Găsirea partenerului de viata/căsătoria binecuvantata

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de Demetrius

Pentru ca nimanui nu-i este data o cruce peste puteri de dus, rezulta ca tu nu mai vrei s-o porti fiindca logica normala a cununiei duce la Hollywood, nu la Evanghelie.

O să fac eu pe avocatul diavolului aici, Dumnezeu să mă judece.

Logica normală a căsătoriei este iubirea şi respectul reciproce. În creştinism (cununie), la aceastea se adaugă şi împreună lucrarea pentru a face voia lui Dumnezeu şi a dobândi viaţa veşnică; pe scurt, lupta pentru mântuire. În niciuna dintre aceste situaţii, adică ceea ce numeşti tu logica normală a cununiei, nu e de dorit ca unul dintre soţi (sau ambii) să înşele.
Cine, suflete, spune că trebuie să fii infestat cu consumerismul Hollywood-ului ca să ai o minimă demnitate şi consideraţie faţă de tine încât să-ţi doreşti să nu fii înşelat într-o relaţie, mai ales când cel de lângă ţi-e soţ?

Apoi, revenind la Evanghelie, până şi Hristos dă voie oamenilor să divorţeze, atâta vreme cât unul dintre ei a călcat strâmb, tocmai pentru că, prin asta, a rănit iubirea din cuplul binecuvântat de Dumnezeu prin sfânta taină. Deci de unde până unde ne trezim să-i solicităm noi femeii acesteia să ierte, când probabil (eu mai mult ca sigur) nu suntem mai breji în credinţă decât ea?

Fireşte că, duhovniceşte vorbind, iertarea e drumul la care ne cheamă Hristos. Dar nicăieri nu spune să-l obligi pe omul de lângă tine să se pocăiască, or, din moment ce soţul ei nu mai vrea să audă de familia din care a plecat, ce propui? Să-l lege de scaun şi să cheme preotul să-i citească dezlegări?