![]() |
![]() |
|
#7
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Mai întâi, Denisa (îngăduie-mi să-ți spun pe nume), să știi că nu trebuie să te simți obligată să câștigi orice dispută. Iar disputele despre Dumnezeu nu fac excepție de la această regulă. Uneori, nici nu merită să pierdem timp prea mult cu cei care se îndoiesc de existența Lui. Pe de altă parte, soarta sufletelor oamenilor, și cu precădere a celor mai apropiați, nu ne poate fi indiferentă. Pe lângă faptul că avem o poruncă explicită din partea Domnului nostru: aceea de a răspândi cuvântul Evangheliei, facem aceasta și din iubire, bineștiind cât este de importantă credința atât pentru viața aceasta, cât și, mai ales, pentru viața de veci. Dar atunci apare o dilemă: să vorbim sau să nu vorbim cu ateii despre Dumnezeu ? Cum trebuie făcut ? Răspunsul acesta este: trebuie să vorbim cu acei atei care, de fapt, Îl caută pe Dumnezeu. Și trebuie să ne abținem de a vorbi cu cei care, luându-l pe "nu" în brațe, suferă de indurația inimii. Primilor, lucrarea noastră le poate fi de folos, pe când celor din urmă nu le va fi de nici un folos, orice le-am spune. Încă un lucru: să nu uităm, Denisa, că există ceva cu mai mare putere de convingere decât orice argument: este exemplul personal de sfințenie. Dacă vom duce vieți bineplăcute Domnului, mai devreme sau mai târziu acest lucru se va vedea nu numai în lucrarea noastră, ci în felul nostru de a fi și, până la urmă, chiar în înfățișarea noastră. Ochii capătă o anumită strălucire și chiar atingerea unui om în care Spiritul Sfânt și-a găsit sălaș curat transmite un "ceva" care nu poate fi explicat în cuvinte. La urma urmei, Dumnezeu nu are nevoie atât de avocați, dar tare mai tânjește după copii cuminți, în care Harul său să își găsească loc și să lucreze. În Cristos, Domnul nostru, M.D.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Poti sa ai o masina scumpa ? | Daniel_7 | Generalitati | 302 | 20.05.2013 14:01:11 |
Si cand simti ca nu mai poti... | cer_indurare | Intamplari adevarate | 23 | 12.02.2012 08:26:34 |
Esti gata sa mori pentru credinta ta ? Rog o opinie avizata | sorinelb | Biserici Protestante | 51 | 11.07.2011 09:25:18 |
Te poti baza pe ce gasesti pe Internet ? | Evreulcelales | Generalitati | 6 | 17.02.2010 13:07:14 |
Cum poti ajuta sufletele ratacite? | Adelinne | Generalitati | 10 | 06.05.2009 23:18:20 |
|