De ce trebuie sa iertam

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

Iertarea pacatelor fara cainta ar deveni o investitie pusa intr-un sac cu fundul spart.

Mare adevar , cunoscut de toti , dar aplicat din ce in ce mai putin ! Ce mare inselare zace in cel ce crede ca simpla Spovedanie fara cainta e de folos ! ! !Da , e de folos celui cu cornite , care te indeamna sa te spovedesti doar asa de ochii lumii , sau sa mai bifezi inca o data anume in marturisirea pacatelor . Poate fi vindecare acolo unde tratamentul e luat la intamplare si chiar in batjocura ? Fara cainta adevarata suntem pierduti , si repetam la nesfarsit cam aceleasi pacate !

[cristiboss56]

În prealabil postat de DragosP

Deci desigur.

Dragos prietene , discutia cu astfel de suflete ratacite nu este de folos , te rog sa ma crezi din propria experienta , si discutile se lungesc la nesfarsit ! Aceste suflete ratacite , banate de N ori , nu au alta grija decat tulburarea credintei noastre ! Hai sa nu le mai facem jocurile !
Pace si multa bucurie , frate !

[Yasmina]

În prealabil postat de Adrianna

Multumesc de raspuns.

Eu vorbesc din experienta, a mea si a altora. Din practica pot spune ca preotul nu isi da seama daca este cainta sau nu. Au fost unele pacate spovedite pentru ca asa scria in cartea de spovedanie, si nicidecum pentru ca eu le-as fi considerat pacate. Am primit mereu dezlegare de ele si permisiunea de a ma Impartasi. Era ca un ritual pe care il faceam pentru ca trebuia facut. Cainta am avut si am numai pentru ceea ce eu consider greseala, nici nu se poate altfel. Asta una la mana.

Doi la mana, daca preotul si-ar da seama intr-adevar de cainta omului prin harul primit, nu s-ar ajunge la situatia ca duhovnici din manastiri sa ii condamne pe unii duhovnici din parohii ca ar da dezlegare prea repede, si ca atare nu ar fi aparut povesti cu care sa te sperie ca poti ajunge in Iad cu preot cu tot pentru ca este preotul prea generos cu dezlegarile. Si nici nu s-ar ajunge la situatia in care om cu cainta adevarata pentru pacatele lui pe care le-a spovedit la duhovnicul din parohie sa fie apoi speriat de cel din manastire care ii spune ca, daca nu face un canon foarte aspru nu ca ala usor primit de la preotul parohial, nu i-ar fi iertate pacatele.

Si trei la mana, exista preot care in timpul studentiei spunea ca o sa aplice la sange canoanele, dar cand a ajuns preot a renuntat la idee gandind ca altfel nu ar mai veni aproape nimeni la el sa se spovedeasca.

Deci?...

Deci... Dvs nu sunteti interesata de religie,de iertarea pacatelor sau de mantuire ci doriti sa cunoasteti situatiile din toate lacasurile,manastirile samd.
Doriti sa stiti ce face X si Y,si ce se intampla colo si dincolo,ii trageti de limba pe altii sa vedeti cum a fost pt ei spovedania sau alte servicii...
In primul rand spovedania trebuie tratata cu respect si este ceea ce este: o taina care ramane intre tine si preot.

Degeaba trambitati lumii cum v-a fist aplicata aceasta taina si aveti chestionare pregatite pt ceilalti,cu intrebari dintre cele mai originale.

Cred ca aceasta curiozitate morbida de a stii ce se petrece in ograda celuilalt ,te impiedica la propriu de a avea preocupari personale,fara putinta de a te concentra la viata ta religioasa. Este ca si cum,constati ca ai urmarit un film cu gandul in alta parte si cand a luat sfarsit nici nu stii despre ce era vb!

Aveti exemplul Sfintilor,care nu au fost niste sociologi cu chestionare sa masoare gradul de satisfactie pe care oamenii il au in diverse biserici,la anumite servicii religioase,cu anumiti preoti sau monahi.

Se pare ca va pregatiti cu indarjire pentru o licenta sau Olimpiada cu Dumnezeu...cat mai multe raspunsuri bifate,cunostiinte,teorie,analiza...
Credeti ca va veni o zi cand veti cunoaste raspunsurile la orice intrebare?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Iertarea, primita uneori cu greu si daruita cu efort si lupta interioara, este o conditie pentru inaintarea in viata duhovniceasca si pentru dobandirea mantuirii. Citind cuvintele Parintelui Efrem Filotheitul, am inteles importanta pe care o are iertare si de ce trebuie sa o implinim. Dumnezeu sa ne ajute sa punem in practica aceste cuvinte si sa ne despovaram de greutatea neiertarii.

"Pe pamant nimeni nu este fara pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam cu noi pacatele cu care ne-au impovarat neatentia, patimile si slabiciunile noastre. Toti avem nevoie sa luam iertare de la Dumnezeu. Ca sa reusim iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem seama de cuvantul evanghelic care spune: daca le iertam oamenilor greselile lor, Parintele Ceresc ne va ierta si noua greselile noastre.

Implinind acest cuvant vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povara a pacatelor pe care le purtam in spate. Ducem toti un catastif cu pacate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, in afara de Dumnezeu. Asadar, daca iertam, vom fi iertati, daca lasam, ne va lasa si noua Parintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putinta, in nici un caz, sa luam iertare de la Dumnezeu, daca noi nu-l iertam din inima pe aproapele nostru."

Cât de importantă este iertarea în viața omului, cât de importantă este ea pentru bunaviețuire a întregii omeniri? Dacă ar fi ca oamenii să aibă minimul dispoziției de iertare cu siguranță că fața acestei lumi ar arăta cu totul altfel. Biserica - ca loborator al învierii și ca antecameră a vieții veșnice - având învățătura lui Hristos ne învață ce este iertarea ca mijloc de mântuire. Părintele Epifanie ne dă câteva pilde din propria sa viață:
Un monah oarecare a coborât de la Sihăstria la dentist, în Paros. După puțin au venit acolo și alți bolnavi. Unul dintre ei era dintr-un sat îndepărtat, care de ar fi întârziat, ar fi pierdut și ultimul autobuz pentru întoarcere. Atunci monahul îi dă lui rândul său, ca să apuce să se întoarcă, dar pentru asta chiar monahul a pierdut ultima cursă pentru a se întoarce la mănăstire.
A început, deci să urce de la drumul principal până la mănăstire pe jos. Starețul în aceea vreme a pornit spre Atena cu câțiva din fiii lui duhovnicești. Când au întâlnit pe monah, l-a mustrat deoarece a întârziat atât de mult. Și, înainte de a apuca acela să se îndreptățească, a dat poruncă șoferului să pornească.
Un cleric dintre cei care călătoreau cu starețul, și care știa totul din înștiințarea telefonică a monahului, a explicat Starețului care e realitatea. Atunci și-a schimbat îndată înfățișarea și, cu simțământul că a nedreptățit pe monah, a completat:
- Aa, deci, așa e! Și eu l-am nedreptățit! Când vom ajunge la Atena, să-mi aduceți aminte să-i telefonez și să-i cer iertare. Ia aminte, să nu uiți!
-Nu, părinte! Cum să-i ceri iertare? A spus unul din mașină. Deja părintele X a și uitat.
- Nu, fiule!
-Nu mă costă nimic să cer iertare, când sunt vinovat. Și într-adevăr, abia ajuns la Atena, după ce s-a închinat, și înainte ca să-i aducă aminte cineva, a telefonat la mănăstire și a cerut iertare de la ucenicul său.
I-am cerut odată să ne explice stihul „Mai întâi mergi și te împacă cu cei ce te-au mâhnit” din stihurile de la începutul rugăciunilor Sfintei Împărtășanii, care, logic, se pare că cer împăcarea cu cei ce noi i-am mâhnit și nu cu cei ce ne-au măhnit pe noi. El însă voind să ne învețe foloasele din punerea în lucrare a stihului de mai sus, ne-a povestit întâmplarea de mai sus:
- Odată liturghisem la Sfinții Trei Ierarhi și printre cei din biserică era și cutare (teolog, fiu al său duhovnicesc și cântăreț desăvârșit). Cum era firesc s-a urcat la strana și împreună cu el și cântăreții permanenți ai bisericii, niște bătrânei evlavioși și neiubitori de argint, care, deși nu știau să cînte prea bine, totuși nu i-au dat aproape nimic să cânte. Eu, fiind în altar, m-am tulburat de purtarea lor. Am ajuns până la chinonic. Cum să mă împărtășesc tulburat? Ca să pun în practica deci, pe: „Mergi și te împacă cu cei ce te-au măhnit” și ca să mustru indirect pe cântăreții bisericii, am chemat în altar pe protopsalt, înainte de a mă împărtăși, și i-am cerut iertare pentru tulburarea și neliniștea ce am simțit-o din pricina „nemolistivirii” lui.
Așadar, deci, și eu m-am împărtășit fără tulburare și el și-a cunoscut greșeala sa și și-a cerut, la rândul său, iertare. Crâmpeie de viață. Din viața și învățătura părintelui Epifanie Teodoropulos – Ed. Evanghelismos

[Adrianna]

Multumesc de raspuns.

Nu am tras de limba pe nimeni, ei singuri mi-au spus ce au avut pe suflet. Iar dvs. vad ca nu aveti nici un raspuns la cele scrise. Si nu numai dvs.

Nu fac nici o Olimpiada cu Dumnezeu ci El a spus sa cautam, sa batem etc. Iar Sf. Ap. Pavel a spus exact la fel, sa cercetam toate si sa retinem ceea ce este bun.

Si dupa cum vedeti preotul nu are chiar asa putere sa ierte pacatele din moment ce spovedania fara cainta nu are valoare. Insa nici unul nu o spune. Iar daca Dumnezeu ne iarta atunci cand iertam si noi celorlalti, si nu ne iarta cand noi nu iertam la randul nostru, nu vad in ce consta puterea preotului astazi. La primii crestini totul era altfel, dar daca cineva vrea sa se intoarca la ce a fost atunci primeste o piatra. Dar sa primeasca si un raspuns civilizat pentru cele de astazi mai greu.

Iar un alt user tocmai a judecat ca ar fi bataie de joc, a judecat fara sa cunoasca. Unul din pacatele intalnite in manulaul/Indreptarul de Spovedanie (pe care nu eu l-am alcatuit si nici eu nu am venit cu ideea de a fi consultat si de a bifa pacatele din el!!!) era faptul de a fi facut Medicina iar preotul m-a intrebat daca am facut disectii. Bine-nteles ca am facut, i-am raspuns, si am inteles ca din cauza disectiilor eram pe lista neagra. Nu mi-a zis nimic verbal, ci doar m-a privit lung, a dat din cap a dezaprobare si pana la urma mi-a dat dezlegarea. Dar sa nu credeti ca l-am considerat pacat si ca m-as fi cait vreo clipa ci am continuat sa fac disectii si am inceput sa caut de ce disectiile sunt pe lista neagra. Paganii ii considerau necurati pe cei care se atingeau cadavre si la fel considerau si evreii de aceea preotii evrei pana in ziua de astazi nu au voie sa le atinga. Crestinii insa se ating de moaste dar ceva tot au pastrat ei sub forma interdictiei pentru disectii. Pentru mine sunt pure superstitii, si dintr-acestea sau alte exagerari, am mai gasit suficiente prin manualele de Spovedanie. Daca le-am gasit, le-am spus, dar nici vorba sa ma caiesc pentru ele, nici acum si nici niciodata. Si nu o consider bataie de joc in nici un caz, bataie de joc ar fi fost daca nu le-as fi spus si le-as fi tinut ascunse.

A zis Domnul ca o sa dam socoteala pentru orice cuvant spus, dar ascultandu-va pe unii dintre voi imi dau seama ca o sa dam socoteala pentru mult mai multe decat ne putem inchipui, pentru ca vad ca voi nu va dati seama de judecatile nedrepte pe care le emiteti ci sunteti ferm convinsi de concluziile pe care le trageti despre altii. Si la randul meu am facut si eu de multe ori ca voi. Si plus ca va contraziceti mereu. Acum aratati cum Dumnezeu ne iarta daca iertam si noi, acum fara Spovedanie nu este mantuire, acum preotul are puterea de a dezlega totul, acum dezlegarea facuta este nula fara cainta etc. Nimic coerent in toate astea. Dar luate doar separat si nu impreuna, ce minunate sunt toate! Si sunt minunate, cu asta sunt deacord. Insa aceasta unitate de gandire lipseste, aceasta incadrare globala, de aceea lipsesc raspunsurile pe care le caut.

Si toate astea fara macar sa fi intrat si mai adanc in problema: daca Dumnezeu ne iarta atunci cand iertam si noi, si nu ne iarta atunci cand noi nu iertam, iar principiul asta se aplica la evrei inca din Vechiul Testament (si se aplica pana in ziua de astazi), si Domnul l-a confirmat prin Cuvantul Sau, care a fost atunci rostul venirii Domnului? Cineva mi-a raspuns ca fara El noi oricum nu putem face nimic. Asa spunem noi, dar eu am vazut oameni evrei si din alte religii capabili sa ierte complet si profund si sa se detaseze complet de aceasta lume fara sa aiba nici o credinta in Domnul Iisus. Conform celor scrise, ei vor fi iertati la randul lor de Dumnezeu. Mi s-a raspuns ca poate si acela primeste ajutorul Domnului fara sa stie. Ok. poate, dar in cazul asta multe teorii ortodoxe nu isi au fundament in realitate.
Sau poate pur si simplu Domnul nu a vorbit degeaba atunci cand a zis ca nu pentru sanatosi a venit ci pentru cei bolnavi. Daca sanatosii nu ar fi existat, aceasta remarca nu si-ar fi avut locul. Sau poate cine stie ce altceva, dar dupa ceea ce vad aici (si nu numai aici, la fel am trait si in viata de zi cu zi), nu este Ortodoxia locul in care sa se aplice cu adevarat "cauta si vei gasi".


Multumesc oricum de interventii.
Multa pace!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Iertarea, primita uneori cu greu si daruita cu efort si lupta interioara, este o conditie pentru inaintarea in viata duhovniceasca si pentru dobandirea mantuirii. Citind cuvintele Parintelui Efrem Filotheitul, am inteles importanta pe care o are iertare si de ce trebuie sa o implinim. Dumnezeu sa ne ajute sa punem in practica aceste cuvinte si sa ne despovaram de greutatea neiertarii.

"Pe pamant nimeni nu este fara pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam cu noi pacatele cu care ne-au impovarat neatentia, patimile si slabiciunile noastre. Toti avem nevoie sa luam iertare de la Dumnezeu. Ca sa reusim iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem seama de cuvantul evanghelic care spune: daca le iertam oamenilor greselile lor, Parintele Ceresc ne va ierta si noua greselile noastre.

Implinind acest cuvant vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povara a pacatelor pe care le purtam in spate. Ducem toti un catastif cu pacate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, in afara de Dumnezeu. Asadar, daca iertam, vom fi iertati, daca lasam, ne va lasa si noua Parintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putinta, in nici un caz, sa luam iertare de la Dumnezeu, daca noi nu-l iertam din inima pe aproapele nostru."

Vă poftesc, vă rog şi vă implor, ca aici să plângem pentru păcatele noastre, aici să suferim pentru dânsele.
Aşa că vă poftesc, vă rog şi vă impor, ca aici să plângem pentru păcatele noastre, aici să suferim pentru dânsele. Aici trebuie să ne arunce în întristare cuvintele cele de pedeapsă ale preotului, ca să nu ne înspăimânte în acea lume adevăratele pedepse ale lui Dumnezeu. Aici trebuie să ne rănească predicarea, pentru ca să nu ne roadă în acea lume viermele cel neadormit. Aici arde-ne dojana şi mustrarea, pentru ca să nu ne ardă acolo focul iadului. Este drept ca aceia care suferă aici, acolo să se mângâie, iară aceia care aici trăiesc în desfătari şi cu uşurătatea minţii, şi nu le pasă nicidecum de păcatele lor, este drept ca acolo, neapărat, să plângă şi să se vaiete şi să scrâşnească din dinţi.

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

[Yasmina]

În prealabil postat de Adrianna

Multumesc de raspuns.

Nu am tras de limba pe nimeni, ei singuri mi-au spus ce au avut pe suflet. Iar dvs. vad ca nu aveti nici un raspuns la cele scrise. Si nu numai dvs.

Nu fac nici o Olimpiada cu Dumnezeu ci El a spus sa cautam, sa batem etc. Iar Sf. Ap. Pavel a spus exact la fel, sa cercetam toate si sa retinem ceea ce este bun.

Si dupa cum vedeti preotul nu are chiar asa putere sa ierte pacatele din moment ce spovedania fara cainta nu are valoare. Insa nici unul nu o spune. Iar daca Dumnezeu ne iarta atunci cand iertam si noi celorlalti, si nu ne iarta cand noi nu iertam la randul nostru, nu vad in ce consta puterea preotului astazi. La primii crestini totul era altfel, dar daca cineva vrea sa se intoarca la ce a fost atunci primeste o piatra. Dar sa primeasca si un raspuns civilizat pentru cele de astazi mai greu.

Iar un alt user tocmai a judecat ca ar fi bataie de joc, a judecat fara sa cunoasca. Unul din pacatele intalnite in manulaul de Spovedanie era faptul de a fi facut Medicina iar preotul m-a intrebat daca am facut disectii. Bine-nteles ca am facut, i-am raspuns, si am inteles ca din cauza disectiilor eram pe lista neagra. Nu mi-a zis nimic verbal, ci doar m-a privit lung, a dat din cap a dezaprobare si pana la urma mi-a dat dezlegarea. Dar sa nu credeti ca l-am considerat pacat si ca m-as fi cait vreo clipa ci am continuat sa fac disectii si am inceput sa caut de ce disectiile sunt pe lista neagra. Paganii ii considerau necurati pe cei care se atingeau cadavre si la fel considerau si evreii de aceea preotii evrei pana in ziua de astazi voie sa le atinga. Pentru mine sunt pure superstitii, si dintr-acestea sau alte exagerari, am mai gasit suficiente prin manualele de Spovedanie. Daca le-am gasit, le-am spus, dar nici vorba sa ma caiesc pentru ele, nici acum si nici niciodata. Si nu o consider bataie de joc in nici un caz, bataie de joc ar fi fost daca nu le-as fi spus si le-as fi tinut ascunse.

A zis Domnul ca o sa dam socoteala pentru orice cuvant spus, dar ascultandu-va pe unii dintre voi imi dau seama ca o sa dam socoteala pentru mult mai multe decat ne putem inchipui, pentru ca vad ca voi nu va dati seama de judecatile nedrepte pe care le emiteti ci sunteti ferm convinsi de concluziile pe care le trageti despre altii. Si la randul meu am facut si eu de multe ori ca voi.


Multumesc oricum de interventii.

Multa pace!

Sa stiti ca nu mi-a fost usor sa va dau raspunsul precedent,pt ca in general urmaresc sa nu dau lectii nimanui,fiind ocupata mai mult cu"disecarea"vietii mele religioase;totusi,nu m-am putut abtine sa nu va indrum si spre o alta optica a problemei,aceea de a va impaca cu mersul lucrurilor si de a va concentra pe actiunile dvs.

Aratati-mi si mie manualul de spovedanie care incrimineaza studierea medicinei!
Disectiile pot conduce la ideea de pacat,deoarece conditia primordiala a unui crestin este MILA,compasiunea pentru oameni si apoi pt fiintele vii,care fac parte din Creatie.
Ce drept ai sa omori niste fiinte pe care nu tu le-ai putut crea??

Mai mult decat atat,a efectua o disectie presupune(din nou)o curiozitate morbida care ia locul afectivitatii(milei) pt acea fiinta;raceala care sacrifica dragostea.

Largind ecuatia,preotul poate a simtit o parere de rau pt lipsa dvs de mila,care se poate rasfrange si asupra semenilor dvs!

În prealabil postat de Adrianna

Iar daca Dumnezeu ne iarta atunci cand iertam si noi celorlalti, si nu ne iarta cand noi nu iertam la randul nostru, nu vad in ce consta puterea preotului astazi.

Poate tocmai in aceasta consta: in a ne face sa intelegem de ce sa iertam, cum sa iertam si a ne conduce catre iertare.

[glykys]

Este regretabil ca tocmai in aceasta zi mare de praznuire se duc asemenea discutii.
Preotul e lasat sa lege si sa dezlege si PRIN EL sa se dea iertarea pacatelor de catre Dumnezeu. Cine doreste cu adevarat sa se informeze despre rolul preotului in scaunul de spovedanie sa citeasca rugaciunile pe care le spune preotul inainte de spovedanie!

"Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată şi sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte‑mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat."

Socotesc ca am dat un raspuns foarte clar.

[Adrianna]

Multumesc de raspunsuri.

Sa va dau manualul acela de Spovedanie nu este posibil acum pentru ca se intampla prin '96, ori de atunci nu l-am pastrat, am invatat ceea ce scrie in Indreptare. Dar daca o sa cautati manuale amanuntite care se vindeau in biserici in acea vreme, o sa gasiti. Sau daca intrebati preoti va pot spune.

Disectiile nu inseamna a taia fiinte vii ci oameni morti, si nu este lipsa de mila sau curiozitate morbida ci asa se invata anatomia in anul I de facultate, asa isi mai fac mana unii chirurgi tocmai pentru a nu gresi pe oameni vii, si asa se practica in anumite specialitati pentru a putea stabili cauza mortii unui bolnav, si nici aceasta nu este o curiozitate morbida sau lipsa de mila ci dimpotriva, disectiile pe om au permis imbunatatirea cunostintelor medicale si a tratamentelor de care beneficiaza astazi oamenii. Biserica insa, din cauza ideii de inviere in trup a mortilor, a dezvoltat multe supertitii sau tabu-uri legate de corpul uman. Disectia este doar una dintre ele, dar mai sunt si altele ca incinerarea, tatuajele etc.

Intrebarea legata de puterea preotului se referea la puterea de a dezlega pacatele: daca inca din Vechiul Testament si pana astazi Dumnezeu iarta greselile celor ce iarta la randul lor, si nu iarta celor care la randul lor nu iarta, care este atunci puterea de dezlegare a pacatelor pe care o are preotul? Nu inteleg de ce se ocoleste o explicatie clara.

Asta pe langa faptul ca inca din Vechiul Testament Dumnezeu a iertat celor care s-au cait (sunt multe exemple in Vechiul Testament si sunt si psalmi folositi si de noi tocmai din acest motiv), deci ce rol mai are preotul in acest caz? Ca fara pocainta, dezlegarea lui nu este valida, iar cu pocainta, Dumnezeu ierta deja si fara preot. O explicatie va rog, nu trimitere la o rugaciune fara sa dati explicatia pe care o aveti in vedere.

Multumesc!