Toata viata Lui Hristos sa o dam

[florin.oltean75]

Indemnul nu se adreseaza celor care nu cred in Hristos Dumnezeu, ci celor care cred, dar care nu lucreaza virtutea cu toata hotararea si energia.

Se adreseaza celor care urmaresc dublu-scop atat placerile lumesti cat si placerile ceresti, celor care au un ochi atintit la lume iar altul la cer. Vreau sa se infrupte, sa ia ce este mai bun si din cele pamantesti si din cele ceresti.

Cel ce iL urmeaza pe Hristos nu trebuie sa oscileze intre lumesc si ceresc. Acesta trebuie sa arda podul catre trairea lumeasca si sa-si indrepte inima doar catre cer.

Cel care iL urmeaza pe Hristos trebuie sa fie ca un alergator pe ultima suta de metri. Fara ezitare, fara uitare inapoi, la stanga sau la dreapta, cu toata fiinta concentrata in depasirea liniei de sosire.

Cel care iL urmeaza pe Hristos trebuie sa fie ca un general, care odata ce a intrat in lupta nu se opreste pana nu o castiga. Fara sovaire, lamentari, inconsecventa, indoieli, indecizii.

[Demetrius]

http://www.librariasophia.ro/carti-T...m-so-4864.html

[florin.oltean75]

În prealabil postat de florin.oltean75

Indemnul nu se adreseaza celor care nu cred in Hristos Dumnezeu, ci celor care cred, dar care nu lucreaza virtutea cu toata hotararea si energia.

Se adreseaza celor care urmaresc dublu-scop atat placerile lumesti cat si placerile ceresti, celor care au un ochi atintit la lume iar altul la cer. Vreau sa se infrupte, sa ia ce este mai bun si din cele pamantesti si din cele ceresti.

Cel ce iL urmeaza pe Hristos nu trebuie sa oscileze intre lumesc si ceresc. Acesta trebuie sa arda podul catre trairea lumeasca si sa-si indrepte inima doar catre cer.

Cel care iL urmeaza pe Hristos trebuie sa fie ca un alergator pe ultima suta de metri. Fara ezitare, fara uitare inapoi, la stanga sau la dreapta, cu toata fiinta concentrata in depasirea liniei de sosire.

Cel care iL urmeaza pe Hristos trebuie sa fie ca un general, care odata ce a intrat in lupta nu se opreste pana nu o castiga. Fara sovaire, lamentari, inconsecventa, indoieli, indecizii.

Daruirea "intregii vieti" Lui Hristos are un aspect volitiv - mentionat mai sus, care urmareste sa elimine dualitatea trairilor mamona-dumnezeu, sa concentreze progresiv intreaga fiinta in Hristos - si aspectul fundamental, vietuirea efectiva in Hristos.

Vietuirea "exclusiva" in Hristos este sensul profund al crestinismului.

Tot crestinismul este cuprins in indemnul: "Toata viata noastra Lui Hristos sa o dam".

Cum vietuim de fapt in Hristos?

In Hristos vietuim efectiv numai atunci cand Duhul intra in inima noastra si incepe El sa lucreze cu mare putere toate virtutile, cele mai importante fiind rugaciunea si cugetarea. Caci cele doua sunt inceputul tuturor bunatatilor.

Insa, atata vreme cat ne rugam si cugetam cu propria noastra minte, suntem departe de Hristos, de adevarata vietuire in Hristos.

Cel ce cugeta sau se roaga cu propria minte este departe de Dumnezeu.

Gustul adevarat al cugetarii este dat de Insusi Duhul, care intra in inima noastra, pentru a cugeta si descoperi in locul nostru.

Mintea individuala este slaba, chiar in cele lumesti, si cu totul neputincioasa in cele duhovnicesti.

Duhul este cel ce a revelat cuvintele, tot Duhul este si cel ce descopera sensurile adanci pentru a binecuvanta cu cunostinta mintea primitoare.

Cand gustam cat de minunat este sa te rogi cu Mintea Lui Dumnezeu, nu vom mai dori niciodata sa ne rugam cu propria minte.

Vom renunta natural la rugaciunea formala, chemand Duhul inlauntrul inimii pentru a se ruga El Insusi acolo pentru noi.

Dumnezeu rugator si mantuitor in acelasi timp.

Este minunat pentru ca noi nu mai facem nimic. Dumnezeu Insusi se roaga in inima noastra.

Pur si simplu extaz fara efort.

Este ceea ce isi doreste Dumnezeu sa experimentam.

Dumnezeu lucreaza cu mare bucurie, noi doar trebuie sa-I deschidem un pic inima. Dumnezeu stie sa lucreze toate virtutile, ca nimeni altul. El stie sa se roage in Adevar, mai bine decat o facem noi.

El este de fapt, Lucratorul in vie, nu noi - El este si dulceata vietii.

[bin000]

@florin.olteanu
...poate ai treaba,si noi te retinem...

[Corinusha]

florin oltean, deci practic noi suntem aici pe pamant asa de flori de mar si cei cu adevarat credinciosi, care L-au lasat pe Dumnezeu in inima lor (ce inseamna de fapt asta?), nu fac nimic, ca face Dumnezeu in locul lor?!
Nu cred ca asta ai vrut sa zici (sper!!!), dar ceva de genul se intelege...ma rog, asa ceva inteleg eu din postarea ta, ceea ce nu mi se pare corect deloc din nici un punct de vedere.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Corinusha

florin oltean, deci practic noi suntem aici pe pamant asa de flori de mar si cei cu adevarat credinciosi, care L-au lasat pe Dumnezeu in inima lor (ce inseamna de fapt asta?), nu fac nimic, ca face Dumnezeu in locul lor?!
Nu cred ca asta ai vrut sa zici (sper!!!), dar ceva de genul se intelege...ma rog, asa ceva inteleg eu din postarea ta, ceea ce nu mi se pare corect deloc din nici un punct de vedere.

"Dumnezeu in inima" se simte in piept ca o prezenta - "Tu" - care aduce mare mangaiere, mare usurare, lumina curata, innamorare care radiaza atat inlauntru cat si in afara. Ii spunem "Duhul". Este ca un fior de iubire, ca o strafulgerare.

Duhul nu obstructioneaza eul, nu il ingradeste ci il "dezleaga", il elibereaza.

Inima omului este ca un vas care, in urma nevointelor spirituale incepe sa se umple de Duh.

Prin Duhul, toate cate se arata mintii par cu desavarsire curate.

Nu mai este simtita nicio greutate, nicio necuratie. Omul se simte ca si ridicat de la pamant in aer, intr-o plutire duioasa.

Mintea este atrasa in piept unde petrece in unire intima cu acest Duh, intr-o relatie de afectiune reciproca, dezmierdare, interpatrundere Eu-Tu.

Acest Duh intregeste toate perceptiile mintii. O face clara si unitara.

Mintea devine subtire, limpede si linistita retragandu-se in centrul ei - adancul inimii-simtirii.

Perceptia evolueaza minunat de la secventialitate si partialitate la integralitate si plinatate.

Cele ale lumii care inainte pareau reale, concrete, puternice - prin Duhul apar ca fiind falsitati, minciuni, fumuri.

Duhul ne ia in stapanirea Sa, ne vindeca perceptiile strambe, ne face puternici. Se simte ca o mare Putere care ne sustine si ne hraneste din interior.

-------

Mintea noastra tace si incepe sa "vorbeasca" Duhul.

Pentru ca Duhul este in adancul simtirii, cu acest Duh putem exprima si cuvintele rugaciunilor zilnice.

Suflul cuvintelor nu isi mai are originea in mintea noastra ci in Duhul dumnezeiesc din inima.

Graim rugaciunea nu de la noi, ci cu Duhul.

Lasam Duhul sa vorbeasca, El sa patrunda tainicele intelesuri ale rugaciunii / contemplatiilor, lasam Duhul sa ni le arate.

La inceput ne nevoim noi insine, cu intelegerea, cu rugaciunea si fapta, insa, cu timpul, lasam Duhul sa lucreze toate virtutile.

"Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu va voi odihni pe voi!"

[Corinusha]

Ce scrii dumneata, ar fi cazul ideal. Dar cati pot ajunge sa fie acest caz ideal?
Pentru ca, traind in lume, e aproape imposibil, daca nu chiar imposibil, sa lasam cele lumesti deoparte, tocmai prin faptul ca traim in lume si automat trebuie sa ne concentram pe cele lumsti macar atat cat sa putem supravietui (hrana, un acoperis deasupra capului, imbracaminte). Iar ca sa poti benficia de cele trebuincioase trebuie sa ai un loc de munca, care e lumesc si te obliga sa fii efectiv in lume si a te conentrezi pe cele lumesti. Nu ai cum sa elimini dualitatea lume (care o pui cu semnul de egalitate cu Mamonna)-Dumnezeu, deoarece pur si simplu nu ai putea trai. Iar ca sa renunti total la lume, inseamna practic sinucidere (intr-un fe sau altul, fie mori de foame, fie de frig), iar sinuciderea e cel mai grav pacat pe care il poate face omul, un pacat care, clar, nu se poate ierta.
Nici macr daca renunti la traiul la oras si te muti la sat, nu ai cum sa renunti la cele lumsti, nu se poate sanu ai niciodata vreun conflict, etc.
Da, iti dai viata lui Hristos, si faci ce poti , dar inevtabil vor exista ispite, pacate si lururi ale diavolului in viata unui om, pentru ca om fara pacat nu exista si nici nu va exista vreodata. Singurul Om faa pacat a fost Iisus Hristos, DumnezeuL intrupat in Om. Atat, altul nu va mai fi, decat daca si cand Iisus va cobori din nou pe Pamant.