Ultima arma a diavolului: Eu nu exist !

[Aghioritul]

Doamne da-ne mai multa credinta au cerut Sf.Apostoli! Cand ei simteau ca nu mai pot, au cerut ei insisi CREDINTA lui Dumnezeu! Exemplele din Sf.Scriptura pot continua: tatal cel care avea fiul indracit, I-a cerut Domnului: Cred Doamne, ajuta necredintei mele! sau cananeianca cerand vindecarea fiicei sale Domnul i-a raspuns: Femeie mare este credinta sau cum spunea sutasului: atata credinta nu am gasit nici in Carpenaum!!!
Toata lucrarea lui Dumnezeu se bazeaza si are ca temelie CREDINTA!

Dintru adancuri am strigat catre Tine Doamne Doamne auzi glasul meu!
Asta trebuie sa ii cerem Domnului! Sa Ii cerem cu credinta si din deznadejdea in care suntem sa ne vina in ajutor! Doamne am strigat catre Tine AUZI-MA! Ia aminte la glasul rugaciunii mele cand strig catre Tine! Asta este deznadejdea din sufletul tau! Asa trebuie sa te rogi lui Dumnezeu ca sa te ajute sa ti Se descopere asa cum este El!

Daca vei cauta sa crezi dovezi ale existentei Sale, afla ca TU INSATI esti o dovada a existentei Lui! Omul este facerea mainilor lui DUmnezeu, pt ca are de la El SUFLETUL! Are suflare de viata ce nu mai moare! „CE VA FOLOSI OMULUI DE VA CASTIGA LUMEA INTREAGA SI ISI VA PIERDE SUFLETUL SAU? SAU CE VA DA IN SCHIMB OMUL PT SUFLETUL SAU?”
Nimic nu poate da omul pt sufletul sau, decat sufletul insusi asa cum El ni l-a dat, asa cum El ni l-a pus in noi! De nu vom ingriji de el, vom da raspuns pt El!

Existenta lui Dumnezeu nu se cauta din documentare! Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea maislor Lui o vesteste taria (cerul)
Psalmul 103 din Sf,Scriptura vorbeste cel mai frumos despre existenta lui Dumnezeu si despre Creatia Sa:
3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; 6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
9. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16. Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17. Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30. Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Iar Sf.Ioan Damaschin Ne spune:

Existenta lui Dumnezeu nu este pusa la indoiala de cei care primesc Sfintele Scripturi, adica Vechiul si Noul Testament si nici de multimea paganilor, deoarece, cunostinta existentei lui Dumnezeu este sadita in chip natural in noi. Dar rautatea celui viclean contra firii omenesti a avut atata putere incat a tras pe unii in cea mai absurda si cea mai rea decat toate rautatile, prapastie a pierzarii, anume de a spune ca nu exista Dumnezeu. Nebunia acestora, aratand-o talcuitorul lucrurilor dumnezeiesti, David, a spus: “Zis-a cel nebun intru inima sa: Nu este Dumnezeu” (Psalmi XIII, 1). Pentru acest motiv, ucenicii si apostolii Domnului, intelepti fiind de Prea Sfantul Duh, facand semnele dumnezeiesti prin puterea si harul Lui, au fost inaltati din abisul necunostitei catre lumina cunostintei de Dumnezeu, prinsi de vii fiind cu mreaja minunilor. Tot astfel si urmasii harului si dregatoriei acestora, pastorii si invatatorii, primind harul luminator al Duhului, luminau, prin puterea minunilor si prin cuvantul harului, pe cei intunecau si intorceau pe cei rataciti. Noi, insa, care n-am primit nici darul minunilor, nici al invataturii, deoarece nevrednici neam facut prin inclinarea catre placeri, ei bine, noi vom vorbi putin despre acestea din cele ce ni s-au predat de talcuitorii harului, invocand pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh.

Toate cele care exista sunt sau create sau necreate; iar daca sunt create, sunt negresit si schimbatoare, caci existenta acelora care a inceput prin schimbare va fi supusa cu siguranta schimbarii, fie distrugandu-se, fie schimbandu-se in chip liber. Dar daca sunt necreate, urmeaza ca sunt negresit si neschimbatoare. Lucrurile, care au o existenta contrara, acelea au contrar si felul de a exista, adica insusirile. Si cine nu va cadea de acord cu noi ca toate existentele, toate cele care cad sub simtirea noastra, chiar si ingerii, se schimba, se prefac si se misca in multe feluri! Cele spirituale, adica ingerii, sufletele si demonii, se schimba potrivit vointei libere, care creste sau se micsoreaza, fie in progresul in bine, fie in indepartarea de bine. Celelalte se schimba prin nastere si distrugere, prin crestere si micsorare, prin schimbarea insusirilor si miscarea de la un loc la altul. Prin urmare, fiind schimbatoare, negresit sunt create; si fiind create, negresit au fost create de cineva. Creatorul, insa, trebuie sa fie necreat. Dar daca si acela a fost creat, negresit a fost creat de cineva, si asa mai departe, pana ce vom ajunge la cineva necreat. Asadar, creatorul fiind necreat, negresit este si neschimbator. Si cine altul va fi acesta daca nu Dumnezeu?

Dar si coeziunea insasi si conservarea si guvernarea creatiei ne invata ca exista Dumnezeu, care a urzit acest univers, il tine, il pastreaza si are totdeauna grija de el. Caci cum ar fi putut ca naturile contrare, adica focul si apa, aerul si pamantul, sa se uneasca unele cu altele pentru formarea unei singure lumi, si cum ar putea sa ramana nedescompuse, daca nu le-ar uni o forta atotputernica si nu le-ar pastra totdeauna nedescompuse?

Cine este acela care a oranduit cele ceresti si cele pamantesti, toate cele din aer si toate cele din apa, dar mai vartos, cele dinaintea acestora, cerul, pamantul, aerul, natura focului si a apei? Cine le-a amestecat si le-a impartit pe acestea? Cine este acela care le-a pus in miscare si conduce mersul lor neincetat si neimpiedicat? Nu este oare fauritorul lor acela care a pus in toate o lege, potrivit careia totul se conduce si se guverneaza? Si cine este fauritorul lor? Nu este oare acela care le-a facut si le-a adus la existenta? Caci nu vom da intamplarii asemenea putere! Dar sa admitem ca s-au facut prin intamplare. A cui este oranduirea acestora? Sa o admitem, daca vrei, si pe aceasta. A cui este atunci conservarea si pastrarea lor, potrivit legilor dupa care, la inceput, au fost aduse la existenta? Evident, a altcuiva decat a intamplarii. Iar acesta cine este altul daca nu Dumnezeu?