chiar asa or fi acestea ?

[maria-luisa]

Papa Pius IX (1846-1878) s-a ferit dinadins să afirme de la început tema adevărată a conciliului, proclamarea infailibilităţii papale. Un grup restrâns de episcopi a cerut papei să treacă în programul conciliului problema infailibilităţii personale a papei. De la 1 martie 1870, papa a înscris în programul conciliului un pasaj prin care se definea infailibilitatea papală. În actul de definire a acestei noi dogme, ea este încadrată în art. XI, între alte hotărâri de mai mică importanţă. Între timp, în presa ţărilor occidentale, îndeosebi în Franţa şi Germania, au apărut unele articole şi studii care aveau serioase rezerve asupra oportunităţii proclamării noii dogme. Astfel renumitul istoric bisericesc de la München, Ignaţiu Dollinger († 1890), a publicat, sub pseudonimul Janus, lucrarea „Papa şi conciliul“ în care arată, în spirit critic, netemeinicia noii dogme atât după Sfânta Scriptură, cât şi după Tradiţia Bisericii, iar episcopul Ch. Hefele († 1893), autorul lucrării „Istoria sinoadelor“, a obiectat, pe baza documentelor istorice, că unii papi au fost condamnaţi de Sinoadele ecumenice (spre exemplu, cazul papei Honoriu I 625-638, care a fost condamnat ca eretic de Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol 680-681, învinuit că a susţinut erezia monotelită). Dacă pentru o parte din presa vremii Conciliul era o şansă de salvare a Bisericii prin găsirea acelor soluţii care să o armonizeze cu imperativele modernităţii, pentru presa protestantă conciliul nu este altceva decât o diversiune subtilă prin care se urmărea „zeificarea“ papalităţii prin conferirea atributului de infailibilitate. Tonul este unul dur, calomniator, lipsit de rezerve în a lansa expresii „picante“, adesea ofensatoare la adresa papalităţii şi a conciliului: „Cine ar fi crezut că papalitatea, care a hotărât decisiv în planul vieţii materiale şi spirituale, este acea putere prin care iezuitismul a dirijat tronurile şi vieţile de familie, o putere care, prin atâta vărsare de sânge, s-a ridicat atât de mult astfel că a întunecat soarele, lăsând întunericul să cuprindă lumea... S-a mai deschis acum şi conciliul Vatican ca să rezolve problemele ce apasă de atâta timp. Se pot oare astupa aceste găuri din zid? Iluzii deşarte! Cine se aşteaptă la aşa ceva, nu cunoaşte instituţiile Bisericii care sunt ca un lanţ. Rupi o verigă şi creezi o fisură de nereparat. Se vrea pentru capul ei o atribuţie pe care nu a mai avut-o nimeni – infailibilitatea. Şi aceasta pentru un bătrân neputincios...“.

în art. XI - care este?



(spre exemplu, cazul papei Honoriu I 625-638, care a fost condamnat ca eretic de Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol 680-681, învinuit că a susţinut erezia monotelită). erezia monoteista cum suna exact in textul original?

In momentul in care se face o acuzatie despre ceva ce s-a intamplat, trebuiesc aduse toate dovezile referitoare la acea acuzatie, ca sa aiba valoare de adevar. Eu asa consider.


inca o nelamurire:
daca Biserica Ortodoxa este de acord cu opinia protestantista referitor la acest aspect („Cine ar fi crezut că papalitatea, care a hotărât decisiv în planul vieţii materiale şi spirituale, este acea putere prin care iezuitismul a dirijat tronurile şi vieţile de familie, o putere care, prin atâta vărsare de sânge, s-a ridicat atât de mult astfel că a întunecat soarele, lăsând întunericul să cuprindă lumea... S-a mai deschis acum şi conciliul Vatican ca să rezolve problemele ce apasă de atâta timp. Se pot oare astupa aceste găuri din zid? Iluzii deşarte! Cine se aşteaptă la aşa ceva, nu cunoaşte instituţiile Bisericii care sunt ca un lanţ. Rupi o verigă şi creezi o fisură de nereparat. Se vrea pentru capul ei o atribuţie pe care nu a mai avut-o nimeni – infailibilitatea. Şi aceasta pentru un bătrân neputincios...“.) de ce nu se unesc intr-una? Ce le desparte?

Poate ca aveti dreptate... poate ca ecumenismul nu este bun, pana la urma...( in acest caz).
__________________
Cred ca exista Dumnezeu in constiinta oamenilor drepti si-n inima celor ce iubesc neconditionat.