si eu am vrut sa ma calugaresc

[AnaHoret]

Doamne ajuta, Fratilor.

Cu aceleasi ganduri si eu sunt pe aici, traiesc in lume cu gandul aprins de a merge in manastire.

Povestea incepe acum un an jumate dupa ce am vazut filmul "Ostrovul", am zis ca plec la Manastire. Mi-a trebuit cateva zile sa-mi intaresc decizia, pe urma a trebuit sa-i dau vestea mult iubitei mele prietene, care a zis ca ar afi acceptat orice dar nu asta, ma facut nebun si in tot felul... Vreau sa mentionez ca inainte sa iau decizia eram crestin doar cu numele, cu toate ca mergeam aproximativ in fiecare Duminica la Biserica, aveam o viata foarte murdara si plina de cele mai Mari si mai Grele Pacate, Nu acceptam ideea sa ma spovedesc din cauza groazei si rusinii de Marile mele pacate. Dupa noul meu inceput mi-a luat cam doua luni pana ce m-am spovedit (si nu mi-a fost usor deloc) ca nu o facusem de aproximativ 13 ani,(dupa acea spovedanie generala simteam ca plutesc) si pe urma lucrurile au inceput sa mearga de la sine. A urmat primul meu pelerinaj, si binenteles ca a fost in Athos, am inceput sa cer cuvant de folos cam pe la toti parintii (si nu numai) care ii intalneam, caci eu vroiam si inca vreau sa intru in monahism dar nu stiam ce, cum si unde sa merg. Dar ptr toate astea trebuie rabdare, trebuie sa-mi rezolv intai toate problemele din lume si pe urma as putea sa merg intr-o manastire cu fruntea sus, trebuie sa merg acolo ca un invingator, si nu ca un fugar care fuge de problemele zilei de ieri, caci acela nu este bun de monah (se spune ca cine este invingator in lume va fi invingator si in viatza monahala, si cine este lash si fugar in lume va fi la fel si in viatza monahala, la fel si cine este un familist bun poate fi un monah bun si invers) . Sa nu ne pripim, si sa fugim spre monahism din nereusita vietii (spun asta cu referire si de viatza sociala si de cea familiara). Caci multi din lume cred ca cei care se retrag in monahism o fac din nereusita vietii.

In momentul de fatza sunt inca in lume, caci tre sa-i dau Cezarului cei al Cezarului, si abia pe urma as putea sa plec, liber ca pasarea cerului, cu constiinta curata.

Fierbe in mine dragostea de a merge la manastire, as pleca de ieri, dar se pare ca tre sa-mi mai cultiv rabdarea.

Si despre sminteala care o vedem prin manastiri (caci vedem pe parinti si pe calugari ca vb la telefoane mobile,ca asculta radioul, ca mananca inghetzata si multe altele care nu vreau sa le enumar aici) nu trebuie sa ne sminteasca (caci numai cei smintiti se smintesc) trebuie doar sa ne intarim din sminteala pe care o vedem si sa ne ferim sa nu cadem si noi in ea.

Fratilor, sa nu uitam caci noi care vrem sa intram in viatza monahala tre sa murim lumii acestea, caci asta inseamna viatza monahala. In viata monahala trebuie sa traiesti ingereste (binenteles purtandu-ti trupul, dandui doar cele de trebuinta viatii, fara sa il lasi sa te duca el cum vrea), numai asa putem trai o viatza bine placuta lui Hristos Dumnezeu.


Iertati-ma pe mine pacatosul.


Slava Tie, Doamne, Slava Tie.