Tradatorii lui Hristos - cei care-si abandoneaza copiii sau parintii!

[laurastifter]

"Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut" - ne va spune Hristos la Judecata Sa cea dumnezeiască. Atunci, noi, uimiţi, nedumeriţi, dezamăgiţi de noi înşine, vom răspunde: "drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu"!
Dintre toate păcatele noastre ("nu este drept nici unul, nici măcar unul nu este", spunea Psalmistul), cea mai josnică, cea mai necreştinească, cea mai înfricoşătoare faptă îmi pare abandonarea propriilor copii sau părinţi aflaţi în suferinţă. Cei care-şi abandonează copiii în orfelinate, cei care-şi părăsesc părinţii bătrâni în azile sau prin sanatorii comit un act de trădare a membrilor propriei familii. Despre această faptă josnică Sf. Apostol Pavel scrie: "Cine, însă, nu are grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios". Nu spune că "e ca şi cum s-ar fi lepădat de credinţă", ci chiar că "s-a lepădat de credinţă".
Aşadar, potrivit Sfintei Scripturi, abandonarea, sub orice pretext, a unei persoane bolnave din familia noastră, constituie un act de apostazie.
Domnul nostru să ne păzească de o astfel de crimă, iar pe cei care au săvârşit-o să-i ajute să se-ntoarcă prin pocăinţă şi să-i reintegreze în familiile lor pe cei abandonaţi, dacă aceştia mai sunt în viaţă!
Doamne Iisuse, Nădejdea noastră, nu ne lăsa să ne lepădăm de Tine într-un mod atât de laş, iar celor care au făcut-o dăruieşte-le iertare şi pocăinţă autentică!

[laurastifter]

Am înfiinţat acest topic pentru că, în ultima vreme, aud de tot mai multe astfel de cazuri... şi mă înfricoşez... la propriu... Îmi este greu să mai am încredere în semenii mei şi-n mine însămi, când aud că oameni ca şi mine, botezaţi în Numele Sfintei Treimi, persoane serioase şi care-ţi inspiră respect sunt capabile să provoace astfel de tragedii celor din familia lor.
Dumnezeu să ne ţină pe toţi de urechi, că altfel Îl vindem ca Iuda!

[cezar_ioan]

Lepadarea de copii si de fratii aflati in grea suferinta (sau in lipsuri majore) cred ca incalca in primul rand legea firii. Josnicia nu e fireasca, ci e abatere de la firesc. "Eroare in program".

Care lege a firii tot de Domnul e pusa, din capul locului, in fapturi simtitoare.
Nu avem nevoie de predici pentru a nu face aceasta. E suficient bunul simt. Dar cum acesta e rar si perisabil, iata si eterna nevoie de aducere aminte, de predica insufletitoare.
Duhul Sfant e pentru mine in primul rand un "recuperator". El ne aduce aminte de toate...
Ca nu au fost asa de la bun inceput...

Ce e mai grav, sa abandonezi un copil sau sa-l avortezi????

Copilul obandonat mai are o sansa sa fie infiat si sunt multe cazuri dar cel avortat??? saracul. Eu cred ca e mai mare pacatul sa avortezi decat sa abandonezi.

[Yasmina]

În prealabil postat de Simply_me

Ce e mai grav, sa abandonezi un copil sau sa-l avortezi????

Copilul obandonat mai are o sansa sa fie infiat si sunt multe cazuri dar cel avortat??? saracul. Eu cred ca e mai mare pacatul sa avortezi decat sa abandonezi.

Ambele sunt pacate foarte mari.Cazurile de infiere le depasesc pe cele de abandonare?? Nu chiar...
Cunosc destule cazuri de familii care nu au putut sa aibe un copil al lor dar nici nu ar accepta sa infieze vreun suflet.

Si copiii abandonati greu isi fac drum prin viata luptandu-se cu depresii,sentimente de inferioritate,autodistrugere.Unii sunt departe de normalitate.
Nu pot intelege si accepta situatia lor decat la maturitate si atunci,in unele cazuri, este destul de tarziu. Este greu sa traiesti ani de zile cu sentimentul ca ai fost parasit.
Desigur nu este tarziu pt vindecare,ci este tarziu pt copilaria si adolescenta lor pe care au trait-o in framantari si in intrebari fara raspuns.

În prealabil postat de Yasmina

Ambele sunt pacate foarte mari.Cazurile de infiere le depasesc pe cele de abandonare?? Nu chiar...
Cunosc destule cazuri de familii care nu au putut sa aibe un copil al lor dar nici nu ar accepta sa infieze vreun suflet.

Si copiii abandonati greu isi fac drum prin viata luptandu-se cu depresii,sentimente de inferioritate,autodistrugere.Unii sunt departe de normalitate.
Nu pot intelege si accepta situatia lor decat la maturitate si atunci,in unele cazuri, este destul de tarziu. Este greu sa traiesti ani de zile cu sentimentul ca ai fost parasit.
Desigur nu este tarziu pt vindecare,ci este tarziu pt copilaria si adolescenta lor pe care au trait-o in framantari si in intrebari fara raspuns.

Da, asa este , am vrut sa spun ca un copil abandonat tot mai are o sansa (sa fie infiat) eu am infiat 2 copilasai, prietena mea 2 frati, si multe alte exemple, nu spun ca nu e pacat, desigur nu este normal sa-ti abandonezi copilasii dar totusi avortul e grav pt ca ucide si sufletul si trupul, pt ca acei copilasi nu au avut posibilitatea sa fie botezati si crezi ca copii avortati nu sufera??? ba sufera ..si ei sunt lipsiti de dragostea materna.

[laurastifter]

În prealabil postat de Simply_me

Ce e mai grav, sa abandonezi un copil sau sa-l avortezi????

Copilul obandonat mai are o sansa sa fie infiat si sunt multe cazuri dar cel avortat??? saracul. Eu cred ca e mai mare pacatul sa avortezi decat sa abandonezi.

Doamne ajută!
Cred că are prea puţină importanţă care dintre aceste două crime - avortul şi abandonarea propriilor copii - este mai gravă. Ambele sunt păcate strigătoare la cer...
Vă apreciez din tot sufletul pentru că, aşa cum aţi scris într-un alt mesaj, aţi înfiat 2 copilaşi orfani. Cred că Dumnezeu, pentru această faptă, vă va bucura o eternitate în Împărăţia iubirii Sale!

[lore86]

În prealabil postat de Simply_me

Ce e mai grav, sa abandonezi un copil sau sa-l avortezi????

Copilul obandonat mai are o sansa sa fie infiat si sunt multe cazuri dar cel avortat??? saracul. Eu cred ca e mai mare pacatul sa avortezi decat sa abandonezi.

intrebarea e pusa gresit.
Un crestin nu trebuie sa-si puna intrebarea pe care rau sa-l aleaga, ci pe care bine sa-l savarseasca.

[sophia]

Ati venit aici cu exemple de la altii. E usor sa vorbesti din afara si sa spui vorbe mari. Si mai ales in familii cu multi frati si surori si alti membri.
Eu astept sa-mi povestiti pe aceeasi tema dupa ce veti fi trecut voi insiva, direct si personal prin asta.
Sa va ingrijiti parintele sau copilul bolnav si sa renuntati la serviciu, sa nu aveti din ce trai.

Eu vorbesc in urma experientei personale. Am ingrijit singura pe mama mea, acasa si numai eu stiu prin ce am trecut.
Si nu, nu existau ingrijitori sa vina acasa sa stea cu omul bolnav.
Mama era la pat si eu lasam usa deschisa ca sa poata s-o auda vreun vecin daca striga, sau sa poata intra asistenta care ii facea injectii.
Si ingrijit in spital si de toate. Abia la sfarsit am chemat o ruda sa ma ajute, pentru ca nu mai puteam s-o las singura, era prea rau. Iar eu eram in prag sa ma prabusesc eu. Nu mai aveam putere...
Si aveam multa munca la serviciu si a trebuit sa renunt la unele lucruri si am avut discutii.
Si am mai cunoscut oameni in asa situatii. Au reusit pana la urma, dar cu ce pret si cu ce traume pe viata.

Si n-as dori ca altii sa aibe asa experienta, ci sa aibe ajutor. Sa nu se chinuiasca nici unii si nici altii. Nici bolnavii si nici cei care ingrijesc.

Mai multe nu mai spun. Cine nu a trecut personal printr-o situatie nu stie...
Si nu doresc nimanui nici sa cunoasca ce inseamna somajul si umilinta ca sa gasesti un loc de munca sa ai din ce trai.

Mai degraba luptati si gasiti solutii. Viata este tot mai grea...
Da, Dumnezeu ne ajuta, dar noi trebuie sa ne zbatem.

Laura19 - nu exista in Romania azile si nici alte ajutoare. Nu mai vorbi asa. Or fi 1-2 unde trebuie sa dai bani grei.
Toti se duc sa ingrijeasca in strainatate.
Este mare nevoie de ajutor in multe privinte.

Si oamenii care nu pot avea copii sau care le mor, pe ei cine ii ingrijeste si unde? Sa moara singuri acasa, nestiuti de nimeni?


Si nu consider rau ca cei care au multi copii sa dea din ei altora care au conditii sa-i creasca. Inainte vreme chiar se facea asa. Nu insemna abandon. Copilul avea doua familii. Am cunoscut si astfel de cazuri. Si era mai bine decat sa sfarseasca in saracie sau cine stie cum. Si nici cei fara copii n-ar sfarsi singuri si abandonati.
Cati n-ar vrea sa preia un copil sa-l creasca si sa-i asigure o viata buna! Dar azi nu mai stim ce piedici sa mai punem si cum sa ne mai insiguram si izolam.
Trebuie sa stim totusi sa delimitam si aceasta jertfire.

Am cunoscut cu ani in urma o femeie batrana si bolnava. Nu va spun in ce conditii traia. Nu vreau sa spun aici ce am facut eu pentru ea, ci altceva. Mi-a povestit ca ea s-a jertift pentru parintii ei. Nu s-a maritat, a lucrat undeva modest. A stat acasa cu parintii ei ca sa-i ingrijeasca pana la moarte. Si mi-a spus cu lacrimi in ochi sa nu faca nimeni ce a facut ea si in ce conditii mizere ajunsese.

Ehei, voi sunteti tinere...


Articolul de azi de pe prima pagina a site-ului este foarte graitor in acest sens.
Va rog sa-l cititi. Acolo scrie un preot sa nu ne apucam sa judecam si sa lovim unde nu stim. Citit-l neaparat. Este superb.

http://www.crestinortodox.ro/editori...os-138458.html

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Lepadarea de copii si de fratii aflati in grea suferinta (sau in lipsuri majore) cred ca incalca in primul rand legea firii. Josnicia nu e fireasca, ci e abatere de la firesc. "Eroare in program".

Care lege a firii tot de Domnul e pusa, din capul locului, in fapturi simtitoare.
Nu avem nevoie de predici pentru a nu face aceasta. E suficient bunul simt. Dar cum acesta e rar si perisabil, iata si eterna nevoie de aducere aminte, de predica insufletitoare.
Duhul Sfant e pentru mine in primul rand un "recuperator". El ne aduce aminte de toate...
Ca nu au fost asa de la bun inceput...

Da, sunt întru totul de acord cu opinia dvs.
Domnul să ne miluiască pe toţi!