Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc mai mult animalele

În prealabil postat de heaven

Cezar,mie mi-a fost dat sa intalnesc ambele extreme: persoane care spun ca iubesc oamenii,insa nu sufera animalele si persoane care spun ca iubesc animalele,dar sunt pornite pe aproape intreaga umanitate.
In nici una dintre situatii eu nu cred ca este vorba despre o iubire reala,pentru ca in nici una nu exista un echilibru si armonie,iar in anumite evenimente care au loc in viata,iubirea asta este pusa la incercare si atunci se vede cu adevarat cat de autentice sunt aceste sentimente.
Iubirea spun eu ca nu face diferenta si este o cale a echilibrului permanent si a intelegerii profunde atat a firii umane,cat si a creatiei lui Dumnezeu asa cum a lasat-o El.
"

Da, cum e oare sa suporti contradictia asta launtrica? Nu e sfasietor? Nu iti vine asa pornirea spre "alinari" imediate si indoielnice (droguri de tot felul, compromisuri etc.)?
Imi trece prin minte o varianta mai optimista, simt eu acum: poate e doar inceputul lectiei, persoana exerseaza deocamdata primul capitol (poate fi omul, poate fi restul zidirii) si curind va pricepe prin harul Domnului ca nu merge cu jumatati de masura. Iubirea e peste tot sau nu e deloc, parca imi vine a zice...
Multumesc pentru "iubirea nu face diferenta"... Ma duce cu gandul la versetul din ICorinteni13 - Dragostea si bunurile ei:
"Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda." toate de la toti, mereu, pana la capat.
Aliluia, Aliluia, Aliluia!