problemele noastre + problemele altora = un ocean de probleme

Am vrut sa raspund la mesajul acestui topic de cand a fost scris, apoi m-am razgandit.... in final voi veni cu niste ganduri care ma framanta...

1. Mare tristete simt eu cand oameni apropiati, chiar cei din familie (parintii, bunica, sora) sunt impovarati de probleme si nu pot sa ii ajut. Cu rugaciunea da, staruiesc in rugaciune, si asa imi spune si parintele duhovnic sa fac, dar ei asteapta ceva mai "concret": sa muncesc cot la cot cu ei (la tara), sa ma marit ca sa le aduc un ajutor in gospodarie, sa ma restrang de la cheltuilei ca cine stie ce zile grele vin si e bine sa nu ne prinda nepregatiti, sa-i gasesc eu de lucru surorii mele... Imi pare rau ca sunt exemple personale, dar astea le aud eu de la mama si tare ma intristeaza, pentru ca nu mi se par corecte. As putea sa le iau pe fiecare la rand, dar nu cred ca e cazul aici. Parerea mea este ca ei muncesc prea mult la tara, fara sa fie necesar, si nu stiu sa se multumeasca cu ceea ce au, care, desi e obtinut cu greu, nu e chiar putin. Eu imi vad de serviciul meu si de creditele pe care la am de rambursat, dar ei vor sa imi dicteze cum sa-mi administrez banii mei... o situatie delicata...
Ba mama imi "reproseaza" ca daca merg asa des la biserica si ma rog, de ce nu ma ajuta Dumnezeu mai mult? Cum pot eu sa-i dau incredere si mangaiere si ajutor cand ea nu se abate deloc de la gandirea ei, fiind o fire mai autoritara si care se victimizeaza permanent?

2. O alta categorie de apropiati sunt prieteni/ cunoscuti care se intind cu cererile de imprumuturi sau de ajutor banesc. Acum eu inteleg ca e bine si crestineste sa ii ajutam pe cei in nevoi, dar am ajuns sa fiu stresata ca sunt sunata pentru ca persoana respectiva (sanatoasa, tanara, in putere) are nevoie de bani... Cat de mult suntem datori sa ii ajutam? Situatia asta dureaza de mai mult de un an de zile si ma simt pur si simplu folosita. De fapt m-am gandit sa pun punct unor imprumuturi (date) care isi tot prelungesc termenul de rambursare, dar sunt suparata, pentru ca ma simt manipulata. Daca eu nu as cere asemenea favoruri, poate nu ar trebui sa ma simt obligata sa raspund afirmativ la cererea de a da bani (cu imprumut sau de tot)... In plus nu mi se pare ca persoanele respective se roaga ele insele lui Dumnezeu pentru a le oferi o solutie, una dintre ele este genul care crede ca Dumnezeu este inima noastra si nu avem nevoie de biserica, de preoti, de ascultarea poruncilor lui Dumnezeu, ci are o gandire mai libera si proprie referitoare la Dumnezeu, increderea in sine, iubire etc.

M-as bucura sa aflu si parerile voastre la cele de mai sus. Nu vreau sa judec, nici sa fiu egoista. Dar nu vreau nici sa ma impovarez cu niste probleme care nu sunt ale mele.