Talcuirea evangheliilor de peste an

[patinina34]

[SIZE=3]17[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica I după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 10, 32-34, 37-38; 19, 27-30)[/SIZE]

32. Zis-a Domnul învăţăceilor săi, tot cel ce mă va mărturisi pe mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu pe el înaintea Tatălui meu, care este în ceruri. 33. Iară care se va lepăda de mine înaintea oamenilor: mă voi lepăda şi eu de dânsul înaintea Tatălui meu, care este în ceruri. 37. Cel ce iubeşte pe tată-său sau pe mamă-sa mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine; şi cel ce iubeşte pe fiul său sau pe fii-sa mai mult decât pe mine, nu este de mine vrednic. 38. Şi cine nu-şi ia crucea sa şi să vie după mine, nu este de mine vrednic (19, 27). Atunci răspunzând Petru, i-a zis lui: iată noi am lăsat toate, şi am venit pe urma ta, dar cu noi ce va fi? 28. Iară Iisus a zis lor: adevăr grăiesc vouă, că voi, care aţi venit după mine, când va veni a doua oară, când va şedea Fiul omenesc pe scaunul măririi sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil. 29. Şi tot cel ce-şi va lăsa casa, sau pe fraţi, sau pe surori, sau pe tată, sau pe mamă, sau pe muiere, sau pe feciori, sau holdele, pentru numele meu, însutit va primi, şi viaţa cea de veci va moşteni. 30. Şi mulţi vor fi cei de apoi întâi, şi cei dintâi de apoi.


Poveţe pentru misiunea apostolică

1. A-şi lua crucea, înţeles figurat, este a-şi lua sarcina cu toate consecinţele ei. Fiindcă înfierarea cu semnul crucii era şi semnul infamiei: a-şi lua crucea înseamnă şi: a se hotărî să se expună la orice neplăceri, la orice tractări ruşinoase, la dispreţul public.
2. Evanghelia cu care ne ocupăm, este un fragment din marea predică a Mântuitorului, rostită cu ocazia trimiterii Apostolilor (Matei cap. 10) şi din învăţătura despre primejdia bogăţiilor (Matei 19, 16-30). Ea e cuprinsă şi în Marcu (8, 34-38; 9, 1) la Duminica a III-a din Sfântul Post.
Ca să o putem înţelege e nevoie să o punem în legătură mai ales cu conţinutul marii predici, din care e luată partea primă.
Trimiţând pe Apostoli să încerce a propovădui, instrucţiunile ce le dă lor, Mântuitorul le pune în legătură cu misiunea lor de pe timpul când ei vor fi singuri, după Înălţarea Sa, şi le arată în culori vii greutăţile ce vor întâmpina în misiunea lor: cum vor fi prigoniţi şi maltrataţi; apoi tot aşa de viu arată urmările imediate ale propovăduirii Evangheliei: dezbinări până şi între cei mai intimi ai familiei şi persecuţii pe toate căile.
Spre a-i încuraja să suporte cu bărbătească statornicie toate mizeriile, Mântuitorul le pune în vedere siguranţa biruinţei lor, cu ajutorul dumnezeiesc, care nu le va lipsi. Dar, adaugă El, acest ajutor însoţeşte numai pe aceia care au îndrăzneală să înfrunte toate greutăţile şi, între orice împrejurări să susţină cauza cea sfântă a Evangheliei. Din contră, cel ce de frica persecuţiilor se va lepăda de Evanghelie, lepădat va fi, o lepădătură va rămâne – nimeni nu-l va băga în seamă (vs. 32-33). Primejdiile de care vorbesc, continuă Iisus, le poate întâmpina cu succes numai acela care-Mi este cu totul devotat. Dar acela, care ţine mai mult la ai săi decât la Mine şi la învăţătura Mea, nu e pentru apostolat: să nu primească misiunea apostolică, fiindcă n-are să facă nici o ispravă. Mai mult: acela care nu va fi în stare să sufere toate consecinţele misiunii sale, nu este vrednic de ea, deci să nu se facă Apostol. Încă şi mai mult: cel ce voieşte să fie cu adevărat urmaş al Meu, să fie gata a-şi pune oricând viaţa pentru învăţătura Mea. Căci cel ce-şi pune viaţa împlinindu-şi misiunea, devine nemuritor; acela însă, care în faţa greutăţilor şi a primejdiilor ce întâmpină, îşi părăseşte postul, acela, pentru un moment, îşi păstrează viaţa, dar murind, nu lasă nici o urmă după sine, ca şi cum n-ar fi trăit între oameni – trăind un moment, moare pentru vecie (vs. 37-38).