Sa-l pomenim in rugaciunile noastre pe Parintele Arsenie Papacioc !

[cristiboss56]

D. V.: Legat de rugaciune… Sunt unii care zic: „hai sa practicam rugaciunea lui Iisus, si asa, prin rugaciunea lui Iisus ne vom infrati: ortodocsii cu catolicii cu protestantii, ca ne uneste mistica, ne uneste trairea lui Dumnezeu”. Poate sa-i uneasca rugaciunea lui Iisus pe ortodocsi si pe catolici?
Pr. A.: „Nu te supara…”, nu poti sa stai, sa te rogi, ei se roaga in limba lor… Ei se roaga demonstrativ… Ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa rascolim cerul? Sa-L punem in situatia, cum se zice: „Doamne, scoala-te si nu ma lasa! Nu dormi, Doamne!”
D. V.: Ca-n Psaltire!
Pr. A.: Cat traiti, nu se potriveste. Dar mai e un lucru, domne’! De ce nu ne desteptam si noi? Ei demonstrativ vor sa facem lucrul asta. Au un scop. Avem o marturie: la 1700. Uite, dom’ne, de ce a facut-o. Pentru ca sunt o singura biserica, zic ei. A gresit enorm papa asta, si a dat in cap tocmai ecumenismului. „A, sunteti o singura biserica? Dar noi ce suntem? De ce ma numesti sora? Si pana acuma, ce suntem? Si la 1054, cand ai trecut prin toate sinoadele ecumenice, pana la 787. Chiar la Sinodul VI, in problema monotelita, a fost ca mucenic papa Martin. Deci am trait aceste lucruri pana la 1054. Cine v-a format? Sinoadele ecumenice, nu putem trece peste ele cu nici un chip. Cand s-a hotarat la Sinodul II ecumenic, Simbolul credintei… si munca si stradania Sfantului Grigorie (de Nazianz – n.n.) … si s-a discutat si la Sinodul III, cu „Theotokos”, si la Sinodul IV, s-a discutat ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Si nu e in nici un chip altceva decat o singura putere in trei fete. O singura putere, nu Tatal cel mai tare, Fiul mai tare si Duhul mai mic. Nu exista! Cand ai zis Sfantul Duh, ai cuprins toata Sfanta Treime. Ca daca ti-a scos (cineva – n.n.) un ochi, sufera si celalalt, sufera tot. Asa ca nu permitem, chiar la sfarsitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, sa ne pierdem Ortodoxia, sa ne pierdem credinta. Rusine mare-mare lasitatea asta, sa o faci (pierderea credintei – n.n.) de frica! Dragii mei, ce „frumoasa e moartea cuviosilor Lui!” De la Psalmi… Ei, daca puteti sa nu muriti, nu ziceti nimic. Dar (tacand – n.n.), moartea neadevarului (intra – n.n.) in tine… Ai aparat adevarul… N-ai aparat draga vreun porc mistret, n-ai aparat vreo caprioara ca era in bataia vanatorilor. Ai aparat cerurile cerurilor. Pe Stapanul cerurilor cerurilor. Nu stiati tot ce am vorbiti? Stiam… dar eu mi-am dat drumul (la cuvant – n.n.) ca stiam ca sunteti ortodocsi. Nu se poate fara jertfa, sa stiti. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fara cruce, dragii mei. Dar e corect vorbit: moartea inseamna viata. Moartea continua inseamna viata. Cruce. Si mai inseamna cruce sa duci ce nu-ti convine. Dar te stapaneste credinta, invatatura credintei. Credeti dumneavoastra ca te intreaba moartea cate diplome ai? Te intreaba cui ai slujit, sfinte sau prostule. Eu, peste cativa ani implinesc o suta. Ce-ar fi sa ma vand ca un prost, acuma, de frica unei sabii? Nu, domne’! Nu! Doamne, primeste-ma si pe mine in imparatia Ta! Doamne, am murit pentru Tine, daca suntem credinciosi… Va dati seama? Ce zice Hristos? Ca am aparat adevarul! O farama de adevar, macar! Ca dracul asta si vrea. Zice: „da-mi un deget”. Hot! Ca daca stapaneste un deget, stapaneste tot! Ce cauta in casa ta putoarea asta? Daca bagi acolo o farama de hoit, iti impute toata casa. Si asta vrea dracul. Si pe urma se serveste de fire. Ca daca firea ta nu … Pai, nu ne-a facut Dumnezeu, ne-a facut liberi? Ne-a dat inger pazitor. Nu i-am spus noi inger pazitor. Dumnezeu i-a spus inger pazitor. Pazitor: nu doarme in post. E pazitor! Si spune cum sa nu mori, daca Nu-i chiar gluma, dragii mei! Va rog sa tineti adevarul. Daca am reusit sa va intind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, cand stii ca e si altul bucuros ca tine.

[cristiboss56]




Marii duhovnici au atras întotdeauna credincioşii dornici să îşi ostoiască setea duhovnicească, chiliile lor având mereu uşile deschise pentru toţi cei care caută poveţe şi binecuvântări. După mutarea lor la cele veşnice, mormintele lor devin loc de pelerinaj, de meditaţie şi rugăciune, credincioşii cu inimă curată venind încontinuu să ceară de la cei care le-au fost duhovnici mijlocire înaintea lui Dumnezeu. Acelaşi lucru se întâmplă şi la mormântul părintelui Arsenie Papacioc, de la a cărui plecare la Domnul s-a împlinit zilele acestea un an.

Chipul său blând şi luminos mângâie din priviri şi acum pe cei care calcă pragul Mănăstirii 'Sfânta Maria' din Techirghiol. Din fotografiile aşezate de maici la chilia şi la mormântul său surâde frumos, ca un sfânt, binecuvântând parcă pe cei care vin în continuare să îl viziteze.

Mormântul îi este un adevărat sanctuar de flori a căror mireasmă se împrăştie peste întreaga mănăstire, la fel cum, odinioară, şi cuvintele sale de învăţătură şi binecuvântările lui porneau de aici spre credincioşi din întreaga ţară.

Lumânările şi candelele ard necontenit, iar foştii săi ucenici, şi nu numai ei, vin întruna şi se închină la crucea ce străjuieşte căpătâiul marelui duhovnic.

A fost un mare duhovnic în viaţă ce a povăţuit cu dragoste pe toţi cei care au cerut de la el cuvânt de învăţătură şi continuă să povăţuiască prin cărţile sale şi prin ucenicii săi.

Acum, la un an de la mutarea sa la Domnul, a venit şi mai multă lume decât de obicei la Techirghiol, curtea mănăstirii fiind arhiplină de cei care au dorit să cinstească împlinirea a un an de la intrarea în veşnicie a părintelui, informează Ziarul Lumina. I-au adus flori, ca de obicei. Şi au aprins candele şi lumânări ca prin aprinderea lor să se lumineze şi ei, aşa cum îi lumina şi părintele cu cuvintele de învăţătură.

Tot pentru părintele Arsenie a venit sâmbăta aceasta şi Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârşit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru marele duhovnic, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

S-a rugat pentru el şi l-a pomenit, iar în cuvântul ţinut a vorbit despre exemplul de trăire duhovnicească, povestind despre sfaturile pe care i le-a dat părintele, valurile de lacrimi ale credincioşilor fiind de nestăpânit.

'Părintele Arsenie a sădit în fiecare zi o sămânţă a cuvântului lui Dumnezeu în sufletele celor care Îl căutau şi cereau învăţătură şi alinare pentru sufletele lor. Părintele Arsenie a ars ca o lumânare în toată viaţa sa, pentru că nu şi-a îngăduit niciodată să se odihnească mai mult decât îi era de trebuinţă trupului său neputincios. Dar de cele mai multe ori, după câteva ore de somn îşi aprindea lumânarea, continua să se roage şi să pomenească miile de nume care erau puse de credincioşi să fie pomenite, iar chilia sa era cu adevărat un loc al sfinţeniei, un loc al rugăciunii şi dragostei', a arătat Înalt Preasfinţitul Teodosie.

În continuare, Arhiepiscopul Tomisului a povestit credincioşilor prezenţi despre câteva dintre sfaturile pe care le-a dat părintele Arsenie, făcând referire la răbdarea pe care toţi trebuie să o avem până la sfârşitul vieţii.

'Veneam la părintele Arsenie măcar o dată pe lună să mă împrospătez din bogăţia şi tinereţea sa sufletească. Plecam întotdeauna atât de uşurat, atât de întărit în credinţă, în dorinţa de slujire şi de mărturisire. Şi mi-a atras atenţia: 'Dacă slujeşti, nu o să fii scutit de necazuri. Şi să nu te înspăimânţi de acestea. Pentru că necazurile sunt cunună de mărgăritar. Pentru că răbdarea este virtutea care leagă toate virtuţile. Şi dacă nu ne însoţeşte până la ultima suflare, nu mai e răbdare. Răbdarea nu se măsoară nici cu timpul, nici cu intensitatea. Răbdarea trebuie să fie cu adevărat cununa virtuţilor, căci fără răbdare nimeni nu se încununează'', a mai arătat, între altele, Înalt Preasfinţitul Teodosie.

După slujbele săvârşite pe scena din curtea mănăstirii, IPS Teodosie, preoţii şi diaconii slujitori şi pelerinii au mers la mormântul părintelui Arsenie, unde s-au rugat pentru sufletul lui şi pentru veşnica lui pomenire, la final toţi credincioşii prezenţi fiind poftiţi la agapa pregătită de maicile din obştea mănăstirii pentru sufletul marelui duhovnic al românilor.

Memoria sa rămâne vie în sufletele tuturor, chipul său blând privind, parcă, de undeva de sus pe toţi cei care vieţuiesc sau vin şi se roagă în mănăstirea în care a trăit şi s-a rugat vreme de 35 de ani.

'Pentru lume şi pentru vieţuitorii mănăstirii, părintele Arsenie este cunoscut ca 'Duhovnicul'. El a fost bucuria şi liniştea multor credincioşi care veneau la tratament aici, la mănăstire, şi multora dintre cei care veneau pe litoral vara şi treceau şi pe la mănăstire. Dar după ce plecau de aici, ei rămâneau legaţi sufleteşte de părintele Arsenie', mărturiseşte arhimandritul Clement Haralam, duhovnicul Mănăstirii 'Sfânta Maria' de la Techirghiol.

[glykys]

Dumnezeu sa il ierte si sa il aseze cu sfintii sai!
Dintre toti duhovnicii romani despre care am citit, pe el l-am descoperit cel mai tarziu, dar mi-e tare drag. A avut talantul curajului, al marturisirii in temnitele comuniste, a avut talantul dragostei de Dumnezeu, a fost pustnic, duhovnic minunat si ar fi putut fi un om de exceptie si in lume.
Mai apare si acum la Trinitas, in reclame, spunand ca cea mai mare greseala a omului este ca fuge de cruce.

Va recomand un articol despre Sfanta Taina a Cununiei scris de par. Papacioc - http://www.crestinortodox.ro/intervi...iei-70490.html



si altul din care selectez numai atat:

– Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu?!

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Iisus Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.
Restul aici -http://radubusila.md/?p=2859

[arwein]

Dupa un an de la trecerea la cele vesnice a Parintelui, poate ca ar fi bine ca cei care l-au intalnit direct sa ne impartaseasca si noua din amintirile lor, desigur fara detalii personale. Stiu ca pe forum sunt colegi care l-au intalnit nemijlocit, ne-ar fi de folos sa ne povesteasca si celor care nu au avut aceasa sansa!

[cristiboss56]

Se împlinesc, mâine, 19 iulie 2013, doi ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” - Techirghiol, informează TRINITAS TV.

S-a născut în anul 1914, în satul Miseleanu, judeţul Ialomiţa. A urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Bucureşti şi a intrat în viaţa monahală ca frate în anul 1947 la Mănăstirea Cozia. Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, în anul 1950, a devenit ieromonah pe seama Mănăstirii Slatina, la 26 septembrie, în acelaşi an. În 1951, după ce a devenit ieromonah, a fost numit preot spiritual în cadrul Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952 - 1958 a făcut parte din obştea Mănăstirii Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat de autorităţile comuniste, pentru apartenenţă la „Rugul aprins”. A trecut prin mai multe închisori: Braşov, Jilava şi Aiud. A fost graţiat în anul 1964, după interminabile anchete şi torturi, alături de ceilalţi deţinuţi rămaşi în viaţă de la închisoarea Aiud.

După ieşirea din închisoare este numit preot în Ardeal, iar o perioadă a fost stareţ la Mănăstirea Cozia. Din anul 1976 a făcut parte din obştea Mănăstirii „Sfânta Maria” de la Techirghiol. A trecut la Domnul în ziua de 19 iulie a anului 2011, la vârsta de 96 de ani, şi a fost înhumat în curtea mănăstirii, în apropierea fântânii Sfântului Pantelimon.

[cristiboss56]

Mai fratilor, de ce oare nu iubim? De ce? Stam asa intamplator? Mergem in virtutea inertiei? Adica a venit ziua de azi, vine si ziua de maine. Dar auziti: veti fi obligati si certati si judecati – si eu si toti -, daca vorbim de rau in loc sa binecuvantam pe fratii nostri. Iata, acesta este lucrul de mare importanta: a nu vorbi de rau! Stiti ca parintele acela din Pateric, care era considerat mai lenevos in manastire, si imbolnavindu-se, a venit la el toata manastirea si cu staretul; si el era vesel. Si i-a spus staretul: „Esti vesel, frate, dar ai fost cam lenevut!” Si el a raspuns: „Asa este preacuvioase! Dar n-am vorbit de rau pe nimeni! N-am judecat! Si daca n-am vorbit de rau, Cel Care judeca ne-a spus: «Sa nu judeci, sa nu vorbesti de rau pe nimeni, ca nici Eu nu te judec pe tine!» Sa nu ma judece nici pe mine Hristos, ca nici eu n-am vorbit de rau pe nimeni!” Si stiti ce-a zis staretul? „Pace tie, fiule, ca si fara osteneala te-ai mantuit!”

Da! Pentru ca este o mare lupta interioara. Deci care este obiectivul? Sa ne biruim pe noi insine! Este o lupta interioara foarte mare: sa nu vorbesti de rau si sa iubesti! Da, este posibil!

Fratilor, cand a zis Hristos o vorba, totul este posibil! „Iubiti pe vrajmasii vostri!” (Matei 5,44). Nu este un lucru imposibil! A zis Hristos, deci este posibil! Dar ati incercat macar? Sau se stie numai din literatura sa iubesti pe vrajmasi? Ia incercati! O sa-mi spuneti: „Nu se poate!” Dar eu va raspund ca se poate. Si va raspunde Hristos ca se poate! Dar cum? Uite cum: incearca sa nu mai urasti pe vrajmasi! N-ai sa poti la nivelul zilei, nici poate la nivelul intregii vieti. Dar tu te lupti, te lupti si lupta asta este foarte harazita, foarte mult ajutata de harul lui Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Papacioc)