Nevoia de estetic în spațiul public

[Mihailc]

Wittgenstein a pus în ecuaţie două concepte care au produs de-a lungul timpului multă vorbăraie, uneori inteligentă: etica şi estetica sunt una.
Sigur, mulţi s-au grăbit să-l taxeze de reducţionism facil ("aforistic)", fără să cerceteze dacă gânditorul vienez de origine semitică, vorbeşte în registrul culturii sau al semnificatelor originale la care trimit cele două semnificante.
Etic vine de la ethos-a locui lumea, iar estetic derivă din etic chiar şi etimologic. Cu alte cuvinte, felul cum locuim lumea determină cum dăm chip lumii. Estetica trădează gradul de coeziune, de comuniune al unei societăţi, ethosul ei comunitar. În momentul când vedem în jurul nostru arhitecturi plantate alandala în peisaj, clădiri care vor să întruchipeze slava proprietarilor, apartenenţa lor la o categorie socială sau economică, ne putem lesne da seama de gradul de atomizare a societăţii şi de disponibilitatea membrilor ei de a participa la un proiect comun. În fine, lumea în care trăim arată după chipul şi asemănarea noastră şi ne trădează, până în cele mai mici amănunte, nădejdea cu care parcurgem timpul acestei vieţi, aspiraţiile noastre mundane, ce iubim şi ce nu iubim, dar şi modul cum ne folosim creierele şi în slujba cui .