Extrema contriţiune

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

1. Cred că utilitatea acestei doctrine este în primul rând aceea că oferă o speranţă în cazul în care cineva drag se stinge fără spovadă, dar totuşi în stare căzută.

Si crezi ca speranta nu este posibila si fara o asemenea invatatura?
Celor raposati nu li se mai fac slujbe si rugaciuni daca au murit fara preot?

În asemenea caz, putem spera că, printr-o extremă contriţie, a dobândit iertarea fiind ca şi când s-a spovedit. În al doilea rând, ne oferă o speranţă şi nouă înşine, dacă s-ar întâmpla ca ceasul despărţirii de lume să ne găsească în stare căzută, deoarece am amânat spovada în mod imprudent ori ne-am spovedit recent, dar am căzut din nou. E suficient să ne imaginăm că suntem pe un vapor care se scufundă: putem spera că ultima căinţă, chiar nesacramentală, ar fi eficientă.

Totusi, o astfel de speranta mi se pare mai mult daunatoare decat folositoare.
Daca n-ai ajuns la acel moment, te face sa amani momentul spovedaniei sau al pocaintei, stiind ca teoretic este posibil sa-ti castigi mantuirea si pe patul de moarte fara spovedanie, preot, impartasanie.

Iar pe de alta parte, chiar nestiind lucrul asta (doctrina asta) si ajungand in situatia respectiva, necunostinta ei nu te poate impiedica sa arati cainta mantuitoare (daca o ai).
Dar cunoasterea ei te-ar putea eventual impinge sa o simulezi (pentru ca nu mai exista disperarea) si in loc de frica (naturala, sincera, posibil mantuitoare) sa pretinzi (te prefaci) ca iubesti pe Dumnezeu si pentru asta iti doresti mantuirea..

Este logic ceea ce spun?

2. Căinţa imperfectă (din frică de iad) este autentică (altfel nu există căinţă şi spovada nu este validă). Frica de iad vine de la Dumnezeu şi trebuie considerată un dar al Sf Spirit. Totuşi, de la un anumit nivel al urcuşului spiritual, ea începe a fi înlocuită cu iubirea de Dumnezeu. La rândul Lui, Dumnezeu ar vrea să nu păcătuim din iubire faţă de El mai curând decât din teama de pedeapsa lui preadreaptă, tot aşa cum noi am vrea ca cei mici ai noştri să ne asculte din iubire, mai mult decât să ne asculte din teama de nuia.

Am ridicat problema in contextul acestei doctrine, care se pare, daca am inteles bine ca exclude ca fiind mantuitoare pe patul mortii pocainta din frica de Iad, ci o include doar pe cea din dragoste de Dumnezeu.

Ori talharul cel mantuit de pe cruce cu ce cuvinte a mustrat pe cel nepocait?
"Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?" (Luca 23:40)