Cum interpretati: "buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine,"?

[Demetrius]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Am incercat sa aplic ce am vorbit sau ce m-am mai gandit atunci cand ma rog, ca am zis ca practica e ultimul argument.

Dar cand intalnesc concret pasajele respective in practica rugaciunii,despre cererea capacitatii de a lauda pe Domnul in rugaciune , sau laude propriuzise , inca simt starea aceea de nedumerie, de potentiala neintelegere.

Deoarece nu am pe cine intreba si sunt convins ca duhovnicul de oras expediaza in 2-3 vorbe problema, as dori daca se poate sa reluam dialogul , si sa imi raspunzi mai concret la intrebari.

Cred că puterea rugăciunilor este direct proporțională cu curățenia inimii astfel că o inimă curată, indiferent ce cuvinte folosește, intră la ”audiență” cu prioritate în fața altor rugăciuni pornite din inimi mai puțin curate; și acestea din urmă sunt ascultate de Dumnezeu dacă cer harul Duhului Sfânt, nu avantaje lumești. Dumnezeu se ocupă de cele trebuincioase mântuirii noastre, nu de bunăstarea noastră aici, în lume. O inimă curată este binecuvântată mai înainte de orice rugăciune.

7. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
8. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.(Mt6,78)

Cea mai simplă, cuprinzătoare și puternică rugăciune este rugăciune inimii:
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Ea cuprinde smerenia(păcătosul), lauda(Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu) și binecuvântarea(miluiește-mă).

Dacă tu simți nedumerire sau nepotrivire, bănuiesc că ai adoptat rugăciunea după sfatul altuia, nu din convingerea ta că
așa e bine.; ai răbdare și așteaptă până Dumnezeu îți va da ”luminarea” de a o adopta, a o îmbunătății sau de a o schimba.

De asemenea, cred că este nevoie să îți asumi(dar nu orbește) și tu puterea harului primit, după ce verifici sau ceri sfatul altora pe care-i socotești mai avansați. Orice binecuvântare ceri, vei primi; la momentul potrivit.

Cum pot verifica? Punându-mi întrebări: Ce folos am din asta? Cui folosește? Mă întărește în fața durerii sau mă face să o ocolesc?
Dacă îmi aduce suferință, atunci e garantat că vine de la Duhul Sfânt.

[iustin_dumitru]

1) Cea mai simplă, cuprinzătoare și puternică rugăciune este rugăciune inimii:
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Ea cuprinde smerenia(păcătosul), lauda(Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu) și binecuvântarea(miluiește-mă).

2) Dacă tu simți nedumerire sau nepotrivire, bănuiesc că ai adoptat rugăciunea după sfatul altuia, nu din convingerea ta că
așa e bine.; ai răbdare și așteaptă până Dumnezeu îți va da ”luminarea” de a o adopta, a o îmbunătății sau de a o schimba.

3) De asemenea, cred că este nevoie să îți asumi(dar nu orbește) și tu puterea harului primit, după ce verifici sau ceri sfatul altora pe care-i socotești mai avansați. Orice binecuvântare ceri, vei primi; la momentul potrivit.

4) Cum pot verifica? Punându-mi întrebări: Ce folos am din asta? Cui folosește? Mă întărește în fața durerii sau mă face să o ocolesc?
Dacă îmi aduce suferință, atunci e garantat că vine de la Duhul Sfânt.

1) Da ,uite ca nu m-am gandit la aspectul de lauda "Isuse Hriustoase, Fiul al Lui Dumnezeu" este o lauda intradevar , caci marturisesti dumnezeirea lui Hristos

2)4) Nu sunt genul care face ca trebuie ceva, ca nu functioneaza. Dimpotriva ,imi pun intrebari despre mine , si in plus de asta vreau sa gasesc mereu legatura cu Hristos in tot ce zic si fac.

Nedumerirea nu provine din lipsa intrebarilor, ci de la aceea ca autorul spune ca lauda pe Domnul , si atunci cred ca intra un gand lumesc in mine : fie constat ca eu nu simt lauda, fie ma panichez ca nu o pot simti , probabil o fac ca si pe ceva literal , ca un fel de sentiment de lauda care ar trebui sa il simt .

Atat cat cer harul laudei e ok, dar cand ar fi trebuit sa il simt eu ,atunci ma ia pe nepregatite.

Dar daca imi mut gandul la Hristos, atunci prin El simt si reproduc in mine lauda ,lauda adusa Tatalui prin Hristos, asa cum si El a cautat mereu.

3) "cred că este nevoie să îți asumi(dar nu orbește) și tu puterea harului primit"

Cum adica sa imi asum puterea harului primit ? Poti exlica ce ai vrut sa zici?

PS Multumesc mult de raspunsurile tale , chiar ma ajuta sa pot intreba pe cineva.

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

1)
Nedumerirea nu provine din lipsa intrebarilor, ci de la aceea ca autorul spune ca lauda pe Domnul , si atunci cred ca intra un gand lumesc in mine : fie constat ca eu nu simt lauda, fie ma panichez ca nu o pot simti , probabil o fac ca si pe ceva literal , ca un fel de sentiment de lauda care ar trebui sa il simt .

Atat cat cer harul laudei e ok, dar cand ar fi trebuit sa il simt eu ,atunci ma ia pe nepregatite.

Întrebările tale m-au pus oarecum pe gânduri zilele astea, neînțelegând prea bine ce te nedumerește ori descumpănește, mai ales că parcă tot tu mi-ai dat și răspunsul, în comentariile la întrebări.

Însă acum parcă ai spus-o mai lămurit: teama că nu simți. Poate că tocmai această teamă este partea noastră (și este bine dacă o avem), aceea care ne pune într-o bună așezare înaintea Dumnezeirii; rugăciunea – care se face cu buzele noastre, în inima noastră – este partea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt care "se roagă în noi cu suspine negrăite".

Și atunci, "buzele mele le deschide..." este la fel cu "Împărate ceresc... vino și te sălășluiește întru noi", ori cu multe alte rugăciuni în care chemăm acest duh de rugăciune și de slăvire a lui Dumnezeu, fără de care nu suntem capabili să-L lăudăm ori să ne rugăm cu adevărat.

Pentru că există și o rugăciune "neadevărată", lipsită de autenticitate, aceea care vine de la noi, cu dorințele și preocupările lumești, limitate la viața trecătoare.

Atrăgându-mi tu atenția cu privire la rugăciunea de slavă, am conștientizat că întregul cult al Bisericii, majoritatea rugăciunilor care alcătuiesc slujbele exact asta fac: Îl laudă, Îl slăvesc pe Dumnezeu. Și văzând cât de fericiți și plini de energie duhovnicească, de devoțiune și râvnă sunt creștinii care iubesc aceste slujbe (unii n-ar pierde nici măcar una, dacă ar putea), am realizat acest adevăr citit nu mai știu la ce teologi, că omul este eminamente ființă slăvitoare; menirea noastră esențială ar fi, ca și a îngerilor, aceea de a-L slăvi pe Dumnezeu.

Credeam cândva că iubirea făptuitoare ar fi desăvârșirea umanului. Fără îndoială că este. Dar parcă slăvirea lui Dumnezeu o cuprinde și o depășește pe aceasta.

[Demetrius]

În prealabil postat de iustin_dumitru

...

3) "cred că este nevoie să îți asumi(dar nu orbește) și tu puterea harului primit"

Cum adica sa imi asum puterea harului primit ? Poti exlica ce ai vrut sa zici?

PS Multumesc mult de raspunsurile tale , chiar ma ajuta sa pot intreba pe cineva.

Asta am vrut să zic:
22. Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!(Rom14,22)

Adică să ai încredere (după ce ai verificat și te-ai asigurat), să aperi și să te bucuri de credința pe care Duhul Sfânt o strecoară în inima ta.
Câtă credință ai lăsat tu să intre în inima ta, atâta este harul tău(părerea mea); în funcție de ea ești practicant, mărturisitor, mucenic...