Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nu de mult, un alt utilizator susținea aceeași aiureală și pe forumul catolic. Caracterul esențial al Botezului pentru mântuire poate fi contestat din două direcții: unii spun că toți pruncii sunt mântuiți cu sau fără botez, alții spunând că niciun prunc nu este mântuit, chiar dacă a fost botezat ieri. Iată că extremele se ating. Și atunci, pentru ce să se mai boteze, domnule, oamenii ? Pe calea unui raționament similar: pentru ce să se mai spovedească și pentru ce să se mai cuminece ? Bănuiesc cine sugerează idei în aceste direcții, care să-i îndepărteze pe oameni de Sfintele Taine.
|
Foarte bizar, extrem de bizar cum nu bănuiți cine sugerează idei dintr-acelea care îi îndeamnă pe oameni să participe la sacramente fără a își schimba viața cu adevărat după voia lui Christos, fără a lua crucea și a Îl urma pe Christos, fără a "pătimi" o reală naștere din Dumnezeu, iar nu doar una potențială, fără a o lua pe calea cea strâmtă care duce la Viață, fără a o rupe cu Mamona și a o lega cu Christos, fără a se lepăda cu adevărat de Satana și de toate lucrările lui și a se uni cu Christos și cu toate lucrările Lui. Extrem de bizar cum nu vedeți cine sugerează ASTFEL de idei. Chiar cu nu mult timp în urmă am ascultat mărturisirea unei așa zise greco-catolice care spunea cu o nonșalanță absolut bizară că ea a fost botezată greco-catolic, DAR nu s-a spovedit și nu s-a împărtășit niciodată în viața ei și mai mult că este și a fost toată viața o nepracticantă. (Cred că se referea la ceea ce înțeleg catolicii prin nepracticant, că dacă o lua cineva cu Evanghelia cred că nici nepracticantă nu mai îndrăznea să se autodenumească.)
Pe de altă parte este iarăși extrem de bizar cum nu ați observat că acolo nu era vorba despre îndepărtarea oamenilor de Sfintele Taine, ci era despre niște lucruri pe care dumneavoastră, ca bun romano-catolic,
pur și simplu nu le înțelegeți, însă aveți impresia că realitatea s-ar reduce și închista la ceea ce înțelege un simplu romano-catolic și la ideologia lui religioasă.