Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

25 Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, şi să nu se bucure de mine vrăjmaşii mei!
26 Să nu zică întru inimile lor: Bine, bine este sufletului nostru! - nici să zică: Înghiţitu-l-am pe dînsul!
O Stăpîne, dacă vei întîrzia judecata, aceia mă vor batjocori iarăşi, şi vor face chinurile mele pricină de veselie şi de îndulcire, şi a mea rea-norocire o vor socoti buna lor norocire.
27 Să se ruşineze şi să se înfrunteze împreună toţi cei ce se bucură de relele mele; îmbrace-se cu ruşine şi cu înfruntare cei ce grăiesc mari asupra mea!
Potrivită este ruşinea celor ce batjocoresc pe cei de aproape, şi pe aceasta a dorit-o Proorocul celor ce sînt trufaşi şi mari-grăitori.
28 Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea şi să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce voiesc pacea robului Lui.
Zice: Bucurîndu-se şi veselindu-se să fie cei ce îmi voiesc cele bune şi pace. Şi, după ce vor vedea că am dobîndit-o, Te vor lăuda pe Tine, Stăpînul.
29 Şi limba mea va cugeta dreptatea Ta, toată ziua lauda Ta.
Iar eu, dobîndind a Ta purtare de grijă, voi cugeta la toate poruncile Tale noaptea şi ziua şi totdeauna voi lăuda facerile Tale de bine. Căci pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în toate zilele”, însemnînd prin aceasta necurmarea.
Deci Psalmul acesta s-a sfîrşit. Iar eu rog pe cititori să nu se vatăme din rugăciunea dreptului, nici să ia de aici pricină de blestem asupra vrăjmaşilor, ci să ştie că Proorocul urma Legii celei vechi, nu Evangheliei, iar Legea îi poruncea să iubească pe aproapele şi să-i urască pe vrăjmaşi. Iar Stăpînul Hristos, arătînd fapta bună cea prea-desăvîrşită, a zis: „S-a zis celor de demult: Vei iubi pe aproapele tău şi vei urî pe vrăjmaşul tău! Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă gonesc pe voi!” Asemenea acestora a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Binecuvîntaţi-i, şi nu-i blestemaţi!” Deci, căutînd voi către această deosebire, cunoaşteţi ce se potriveşte Legii şi ce - Darului. Şi, dealtfel, nici Fericitul David nu a vorbit blestemîndu-i pe aceştia, ci mai-nainte grăia cu proorocie cele ce aveau să fie negreşit. Iar că nici el, urmînd evangheliceasca punere de lege, nu i-a muncit pe cei ce îl nedreptăţeau, ascultaţi-l pe dînsul zicînd: „De am răsplătit celor ce îmi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmaşii mei deşert, să gonească vrăjmaşul sufletul meu, şi să-l prindă, şi să calce în pămînt viaţa mea şi slava mea în ţărînă să o aşeze.” Şi nu le-a zis pe acestea fără să le facă, pentru că a pus sfîrşit cuvintelor şi a arătat lucrurile mai luminate decît graiurile: că, de două ori dobîndindu-l în mînă pe vrăjmaş, nu numai că nu l-a ucis, ci i-a şi oprit pe cei ce voiau a-l ucide. Şi, după ce Saul a căzut în război, David îl tînguia cu amar, iar pe cel ce i-a vestit moartea, care se bucura şi se semeţea că l-a ucis pe împărat, l-a dat morţii. Şi am fost silit a le grăi pe acestea, pentru ca cei ce blestemă şi îl aduc în mijloc pe dumnezeiescul David să aibă ca întîi chip şi pildă de folos filosofia cea prea-mare a lui.