Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DATORIE, EGOISM, MORALĂ ŞI IUBIRE CREŞTINĂ

Datoria

Ideologia actuală, o ideologie a plăcerii şi egoismului, ar trebui înlocuită cu o ideologie a datoriei şi a generozităţii.
Datoria pe care ne-o impune în prezent patria este o necesară misiune istorică. Pentru a o îndeplini trebuie să renunţăm la confort, lene şi delăsare.
E dificil, admit.
Datoria nu are nimic în comun cu plăcerile vieţii, dar datoria ridică omul mai presus de el însuşi şi de instinctele lui imediate.

Depăşirea egoismului

Egoismul, favorizând cultul propriei persoane şi satisfacerea capriciilor individuale, se transformă, prin forţa lucrurilor, în narcisism cu consecinţe care sunt uşor de sesizat.
Raporturile umane dezinteresate, pe care le încurajează generozitatea, sunt înlocuite de calcule şi tranzacţii.
Oportunismul şi cinismul detronează respectul.
Marea generozitate creatoare dispare în folosul meschinăriei sterile.
Pe măsură ce personalităţile noastre se hipertrofiază lucrurile îşi pierd valoarea, nobleţea, fărâmiţându-se într-o puzderie de atomi mediocri.
Măreţia umană face loc răutăţii, bestialităţii şi primitivismului.
Nimic trainic şi valoros nu se poate realiza în această dezordine.
Omul nu se poate realiza ca om urmând panta alunecoasă a instinctelor generate de partea de jos pântecului şi de stomac ci, dimpotrivă, păstrându-şi libertatea de a le spune nu.
Omul îşi câştigă nobleţea prin cumpătare şi alegeri care trebuie să fie alegeri ale capului şi nu ale viscerelor.
Nu este vorba aici de a neglija latura instinctivă a omului ci de a o depăşi, de a o subordona unui ideal adevărat care să nu fie acela al unor plăceri nefireşti şi degradante.
Or tocmai asta se face în prezent: se incită animalul din noi.
Trebuie să scoatem îngerul din fiară! Nu un înger descărnat şi himeric, ci un înger cu chip de om, a cărui privire se îndreaptă spre cer, nu spre abis.

Morala

Omul care îşi face datoria faţă de semenii săi şi patrie este un om care îşi păstrează şi el libertatea interioară, exigenţele proprii, conştiinţa de sine, dar spre deosebire de egoist îşi subordonează fapta la ceva care-i este superior.
Prin aceasta el se autodepăşeşte şi-şi realizează un anumit echilibru interior în acelaşi timp spiritual, intelectual şi afectiv.
Pentru a scăpa de tirania instinctelor josnice şi a egoismului trebuie credinţă în Dumnezeu şi morală creştină, adică o morală a datoriei şi a sacrificiului pentru aproapele.
Morala creştină presupune stăpânire de sine, perseverenţă, bun simţ şi forţă sufletească.
Aceasta nu exclude entuziasmul, pasiunea, ci dimpotrivă.
De altfel nimic mare nu s-a făptuit pe lumea aceasta fără pasiune.
Dar pasiunea nu trebuie să fie patimă instinctuală, ea trebuie să fie pasiune pentru ideal, pentru adevăr şi pentru bine.
Pasiunea datoriei trebuie să distrugă patimile.

Puterea de a iubi

Pentru a ne putea face datoria faţă de semeni şi patrie avem nevoie şi de puterea de a iubi creştineşte.
Puterea de a iubi creştineşte este calitatea care determină persoana să fie atrasă de frumuseţe, de bine, de adevăr, de dreptate şi să facă din ele obiectul afecţiunii şi dorinţelor sale.
Este o putere creatoare prin excelenţă.
Nimic mai puternic, mai generator de fapte bune şi fecunde!
Ea dă naştere tuturor virtuţilor, ea inspiră sentimentele cele mai generoase, ea ne impune faptele cele mai bune.
Fără ea nu există ideal, inima e goală şi acţiunea sterilă.
Prieteni să avem tăria, să avem forţa sufletească, să avem curajul ca prin credinţă în Dumnezeu, prin moralitate creştină, iubire de aproapele şi cultul datoriei, România să trăiască veşnic.

Mareş Bogdan