrabă să creadă în Prana, în metemsomatoză, în Quetzalcoatl sau în OZN-uri venite fix din Constelația Andromeda decât în Dumnezeu care S-a făcut om pentru ca oamenii să se îndumnezeiască. Față de aceștia, mai ales dacă vă leagă o prietenie și un trecut comun, aveți o mare responsabilitate. Alături de prietenii dv trebuie să fiți la bine și, mai ales, la greu. Nu-i abandonați. Ajutați-i. Ajutați-i cu rugăciunile; ținând pentru ei post și dând acatist. Ajutați-i învățându-i: nu magisterial, nu făcând cu ei cateheză de tip "ne-am adunat aici ca să discutăm despre porunca 1". Dar, aici o vorbă bine așezată, acolo un exemplu biblic, sunt lucruri care i-ar putea pune pe gânduri și i-ar putea face să caute unde nu au căutat. Dar cel mai mult, ajutați-i cu exemplul personal al unei vieți de credință și în ascultare față de Domnul. Vă spun din proprie experiență: nimic nu are, nici pe departe, puterea de convingere a unei vieți exemplare. Eu m-am întors la Domnul după ce am aflat că toți cei 12 episcopi ai unei Biserici au preferat să putrezească de vii prin închisori decât să facă un mic compromis: să semneze o bucată de hârtie în care nu credeau. Citisem și până atunci Biblia și tot felul de cărți de teologie, adică de teorie despre Dumnezeu. Ceea ce m-a așezat pe altă traiectorie decât aceea pe care mă îndreptam au fost exemplele practice de sfințenie ale unor oameni care au dovedit ceea ce predicau: "credința noastră este viața noastră". Cu frățietate în Cristos, M.D.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Renuntarea la prietenie | IonelaC | Generalitati | 20 | 23.06.2011 19:54:32 |
Despre prietenie | mirela1990 | Generalitati | 42 | 24.03.2011 09:28:46 |
cu dragoste si prietenie | catalin_ | Secte si culte | 20 | 21.05.2010 15:13:33 |
prietenie | aida975 | Umanitare | 10 | 14.02.2010 03:12:08 |
Despre prietenie si dragoste | 14carol06 | Generalitati | 17 | 16.02.2009 00:22:45 |
|