dragostea

Concludent este finalul articolului:
"Agape insa ramane totdeauna tot dar. Comuniunea omului cu Dumne*zeu nu este niciodata rezultatul necesar al aspiratiei sau cautarii erosului. Harul nu poate sa fie victorie a omului, agape nu poate sa fie cucerire a eforturilor omenesti singure, ci daruire in absoluta libertate a lui Dumnezeu.

Erosul apare numai ca o conditie - nu suficienta - a revar*sarii iubirii dumnezeiesti, care lucreaza chiar si fara ca omul sa-si dea seama de aceasta. Acesta este mai ales stadiul precrestin al lucrarii dumnezeiestei iubiri-agape, cand, cu toata ratacirea lui, omul nu este parasit de grija lui Dumnezeu, nu este lasat nici numai in seama puterilor pro*prii, nici numai in seama puterilor raului, ci mereu solicitat in chip tainic spre zari mai senine, chiar prin eros, care este ca un raspuns obscur al omului natural la chemarile tainice de dincolo de zare; este stadiul in care sufletul omului antic cauta o hrana - iluzorie - in religiile si misteriile acelei vremi.

Crestinismul vine si aduce cunostinta religioasa deplina, lumina cea adevarata, orientarea cea dreapta a erosului, Hrana lui cea adevarata, agape, nu negand sau suprimand naturalul, ci desavarsind totul. Crestinismul nu este stricare, ci plinire (Mat. 5, 17; Rom. 3, 31)."