dezorientata in propria viata

[Brielle]

Draga soul_alone,

Cred ca esti aici la locul potrivit.
Si eu citesc de mult timp discutiile de pe acest forum si cu siguranta vei primi sfaturi intelepte de la multi de aici, pentru ca am observat ca celor de aici nu le este indiferent daca cineva are o problema de suflet si fiecare incearca sa ajute dupa puterea sa :).

Situatia ta este foarte complexa si incerc sa inteleg ce se intampla cu adevarat in viata ta din punctul de vedere al unei mame. Si eu am un fiu student care a implinit 22 de ani , si eu am plecat dupa divort in strainatate dar nu a incaput in discutie sa nu-mi iau copilul cu mine.

Si eu as putea sa-mi numesc fiul o "greseala" , daca as privi numai faptul ca o convietuire cu tatal sau natural nu a fost posibila.Eu gandesc insa putin altfel si cred ca fiul meu este cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat in viata :).

Pe lume te-a adus mamica ta dar de dat te-a dat Dumnezeu...nu poti fi sub nici o forma o greseala.Scoate-ti asta din cap in primul rand.

Nici eu nu sunt intotdeauna de aceeasi parere cu fiul meu , il cicalesc toata ziua desi se crede deja extrem de matur, ne contrazicem dar crede-ma ca il iubesc mai mult decat orice pe lumea aceasta.

Totusi ce atitudine si ce parere au avut mama ta si tatal tau cand le-ai spus ca vei locui impreuna cu prietenul. Care a fost sfatul pe care ti l-au dat? De ce ai certitudinea ca nu-i intereseaza de tine?