Mangaiere in iad?

Good point,la acest gen de consecinta,printre altele, m-am referit si eu,desi mai voalat:tentatia abordarii ezoterice.De multe ori apare sub forma unei tentatii intelectuale nevinovate dar extrem de atragatoare.Sa intelegi acolo unde altii nu au vazut sensul,destinat tie,o inteligenta superioara.Intelegerea se poate realiza diferit dar esenta nu trebuie sa difere.In caz contrar suntem pe principiul ,,Houston, we have a problem".

[AndreiM]

Totusi cred ca intai simtirea si dupa teologhisirea. Asa cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul, sa porneasca de la trup, prin infranare, spre suflet.

http://www.nistea.com/Nicodim_Aghioritul.htm


In specific, pentru acest topic am o intrebare. Exista ceva de care nu poate trece Dragostea Domnului nostru Hristos pentru noi, si cei drepti si cei pacatosi?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Poate fi o posibilitate dar acesta abordare deschide o perspectiva periculoasa:multi au inteles acele spuse exact asa.Prin urmare ar fi nevoie de doua teologii:o teologie pentru cei cu o inteligenta superioara,capabili sa inteleaga nuante si una pentru cei simpli,infricosatoare dar eficienta.Esenta crestinismului ar fi lejer afectata la acest gen de ,,split" teologic.In plus ar mai pune in discutie si spusele Mantuitorului din Matei 25:41.Eu am mari retineri,desi sunt tentat,sa merg pe acesta abordare pentru ca in acest caz o intrebare apare:cum trebuie citite Scrierile Sfintilor Parinti? Omilia lui Ioan Gura de Aur nu pare deloc una metaforica.

In plus, in Biblie,cu privire la Iad,se gasesc expresii de tipul "focul care nu se stinge", "ocara şi ruşinea veşnică", un loc unde "viermele lor nu moare şi focul nu se stinge", un loc al "chinurilor" şi "văpăilor", al "pierzării veşnice" , un loc al chinurilor "în foc şi pucioasă" unde "fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor", un "lac de foc şi pucioasă" unde cei răi sunt chinuiţi "zi şi noapte în vecii vecilor" . Ar insemna ca si aici trebuie inteleasa exprimarea in mod metaforic si atunci apare o alta intrebare,cu consecinte si mai profunde:unde trebuie inteles limbajul biblic la modul metaforic?Care sunt criteriile?

Ioan Gura de Aur a fost un teolog de exceptie,un talcuitor in Duh al Sfintei Scripturi.Situatia se poate complica pentru ca daca merg pe acesta idee ar rezulta ca Parintii Bisericii,in mod deliberat,au zugravit o realitate crancena,ce nu exista chiar asa,in scopul conservarii credintei.Asta ar fi credinta din frica.Am mari retineri sa merg pe acesta abordare.

Da, Părinţii Bisericii au sisteme pedagogice diferite. Ceea ce au ei şi nouă, în general, ne lipseşte este discernămîntul şi dreapta socoteală. Să meargă un mare teolog în faţa adunării de persoane în vîrstă care participă la cateheza de luni seara la mine în parohie şi să le vorbească despre subiecte delicate de dogmatică; crezi că ar pricepe cineva ceva?

Da, avem în Biblie multe locuri în care cele nevăzute sînt descrise alegoric şi metaforic şi simbolic cu ajutorul celor văzute. Nu are rost să dau exemple, se ştiu bine. Hristos Însuşi compară Iadul cu gheena, care era locul de lîngă Ierusalim unde se aruncau gunoaiele. Asta ca omul de atunci să înţeleagă că Iadul nu este ceva tocmai plăcut... Ce să le fi spus oamenilor, că dragostea Domnului îi va copleşi în Iad şi că ei o vor percepe ca un chin dacă nu-şi dezvoltă capacitatea de a iubi încă din timpul vieţii? :)

Aici este un link cu un document scris de Părintele Staniloae, a se vedea la pagina 9 din 36 a documentului scanat: http://www.scribd.com/doc/965004/Sta...xa-si-catolica .

Este logic ceea ce spuneti,am asistat si eu odata,la noi,la o intrunire la care a venit un teolog bine pregatit.Omul a realizat o expunere extrem de interesanta dar si complexa,spre nefericirea salii care ar fi preferat ceva mai simplu si mai lesne de inteles.Drept urmare,la final,a avut parte de zambete protocolare,strangeri de mana grabite si promisiunea de a fi invitat iar,undeva,candva,nu se stie daca in viata asta :)

Multumesc pentru documentul scris de Parintele Staniloaie,o sa va las si eu unul mai tarziu,sper sa va placa.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Aici este un link cu un document scris de Părintele Staniloae, a se vedea la pagina 9 din 36 a documentului scanat: http://www.scribd.com/doc/965004/Sta...xa-si-catolica .

La pagina 13 din 36 Stăniloae scrie aşa:

"În Răsărit nu s-a vorbit niciodată de un foc material, cel puţin pentru sufletele despărţite de trupuri. Părinţii greci intră aproape toţi în două categorii: a) unii consideră focul iadului ca ceva spiritual, deşi prin aceasta nu trebuie să fie un produs pur subiectiv - foc metaforic -, ci o ambianţă pozitivă ostilă care emană de la Dumnezeu şi care arde sufletul (Grigorie de Nisa, Sf. Ioan Damaschin); b) alţii s-ar părea că vorbesc de un foc oarecum material, dar sînt toţi aderenţii amînării pedepselor iadului pînă după înviere, deci pînă cînd sufletul e unit cu trupul. Aceştia sînt Părinţii şi scriitorii cei mai vechi din Răsărit şi Apus (Justin, Tatian, Miniciu Felix, Tertulian, Irineu, Ipolit, Lactanţiu, Ilarie). Numai de la Augustin şi în special de la papa Grigorie cel Mare apare ideea unui foc material ca pedeapsă imediat după moarte, deci ca pedeapsă a sufletelor separate de trupuri. Biserica Ortodoxă a rămas la opinia aceasta. Nici una din cele trei Mărturisiri Ortodoxe nu dau să se înţeleagă că ar admite un foc material. Mărturisirea lui Petru Movilă spune doar simplu, că iadul se mai numeşte şi foc; Mărturisirea lui Dositei (?) nu aminteşte de un foc, iar Mărturisirea lui Mitrofan Critopol declară categoric: zice deci Biserica că starea acelora nu este materială, adică organică, mistuită prin foc, nici prin altă oarecare materie, ci prin necazul şi chinul conştiinţei ce le vine de la amintirea celor ce le-au lucrat în lume nu după raţiune, nici cu evlavie."

Citiţi mai departe, dar şi înainte de acest fragment. Autorul face o comparaţie directă între învăţătura ortodoxă şi cea catolică privitoare la starea sufletelor după moarte.

Va las,in legatura cu diferite nuante din dialogul nostru, o conferinte interesata,sustinuta de Andrei Plesu,cu privire la ,,Parabolele lui Hristos: o analitica a receptivitatii".Sper sa fie interesanta,eu am primit-o ,,cadou"de la cineva cu un suflet mare.O puteti asculta aici

În prealabil postat de Scotland The Brave

Ioan Gura de Aur despre ,,Chinurile Iadului": ,,Acolo nu există iertare.Fiecare osândit arde veacuri nesfârşite şi are dureri a căror pătrunzime nu poate fi exprimată în cuvinte, dureri care nu pot fi comparate cu cele trupeşti. În cele din urmă, aici omul suferă pentru puţin şi după aceea moare, acolo însă arde fără să se strice şi fără să se topească.

În ceasul judecăţii nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părinte, nici frate, nici prieten. Dacă lucrările noastre sunt vicioase, vom fi osândiţi şi vom pieri negreşit.Cât de mult s-a jelit acel bogat! Cât l-a rugat pe patriarhul Avraam să i-l trimită pe Lazăr ca să-i răcorească limba! Auzi însă ce i-a spus Avraam: „Între noi şi voi prăpastie mare s-a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată” (Luca 16, 26).

Groaza iadului nu poate fi descrisă.Acolo este întuneric adânc, scrâşnetul dinţilor, viermele neadormit, lanţuri încătuşate, foc nestins, suferinţă, întristare şi flăcări care provoacă durere crâncenă, după cum citim în parabola bogatului şi a săracului Lazăr. Vom plânge, dar nimănui nu-i va fi milă de noi. Vom jeli, dar nimeni nu va căuta să ne împace. Vom suspina, dar nimeni nu ne va da atenţie. Vom privi în jur cu nelinişte, dar de nicăieri nu vom afla mângâiere.Acolo nu există mângâiere, nu există îndurare.

Chiar şi sfinţii – dreptul Noe, mult-încercatul Iov, proorocul Daniel şi alţii – dacă au rude printre cei din iad, nu vor putea să-i mângâie ori să-i ajute. Căci atunci nu va mai exista compătimirea firească, care caracterizează legăturile pământeşti dintre oameni. Se va întâmpla ca părinţii virtuoşi care se vor mântui să aibă copii păcătoşi, care vor intra în iad, şi invers. Răul, vedeţi, nu se datorează naturii sau rudeniei, ci intenţiei fiecăruia. Aşadar pentru ca cei virtuoşi să se desfete neîmpiedicat cu bunătăţile raiului şi să nu fie tulburaţi de compătimirea faţă de cei din iad, Dumnezeu îi va lipsi de simţământul compătimirii. Astfel, se va pierde chiar şi cel mai profund sentiment părintesc. Dacă chiar şi în viaţa aceasta unii părinţi, văzând cum copiii lor aleg calea păcatului şi a crimei îi alungă şi se îndepărtează de ei, cu mult mai mult se va întâmpla aşa în viaţa de dincolo."

Mai au sens rugaciunile noastre pentru cei care nu mai sunt, pomenirea mortilor la rugaciuni, parastase, milostenii, in acest caz si tinand cont de ce este scris mai sus, as fi tentatata sa spun ca nu..dar totusi cred cu tarie ca toate acestea nu se fac intamplator , adica ma refer la pomenirea mortilor.
Si ar mai fi aceste lucruri scrise la viata sf. Fanurie, pe care o redau in acest fragment, mai precis finalul :
Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel:
"Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa."
Si atunci s-a facut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel:
"Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi."

[George.m]

În prealabil postat de Marilena B

Mai au sens rugaciunile noastre pentru cei care nu mai sunt, pomenirea mortilor la rugaciuni, parastase, milostenii, in acest caz si tinand cont de ce este scris mai sus, as fi tentatata sa spun ca nu..dar totusi cred cu tarie ca toate acestea nu se fac intamplator , adica ma refer la pomenirea mortilor.

Au sens, bineinteles. Sunt de parere ca Sfantul Ioan Gura de Aur se referea, in pasajul amintit, la cele ce urmeaza Judecatii Finale.
Insa, dupa Judecata Particulara - urmatoare mortii trupesti - sufletele care ajung in iad pot fi ajutate prin rugaciunile, prin mijlocirile Sfintilor, precum si ale credinciosilor dintru aceasta viata. Pana la cea din urma Judecata, sufletele din iad au posibilitatea eliberarii, sau a diminuarii chinurilor suferite acolo.

Eu una am convingerea că noi suntem proprii noştri judecatori şi călăi..Ne condamnăm singuri prin neiubire, judecînd permanent tot ce nu întelegem , ce nu ne convine, ce ni se pare că ne eclipsează, astfel sădim iadurile interioare, smolind tot ce atingem. După plecarea din această dimensiune luăm zestrea nefastă cu noi iar ce urmeaza in mod cert, nu poate nimeni garanta, deoarece afară de Crist , nimeni n-a mai păşit printre lumi ca sa revină viu , povestind...Însa in casa Tatalui sunt multe..locuri.....

[Mihai36]

Un sfint ortodox (nu mai retin numele) spunea ca iadul si raiul sint stari.
Stari ar inseamna stari ale constiintei si stari sufletesti.

La un moment dat in Apocalipsa spune ca iadul si locuinta mortilor vor fi aruncate in iezerul de foc precizind separat ce se intimpla cu "chiriasii".

Desfiintarea iadului inseamna desfiintarea suferintei acelei stari de constiinta iar aruncarea celor din iad (care nu au fost gasiti scrisi in cartea vietii) in iezerul de foc ar putea insemna desfiintarea lor sau transformarea lor in altceva -intro alta forma de existenta lipsita de suferinta sau cu o suferinta mai mica-dar la fl de vesnica. Altfel ce rost ar mai avea amanuntul aruncarii iadului in iezerul de foc?

Raiul daca este tot o stare si daca Imparatia cerurilor este in noi inseamna ca desavirsirea deplina a caracterului insotita de dobindirea duhului sfint implicit a harismelor tuturor treptelor desavirsirii ne face sa fim deja apartinatori ai Imparatiei cerurilor.

Intrebarea care se ridica este in ce conditii si in ce stare are loc transformarea binecuvintata pina la desavirsirea deplina.

Din versetele bibliei intelegem ca cizelarea personalitatii are loc doar vietuind pe pamint trecind prin incercari si lectii , binecuvintari si calauzire si nu in locuinta mortilor.
Insa ne dam seama ca in afara de putini sfinti arhanti noi restul nu ne despartim de trupul fizic in starea desavirtita a caracterului asa incit la Judecata individuala sa intram direct in Rai ci trebuie sa facem popas in starea de adormiti in "locuinta mortilor".
Insa dupa ce ne trezim iar la viata prin inviere ne aflam exact in starea nedesavirista a caracterului din momentul mortii si deci nu putem beneficia de starea desavirisrii Imparatiei deci avem nevoie inca de transformare.
(fiindca nu se precizeaza nicaieri ca vom fi facuti automat desavirsiti)

In legatura cu invierea se precizaza biblic mai multe lucruri:
-Dumnezeu este cel care intotdeauna scoate sufletele din casa mortilor- deci intotdeauna au loc invieri.
-exista o inviere pentru judecata.
-exista in urma Judecatii prima inviere a celor care vor imparati cu Hristos acel interval limitat de citeva mii de ani. (aceasta find numita invierea catre viata vesnica insa nu se precizeaza desavirsirea sfintilor).
-dupa aceste mii de ani vor invia venid si restul celor care nu au inviat odata cu prima transa impreuna cu "cei nedesavirsiti care mor in Domnul" (adica lipsiti de o anume maturitate spirituala insa nazuitori).

Asadar exista sau nu un proces instant de "albire" gratuita pina la stadiul desavirsirii arhante necesare?

Despre o "albire si lamurire" deasemenea scrie. De ea va beneficia treimea ramasa. "pacatosul se va umple de virtute, cel incet la minte se va intelepti iar sfintii se vor sfinti si mai mult prin faptele lor."

Deci "albirea si lamurirea" nu se refera la atingerea desavirsirii depline cu titlu gratuit. Ci este doar o purificare (pentru ca cel rau este legat) probabil insotita si de o binecuvintare.
Atunci ce inseamna invierea catre viata vesnica?
Invierea mortilor se face cu trup insa exitenta in Imparatia cerurilor nu necesita trup fizic ci doar trup spiritual, haric.
Deci invierea are loc aici pe pamint ca sa putem trai fie ca e vorba de invierea pentru judecata fie ca e vorba de celelalte invieri.

Deci invierea catre viata vesnica este invierea catre o viata paminteasca in care sa aibe loc transformarea pina la deplintatea desavirsirii -viata traita in conditii lipsite de rau, de incercari, tentatii sau suferinte -pe timpul acestor mii de ani de vremuri fericite (promise) ale imparatiei lui Hristos.

Albirea si lamurirea are loc la sfirsitul Judecatii (desi unii vor fi curatiti mai nainte) iar pina la sfirsit incepind din ziua pustiirii locasului sfint dureaza 1290 de zile . Dupa albire si lamurire incepe Imparatia sfintilor pe pamint- cea care va inlocui cele 4 "fiare" si uriasul cu chip de aur al orinduirilor.

Despre treimea ramasa care va fi albita se intelege ca va fi populatia ramasa in viata in urma urgiilor si secerarilor Judecatii.

Interpretarile actuale referitoare la "rapire" (inclusiv ale apostolilor) nu iau in calcul sau aparent nu ar lua versetele proorocirilor lui Zaharia .De ce?
Fiindca Tronul -Dumnezeu nu se afla in cer ca sa fim rapiti in cer ci se afla pe pamint locuind pe pamint cu oamenii (Cortul in care se afla Tronul si Mielul si alte simboluri ale realitatii existentei nevazute divine).
Faptul ca se afla pe pamint este indicat logic si de faptul ca oamenii din Ierusalim vor alerga "prin valea muntilor Mei pina in locul unde Eu voi da izbavirea."
5. Şi voi veţi alerga prin valea munţilor Mei, căci valea munţilor se va întinde până la locul unde Eu voi da izbăvire. Şi veţi alerga cum aţi alergat de frica cutremurului, în vremea domniei lui Ozia, regele lui Iuda. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El.
4. Şi în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, la răsărit; iar Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus şi se va face o vale foarte mare şi jumătate din munte se va da înapoi către miazănoapte şi cealaltă jumătate către miazăzi.