Curatia trupeasca pana la nunta

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de simona_fidela

Va rog frumos sa-mi spuneti cum este posibil-adica prin ce mijloace (in viziunea dumneavoastra) ca in ziua de astazi cineva care doreste sa-si mentina curatia trupeasca pana la cununia religioasa sa si reuseasca?

Este posibil numai prin credinţă şi prin har de sus. Altfel, nu poate omul să reziste singur sugestiei şi dezorientării diabolice, fiindcă demonul e mai puternic decât el.

Spun asta intrucat astazi mass-media(internet, ziare, reviste) ne indoapa cu ,,sexul pana la casatorie'' si concubinaj cu idei de potrivire sexuala si probleme de nepotrivire. Cum se poate trece cu bine acest hop pana la casatorie, mentinandu-te curat trupeste?

Astăzi este mai greu decât ieri. Dar poate că nu este mai greu decât alaltăieri. Noi comparăm mereu moralitatea lumii de azi cu o perioadă victoriană numită şi "la Belle Epoque". Atunci virginitatea până la căsătorie era norma, iar curvia era excepţia. Dar, nu a fost întotdeauna aşa. Au existat perioade în istoria mai timpurie a creştinismului când moralitatea era la pământ. Atunci, principala distracţie a patricienilor erau orgiile sexuale. Nu Fecioara Maria, ci câte o Messalina era modelul lumii şi obiectul admiraţiei ei. Acuma, e adevărat, recădem în aceeaşi prăpastie din care creştinismul a mântuit lumea: redevenim păgâni.

Totodata se doreste a-l cunoaste cat mai bine pe viitorul partener de viata, astfel incat atunci cand spui ,,da'' in fata preotului sa fii convins(sau ma rog, aproape convins, poate nu suntem in stare sa garantam 100% pentru nici un om) ca ai facut alegerea potrivita? Ce trebuie facut ca sa poti sa-l cunosti pe celalalt cat mai bine, in cat mai multe aspecte ale vietii, sa vezi cum se poarta in diverse situatii, daca este un sprijin real pentru tine la greutati sau daca din contra da bir cu fugiitii, daca te respecta, daca te ajuta la treburile casnice, fara a ,,testa patul'' inainte de casatorie?

Nu înţeleg ce legătură este între cunoaşterea partenerului şi testarea patului. Dacă ar fi o legătură, atunci ar fi un mare paradox că astăzi, când se "testează patul" mult mai frecvent, cuplurile se desfac numa-numa. Cele mai multe, culmea culmilor, acuzând "nepotrivire de caracter" după ce făcuseră "testul cu patul" timp de ani de zile.

Mai ales in condtiile in care si parintii tai sunt de parerea lumii de azi ca nu e bine sa ramai virgin pana la casatorie si tinand cont de faptul ca nu esti intr-o tara de religie ortodoxa si nu ai biserica ortodoxa in orasul in care locuiesti.

De părinţi, trebuie să ascultăm. Cu unele excepţii. Principala excepţie este atunci când ne îndeamnă la păcat.

Mi se pare o bariera greu de trecut(fiind implicata si atractia aia fizica), mai ales ca implica si co-operarea celuilalt.

Nu spune nimeni că e uşor. E teribil de greu şi puţini reuşesc. Spre exemplu, eu nu am reuşit. Îmi pare rău acum, dar e mult prea târziu. Aş fi reuşit poate, dacă aveam credinţă vie. Dar eu, în anii tribulaţiilor tinereţii, credeam într-un Dumnezeu al filozofilor. Dacă aş fi crezut într-un Cristos care se chirceşte de durere pe Sfânta Cruce, întrevăzând cu preştiinţa Sa curviile mele şi puţinul folos pe care învăţătura şi exemplul Lui mi le vor aduce, atunci aş fi văzut altfel lucrurile: într-un mod aşa cum îi place Lui.

Ca degeaba vrei tu, daca el nu vrea si va despartiti in loc sa urmati impreuna calea curatiei pana la casatoriei.

Un bărbat credincios, mai bine şi-ar tăia o mână decât să-i facă fetei o propunere neruşinată. În realitatea din teren, asemenea bărbaţi sunt extrem de puţini, în orice caz mult mai rari decât în romane. În marea majoritate a cazurilor, sunt căldicei. Acuma, un mare rol mai are şi fata: ea poate trezi într-un băiat nu numai dorinţa sexuală, dar mai poate trezi şi simţul onoarei şi chiar credinţa uitată pe undeva, pe la jumătatea drumului.

Pe de altă parte, o cauză a curviei despre care se vorbeşte mult prea puţin nu are legătură cu nicio schimbare de paradigmă mentală a oamenilor, ci cu ceva mult mai simplu: creşterea aiuritoare a vârstei medii a căsătoriilor. Ambele mele bunici s-au căsătorit la 17 ani. Acum, nu mai e aşa. Trebuie să faci întâi liceul, pe urmă facultatea. Pe urmă să intrii "pe felie", să ai un venit. Când eram eu student şi cercetam biostatistică medicală şi demografie, vârsta medie a căsătoriei ajunsese la 26 de ani la fete, acum probabil că a crescut şi mai mult. Astfel, căsătoria nu mai e văzută ca un început de drum în viaţă, ci ca ceva care vine la vârsta confirmării. O completă aiureală, care impietează şi asupra numărului de copii, şi asupra comunicării părinţi-copii, şi chiar asupra carierelor şi are numai consecinţe rele. Deci, dacă bunicile mele au avut de rezistat ispitelor vreo doi-trei ani, fetele şi, mai ales, băieţii de azi au de rezistat vreo două decenii, ceea ce nu e de loc acelaşi lucru: rişti mai mult să clachezi o dată. Pe urmă, dacă tot ai clacat o dată, clachezi mai departe. Aici este un lucru asupra cărora preoţii ar trebui să insiste mai mult: dacă mi s-a întunecat mintea şi am uitat că azi e zi de post şi am mâncat o bucată de carne, nu e motiv să nu mai ţin postul. În adevăratul păcat abia acum mă afund, când ştiu bine că e post, dar nu îl ţin crezând că ce rost are să-l mai ţin dacă tot l-am încălcat ? Mutatis-mutandis, nu e vorba că multe cupluri au cedat o dată tentaţiei căzând în curvie: e vorba că ajung să trăiască în concubinaj: e diferenţa dintre păcat şi împietrirea în păcat, care este viciul.

De aceea, sfatul meu atât pentru fete, cât şi pentru băieţi acesta este: nu amânaţi căsătoria. Dacă socotiţi că aţi găsit partenerul potrivit, care mai exact înseamnă că are toate următoarele trei calităţi:
-Îl iubeşte pe Isus şi este hotărât(ă) să Îl urmeze
-vă iubeşte şi îl (o) iubiţi
-credeţi că ar putea fi un bun tată (mamă) de familie
atunci nu mai aşteptaţi nicio zi, că nu mai aveţi ce anume să aşteptaţi: mergeţi la preot chiar mâine.

Restul vine ca de la sine, între doi tineri ţinuţi de câte o mână de Domnul. Şi succesele studenţeşti, şi cariera, şi banii, şi locuinţa, şi tot ce mai vreţi şi sunteţi de părere că înseamnă fericire.