Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #14  
Vechi 27.01.2009, 21:17:44
razvan_m
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Mentionarea Unor Adaosuri Papale Eretice Dreptei Credinte [II]

Iar de când s-au întâmplat schimbarea pentru dumnezeiescul Sim-bol, nu-l mai avem pe Pap
ă adevărat nici Apostolesc, nici Părinte. De vreme ce nu mai găsim în cei ce se numesc acum Papi, credința Apostolului Petru după mărturisire, ci numai cea după lepădare, că precum Petru nu era Petru nici Apostol, nici cel dintâi, lepădându-se de Hristos, așa nici cel ce se numește Papă nu va fi niciodată Papă, neavând credința lui Petru pe care el ca unul ce o iubea cu mărturi-sire de trei ori a întărit-o, de vreme ce de trei ori s-a lepădat.

Cine poate zice c
ă înțelege ceva mai înalt decât Duhul? Ai Duhului sunt Părinții și cele ce sunt în Sfintele Scripturi, și cum că aceasta este adevă-rat însuși zice: „Ispitiți Scripturile, că întru dânsele veți avea viață veșnică și acestea sunt care mărturisesc pentru Mine”[SIZE=1][SIZE=1]8[/SIZE][/SIZE]. Cine dar ar cuteza afară din Scripturi sau din Părinți care au avut Duh Sfânt să izvodească o altă credință și să strice cea arătată și descoperită prin Duhul Sfânt Părinților
ca
și lui Petru? Au nu prin Duhul Sfânt Dumnezeieștii Părinți cei ce s-au luptat pentru Duhul Sfânt, s-au făcut prin împreună mărturisirea Duhului? Eu zic și propovăduiesc prin Duh, iar cel nu zice așa, străin este Duhului Sfânt.[SIZE=2][SIZE=2]

[/SIZE]
[/SIZE]
Iar nu ca aceia care, sub cuvânt c
ă nu știu pruncii cui se împărtășesc, opresc pruncii de a se cumineca. Vai ce lucru dobitocesc și fără de cale! Dar pentru ce-i mai și botează? Sau pentru ce-i ung cu Mir? Cu toate că mai cu seamă catolicii, precum am înțeles, nici nu-i mai ung la botez și toate ale lor sunt împotriva Soborniceștii Biserici. Iar, precum cel ce crede drept cu credință aduce pruncul la Dumnezeu, și pruncul cel
botezat face m
ărturisirea prin naș credincios, și se naște de a doua oară întru Împărăția cerului, și se unge cu Mir și se desăvârșește, și murind este al Împărăției lui Dumnezeu, tot astfel, prin credincios, să se aducă pruncul și la Cuminecătură, căci aceasta este viața cea veșnică. Și precum cel ce nu se naște a doua oară prin apă și prin Duh, nu va intra întru Împărăția
cerului, a
șa și cel ce nu va mânca Trupul Fiului Omului (precum a zis Însuși Domnul) și nu va bea Sângele Lui, nu va avea viață veșnică.
Acestea am zis vou
ă iubiților pe scurt pentru Sfântul Botez, și primiți după putință, iar cuvinte mai înalte pentru cele Dumnezeiești veți auzi de la cei mai învățați.

Doamne, ajuta-ne si ai mila de noi, pacatosii!

Romeo

Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Erezia catolica cu privire la nasterea din Dumnezeu tikkun_olam Biserica Romano-Catolica 37 20.07.2013 13:29:23
eretic predicand erezia in biserica ortodoxa emanuel2007 Stiri, actualitati, anunturi 144 02.01.2012 18:33:56
Unde se termina Dragostea de aproapele si incepe Lupta cu erezia??? Remus Generalitati 25 04.03.2010 10:45:27
Adunarea ecumenica de la Sibiu si erezia ariana mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 10 03.09.2008 08:45:41