Prietenie

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu de mult timp am inceput sa ma apropiu mai mult de Biserica si credinta. Intamplarea face ca unii din prietenii mei sa aleaga alte cai: doi dintre ei merg la Gnoza, unul merge la Prananadi (pe scurt au la baza reincarnarea si calatoriile in vis sau meditatie), iar unul dintre ei nici nu vrea sa auda de discutii despre credinta. Eu sunt constient ca ceea ce fac ei nu e bine si ca e o ratacire de a lor (nici eu nu sunt mai presus decat ei, dar acum ma straduiesc). Cand ma intalnesc cu ei, prezenta lor imi este draga, dar practicile lor, modul lor de gandire si modul lor de traire a vietii ma tin departe de ei. Doresc sa precizez ca ei nu sunt rau intentionati adica ei chiar vor sa avanseze spiritual (cei care merg la Gnoza si Prananadi). Faptul ca dau mana cu ei, ne sarutam prieteneste si ne strangem in brate, iar ei nu slujesc Biserici lui Hristos, au trezit in mine interesul de a deschide acest topic.

Ce ai face daca ati fi in locul meu? Ai metine relatia cu ei sau ai cauta un alt cerc de prieteni?

Relaţia Poporului Ales cu Dumnezeu a fost una plină de suişuri şi coborâşuri. Vedem asta în Exod, vedem în Profeţi, dar nicăieri nu vedem mai evident acest lucru ca în Regi. Periodic, evreii sufereau de alunecare şi de apostazie aproape generală, în care se jertfea la zei şi se folosea vrăjitoria. Dumnezeu îi corecta cu câte o urgie sau cu câte o ameninţare. După tribulaţiile de rigoare, Poporul lui Dumnezeu revenea la practicile monoteiste. Urma o perioadă de pace şi prosperitate, după care ciclul se relua. Oameni foarte stimabili au păţit-o şi chiar cel mai înţelept om de pe pământ, Solomon, nu a făcut excepţie.
Deci, să învăţăm de la lecţiile istoriei ! Privind locul unde suntem, vedem că ne aflăm într-o perioadă de coborâş. Diavolul nu se mulţumeşte să răpească aici un suflet, acolo altul. El vrea adoraţie publică, vrea să i se aducă închinare ca unui dumnezeu. A vrut asta dintotdeauna, a manevrat mereu lumea în acest sens. Cu atotştiinţa Sa şi perfecta cunoaştere a naturii omeneşti, Dumnezeu a aşezat porunca "să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!" în poll-position. Dar oamenii au uitat porunca 1, aşa cum le-au uitat şi pe celelalte. Setea spirituală este săpătă în inima omului (este virtute infuză), dar mulţi caută să se adape pe coclauri şi nu de la izvorul apei vii. Dezorientarea diabolică este aceea care îi face pe oameni mai degrabă să creadă în Prana, în metemsomatoză, în Quetzalcoatl sau în OZN-uri venite fix din Constelaţia Andromeda decât în Dumnezeu care S-a făcut om pentru ca oamenii să se îndumnezeiască.
Faţă de aceştia, mai ales dacă vă leagă o prietenie şi un trecut comun, aveţi o mare responsabilitate. Alături de prietenii dv trebuie să fiţi la bine şi, mai ales, la greu. Nu-i abandonaţi. Ajutaţi-i. Ajutaţi-i cu rugăciunile; ţinând pentru ei post şi dând acatist. Ajutaţi-i învăţându-i: nu magisterial, nu făcând cu ei cateheză de tip "ne-am adunat aici ca să discutăm despre porunca 1". Dar, aici o vorbă bine aşezată, acolo un exemplu biblic, sunt lucruri care i-ar putea pune pe gânduri şi i-ar putea face să caute unde nu au căutat. Dar cel mai mult, ajutaţi-i cu exemplul personal al unei vieţi de credinţă şi în ascultare faţă de Domnul. Vă spun din proprie experienţă: nimic nu are, nici pe departe, puterea de convingere a unei vieţi exemplare. Eu m-am întors la Domnul după ce am aflat că toţi cei 12 episcopi ai unei Biserici au preferat să putrezească de vii prin închisori decât să facă un mic compromis: să semneze o bucată de hârtie în care nu credeau. Citisem şi până atunci Biblia şi tot felul de cărţi de teologie, adică de teorie despre Dumnezeu. Ceea ce m-a aşezat pe altă traiectorie decât aceea pe care mă îndreptam au fost exemplele practice de sfinţenie ale unor oameni care au dovedit ceea ce predicau: "credinţa noastră este viaţa noastră".

Cu frăţietate în Cristos,
M.D.