'Pagini din istoria neamului romanesc'

[Parascheva16]

(6)
Ati tot pomenit de imensa bogatie culturala a neamului romanesc. De unde si-a determinat aceasta bogatie?

Sunt mai multi, factori, nu putem vorbi numai de unul singur. Sunt conditiile istorice de nastere si crestere a poporului roman. Si in primul rand vorbim aici despre spiritualitate, pentru ca o cultura are in primul si in primul rand ca temei, spiritualitatea. Bogatia materiala este un fenomen secundat, exista forme de spiritualitate care se manifesta intr-o bogatie uimitoare cu deosebit de putin material fizic. Nu e nevoie de mult material fizic pentru a creste si a exprima o bogatie spirituala. E de ajuns sa ai aceasta bogatie spirituala si gasesti posibilitatea de a o manifesta. In cazul nostru binecuvantarea a fost foarte mare pentru ca a esista si o bogatie materiala foarte mare. Si exista, romanii sunt foarte bogati. Ei sunt inconstienti, apropo de stereotipie, de bogatia pe care o au. Dar daca cineva s-ar duce si ar vedea cum traiesc oamenii de rand din India sau Africa, sau din alte parti, ar intelege cat e bogati suntem noi aici in Romania. Insa tocmai si datorita bogatiei multi dintre noi sunt de o lene extraordinara si aici printre altele ne deosebim foarte tare de stramosii nostri. Unul din primele lucruri care m-au uimit cand eram mic si am ajuns sa cunosc viata la tara, a fost lipsa scaunelor. Erau case in care erau 10-20 de oameni si erau 4-5 scaune. De ce? Pentru ca la masa se manca pe rand. Unii munceau, altii mancau, pe urma veneau urmatorii si mancau. Si in afara de masa, nu se statea pe scaun. Nu aveau cand sa stea pe scaun, munceau de dimineata pana seara, iar seara cand mancau, o faceau de multe ori pe prispa, vara dar chiar si iarna, iar apoi se culcau. Nu exista pe vremea aceea halucinatia televiziunii, a internetului. Si nu existau scaune cu spatar. Erau scaune mici, cu trei sau patru picioare pe care se lucra ceva repede sau se statea la masa. Scaunele cu spatar se numeau jilt si stateau batranii sau boierii. Un om obisnuit, un roman adevarat in putere, nu statea in jilt, nu avea de ce, nu avea cand, el avea de treaba. Oamenii se si simteau inutili daca nu aveau treaba. In iernile lungi cand stateau pe cate o buturuga sau pe scaune din acestea ei tot timpul lucrau ceva. Erau tot timpul in mana cu o barda, un cutit, sculptau o bucata de lemn, mai faceau un fus sau o piesa pentru razboiul de tesut, tot timpul lucrau.

Daca adaugam la aceasta munca, Credinta care valoriza munca, ne dam seama de unde a izvorat aceasta cultura bogata.

Multi dintre taranii apuseni, din foarte multe regiuni, in vremea iernii, stateau, mancau carnati si beau bere si preocupari intelectuale cam egal cu zero. Asta este adevarul. Isi consumau din cele ce izbutisera sa stranga pe timpul verii si atat. La noi dimpotriva, erau sezatori, erau claci, erau intreceri in a spune basme, sau basne, care inseamna altceva si erau foarte hazlii si care, din documentele pe care le avem astazi, se faceau intotdeauna in niste hotare ale decentei, ale bunului simt, care astazi sunt uitate de mult. Era o bogatie care izvora dintr-o bogatie sufleteasca. Mihai Eminescu a spus un lucru, Limba romana este floarea sufletului romanesc. Si a avut absoluta dreptate. Limba romana veche este mult mai bogata in intelesuri decat limba romana de astazi, care este mai bogata in numar de cuvinte. Dar cele mai multe nu sunt folosite. Vocabularul unui roman de astazi este mult mai redus decat vocabularul unui roman de alta data, la nivel de intelesuri, sa zicem filozofice, teologice, abstracte, la nivel de spiritualitate. Romanii de astazi poate au mult mai multe cuvinte pentru materiale, de la nu stiu cate feluri de incaltaminte cu diferite denumiri, pana nu stiu cate feluri de haine si accesorii, dar toate aceste cuvinte in sine sunt goale de spiritualitate. Nu acopera niciun inteles spiritual. Sunt pur si simplu exprimari variate ale unui materialism sec. In trecut era invers, cuvintele nu erau foarte multe, un scaun era scaun. Numai ca scaunul era scaun si in data ce iesise de sub cutit cand era simplu,abia putin lustruit, si tot scaun era si dupa 5-6 ani cand era sculptat in intregime, cu o dantela de modele, fiecare asezandu-se impreuna cu celelalte intr-o simbolistica adanca si profunda pe care astazi cei mai multi nu ar intelege-o nici macar daca li s-ar explica.