Mangaiere in iad?

[skicolour]

O intrebare prosteasca, poate: oare Domnul nostru Iisus, mangaie sufletele si celor ce se afla in iad, usurandu-le durerea si greutatile? Sau ei pentru ca nu au nadejdea in Domnul, oricum nu-i simt mangaierea?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de skicolour

O intrebare prosteasca, poate: oare Domnul nostru Iisus, mangaie sufletele si celor ce se afla in iad, usurandu-le durerea si greutatile? Sau ei pentru ca nu au nadejdea in Domnul, oricum nu-i simt mangaierea?

Da, poate. Singura condiţie este ca respectivii să accepte mîngîierea, adică să fie capabili să recepteze iubirea Lui fără să se chinuie în vreun fel metafizic sau de orice fel ar fi.

Pentru că, vezi tu, Iadul ne este un loc al torturii şi al durerii fizice. Astea-s basme de speriat babele şi moşnegii, care, dacă funcţionează, sînt bune şi ele...

Iadul este Împărăţia celor care nu vor să se apropie de Dumnezeu, preferînd distanţarea de El. Iadul este exprimarea libertăţii tuturor fiinţelor create care nu subscriu la ideea de iubire, de jertfă pentru ceilalţi, de smerenie, de facere de bine. Or, cîţi oameni mai sînt pe lumea asta care au un ţel în viaţă să-i iubească pe cei din jur şi să nu-şi înalţe capul lor mîndru deasupra tuturor dacă s-ar putea? Iată Iadul care începe încă înainte de moarte să facă victime printre noi, prin intermediul îngerilor cu raţiuni corupte care încearcă să-l populeze la maxim...

În prealabil postat de skicolour

O intrebare prosteasca, poate: oare Domnul nostru Iisus, mangaie sufletele si celor ce se afla in iad, usurandu-le durerea si greutatile? Sau ei pentru ca nu au nadejdea in Domnul, oricum nu-i simt mangaierea?

Ioan Gura de Aur despre ,,Chinurile Iadului": ,,Acolo nu există iertare.Fiecare osândit arde veacuri nesfârşite şi are dureri a căror pătrunzime nu poate fi exprimată în cuvinte, dureri care nu pot fi comparate cu cele trupeşti. În cele din urmă, aici omul suferă pentru puţin şi după aceea moare, acolo însă arde fără să se strice şi fără să se topească.

În ceasul judecăţii nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părinte, nici frate, nici prieten. Dacă lucrările noastre sunt vicioase, vom fi osândiţi şi vom pieri negreşit.Cât de mult s-a jelit acel bogat! Cât l-a rugat pe patriarhul Avraam să i-l trimită pe Lazăr ca să-i răcorească limba! Auzi însă ce i-a spus Avraam: „Între noi şi voi prăpastie mare s-a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată” (Luca 16, 26).

Groaza iadului nu poate fi descrisă.Acolo este întuneric adânc, scrâşnetul dinţilor, viermele neadormit, lanţuri încătuşate, foc nestins, suferinţă, întristare şi flăcări care provoacă durere crâncenă, după cum citim în parabola bogatului şi a săracului Lazăr. Vom plânge, dar nimănui nu-i va fi milă de noi. Vom jeli, dar nimeni nu va căuta să ne împace. Vom suspina, dar nimeni nu ne va da atenţie. Vom privi în jur cu nelinişte, dar de nicăieri nu vom afla mângâiere.Acolo nu există mângâiere, nu există îndurare.

Chiar şi sfinţii – dreptul Noe, mult-încercatul Iov, proorocul Daniel şi alţii – dacă au rude printre cei din iad, nu vor putea să-i mângâie ori să-i ajute. Căci atunci nu va mai exista compătimirea firească, care caracterizează legăturile pământeşti dintre oameni. Se va întâmpla ca părinţii virtuoşi care se vor mântui să aibă copii păcătoşi, care vor intra în iad, şi invers. Răul, vedeţi, nu se datorează naturii sau rudeniei, ci intenţiei fiecăruia. Aşadar pentru ca cei virtuoşi să se desfete neîmpiedicat cu bunătăţile raiului şi să nu fie tulburaţi de compătimirea faţă de cei din iad, Dumnezeu îi va lipsi de simţământul compătimirii. Astfel, se va pierde chiar şi cel mai profund sentiment părintesc. Dacă chiar şi în viaţa aceasta unii părinţi, văzând cum copiii lor aleg calea păcatului şi a crimei îi alungă şi se îndepărtează de ei, cu mult mai mult se va întâmpla aşa în viaţa de dincolo."

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Ioan Gura de Aur despre ,,Chinurile Iadului": ,,Acolo nu există iertare.Fiecare osândit arde veacuri nesfârşite şi are dureri a căror pătrunzime nu poate fi exprimată în cuvinte, dureri care nu pot fi comparate cu cele trupeşti. În cele din urmă, aici omul suferă pentru puţin şi după aceea moare, acolo însă arde fără să se strice şi fără să se topească.

În ceasul judecăţii nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părinte, nici frate, nici prieten. Dacă lucrările noastre sunt vicioase, vom fi osândiţi şi vom pieri negreşit.Cât de mult s-a jelit acel bogat! Cât l-a rugat pe patriarhul Avraam să i-l trimită pe Lazăr ca să-i răcorească limba! Auzi însă ce i-a spus Avraam: „Între noi şi voi prăpastie mare s-a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată” (Luca 16, 26).

Sfîntul Ioan Gură de Aur, ca şi Părintele Cleopa şi alţii, au trebuit să ţină predici în faţa poporului. Erau acolo oameni simpli, ca şi astăzi de altfel, care nu puteau să priceapă subtilităţile teologice relative la Iad. Iată spre exemplu ce spun alţi Sfinţi Părinţi vis-a-vis de această chestiune:

"Suferinta iadului consta in lipsa celui dorit, dorinta de a savarsi pacatul si neputinta de a-l realiza"- Sf Ioan Damaschin.
"Cea mai mare suferinta este sa traiesti in mijlocul celor care te urasc si pe care-i urasti si departe de cel pe care il iubesti si care te iubeste"- Sfantul Maxim Marturisitorul.
"Cei din iad vor fi biciuiti de flacarile iubirii lui Dumnezeu" Isaac Sirul

Dar cum să-i explici asta unui bătrîn fără cunoştinţe teologice? O să creadă că de fapt nu-i chiar aşa de rău în Iad dacă focul nu ustură, viermii nu te mănîncă, cazanul e stins. Sfinţii au avut discernămîntul să spună ceea ce trebuie cui trebuie, funcţie de audienţa din momentul acela.

Altfel, dacă Iadul chiar ar fi la modul propriu foc, pucioasă, viermi, gheţuri şamd, atunci Dumnezeu ar fi un torţionar şi existenţa veşnică a fi o glumă proastă.

Poate fi o posibilitate dar acesta abordare deschide o perspectiva periculoasa:multi au inteles acele spuse exact asa.Prin urmare ar fi nevoie de doua teologii:o teologie pentru cei cu o inteligenta superioara,capabili sa inteleaga nuante si una pentru cei simpli,infricosatoare dar eficienta.Esenta crestinismului ar fi lejer afectata la acest gen de ,,split" teologic.In plus ar mai pune in discutie si spusele Mantuitorului din Matei 25:41.Eu am mari retineri,desi sunt tentat,sa merg pe acesta abordare pentru ca in acest caz o intrebare apare:cum trebuie citite Scrierile Sfintilor Parinti? Omilia lui Ioan Gura de Aur nu pare deloc una metaforica.

In plus, in Biblie,cu privire la Iad,se gasesc expresii de tipul "focul care nu se stinge", "ocara şi ruşinea veşnică", un loc unde "viermele lor nu moare şi focul nu se stinge", un loc al "chinurilor" şi "văpăilor", al "pierzării veşnice" , un loc al chinurilor "în foc şi pucioasă" unde "fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor", un "lac de foc şi pucioasă" unde cei răi sunt chinuiţi "zi şi noapte în vecii vecilor" . Ar insemna ca si aici trebuie inteleasa exprimarea in mod metaforic si atunci apare o alta intrebare,cu consecinte si mai profunde:unde trebuie inteles limbajul biblic la modul metaforic?Care sunt criteriile?

Ioan Gura de Aur a fost un teolog de exceptie,un talcuitor in Duh al Sfintei Scripturi.Situatia se poate complica pentru ca daca merg pe acesta idee ar rezulta ca Parintii Bisericii,in mod deliberat,au zugravit o realitate crancena,ce nu exista chiar asa,in scopul conservarii credintei.Asta ar fi credinta din frica.Am mari retineri sa merg pe acesta abordare.

[AndreiM]

Daca Sfantul Ioan Gura de Aur a fost un talcuitor in Duhul Sfant al Sfintelor Scripturi, atunci cu siguranta Duhul i-a insuflat ce sa scrie, prin pronie a ajuns sa predice ce a spus. Eu nu cred ca realitatea zugravita de el e diferita de cea prezentata in Biblie, doar talcuita.

Nu sunt si nu ar trebui sa fie doua teologii. E un singur Dumnezeu care se refera tuturor. Adancirea prin Dumnezeu se face si prin multele tratate teologice pentru oamenii care, avand cunostiinte vaste, cauta sa inteleaga adancurile credintei prin prima asta, caci ai nevoie de o baza reala, nu ceva ezoteric pentru a stabili Crestinismul. Oamenii pe care noi ii numim mai simplu, inteleg pe Dumnezeu prin simtire, prin traire si prin un dialog al inimii cu El. Nici unul, nici celalalt mod nu e gresit, cele doua ar trebui lucrate impreuna, in mod ideal. Dar iata ca Dumnezeu lucreaza prin tot omul sfant. Si Sfantul Ioan Gura de Aur, mare teolog si talcuitor al celor Sfinte, si Sfantul Spiridon, care prin minunea sa da marturirise Sfintei Treimi si inchide gura intregului targ de eretici, ba chiar convertind cativa la adevarul Ortodox.

Good point,la acest gen de consecinta,printre altele, m-am referit si eu,desi mai voalat:tentatia abordarii ezoterice.De multe ori apare sub forma unei tentatii intelectuale nevinovate dar extrem de atragatoare.Sa intelegi acolo unde altii nu au vazut sensul,destinat tie,o inteligenta superioara.Intelegerea se poate realiza diferit dar esenta nu trebuie sa difere.In caz contrar suntem pe principiul ,,Houston, we have a problem".

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Poate fi o posibilitate dar acesta abordare deschide o perspectiva periculoasa:multi au inteles acele spuse exact asa.Prin urmare ar fi nevoie de doua teologii:o teologie pentru cei cu o inteligenta superioara,capabili sa inteleaga nuante si una pentru cei simpli,infricosatoare dar eficienta.Esenta crestinismului ar fi lejer afectata la acest gen de ,,split" teologic.In plus ar mai pune in discutie si spusele Mantuitorului din Matei 25:41.Eu am mari retineri,desi sunt tentat,sa merg pe acesta abordare pentru ca in acest caz o intrebare apare:cum trebuie citite Scrierile Sfintilor Parinti? Omilia lui Ioan Gura de Aur nu pare deloc una metaforica.

In plus, in Biblie,cu privire la Iad,se gasesc expresii de tipul "focul care nu se stinge", "ocara şi ruşinea veşnică", un loc unde "viermele lor nu moare şi focul nu se stinge", un loc al "chinurilor" şi "văpăilor", al "pierzării veşnice" , un loc al chinurilor "în foc şi pucioasă" unde "fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor", un "lac de foc şi pucioasă" unde cei răi sunt chinuiţi "zi şi noapte în vecii vecilor" . Ar insemna ca si aici trebuie inteleasa exprimarea in mod metaforic si atunci apare o alta intrebare,cu consecinte si mai profunde:unde trebuie inteles limbajul biblic la modul metaforic?Care sunt criteriile?

Ioan Gura de Aur a fost un teolog de exceptie,un talcuitor in Duh al Sfintei Scripturi.Situatia se poate complica pentru ca daca merg pe acesta idee ar rezulta ca Parintii Bisericii,in mod deliberat,au zugravit o realitate crancena,ce nu exista chiar asa,in scopul conservarii credintei.Asta ar fi credinta din frica.Am mari retineri sa merg pe acesta abordare.

Da, Părinţii Bisericii au sisteme pedagogice diferite. Ceea ce au ei şi nouă, în general, ne lipseşte este discernămîntul şi dreapta socoteală. Să meargă un mare teolog în faţa adunării de persoane în vîrstă care participă la cateheza de luni seara la mine în parohie şi să le vorbească despre subiecte delicate de dogmatică; crezi că ar pricepe cineva ceva?

Da, avem în Biblie multe locuri în care cele nevăzute sînt descrise alegoric şi metaforic şi simbolic cu ajutorul celor văzute. Nu are rost să dau exemple, se ştiu bine. Hristos Însuşi compară Iadul cu gheena, care era locul de lîngă Ierusalim unde se aruncau gunoaiele. Asta ca omul de atunci să înţeleagă că Iadul nu este ceva tocmai plăcut... Ce să le fi spus oamenilor, că dragostea Domnului îi va copleşi în Iad şi că ei o vor percepe ca un chin dacă nu-şi dezvoltă capacitatea de a iubi încă din timpul vieţii? :)

Aici este un link cu un document scris de Părintele Staniloae, a se vedea la pagina 9 din 36 a documentului scanat: http://www.scribd.com/doc/965004/Sta...xa-si-catolica .

Este logic ceea ce spuneti,am asistat si eu odata,la noi,la o intrunire la care a venit un teolog bine pregatit.Omul a realizat o expunere extrem de interesanta dar si complexa,spre nefericirea salii care ar fi preferat ceva mai simplu si mai lesne de inteles.Drept urmare,la final,a avut parte de zambete protocolare,strangeri de mana grabite si promisiunea de a fi invitat iar,undeva,candva,nu se stie daca in viata asta :)

Multumesc pentru documentul scris de Parintele Staniloaie,o sa va las si eu unul mai tarziu,sper sa va placa.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Aici este un link cu un document scris de Părintele Staniloae, a se vedea la pagina 9 din 36 a documentului scanat: http://www.scribd.com/doc/965004/Sta...xa-si-catolica .

La pagina 13 din 36 Stăniloae scrie aşa:

"În Răsărit nu s-a vorbit niciodată de un foc material, cel puţin pentru sufletele despărţite de trupuri. Părinţii greci intră aproape toţi în două categorii: a) unii consideră focul iadului ca ceva spiritual, deşi prin aceasta nu trebuie să fie un produs pur subiectiv - foc metaforic -, ci o ambianţă pozitivă ostilă care emană de la Dumnezeu şi care arde sufletul (Grigorie de Nisa, Sf. Ioan Damaschin); b) alţii s-ar părea că vorbesc de un foc oarecum material, dar sînt toţi aderenţii amînării pedepselor iadului pînă după înviere, deci pînă cînd sufletul e unit cu trupul. Aceştia sînt Părinţii şi scriitorii cei mai vechi din Răsărit şi Apus (Justin, Tatian, Miniciu Felix, Tertulian, Irineu, Ipolit, Lactanţiu, Ilarie). Numai de la Augustin şi în special de la papa Grigorie cel Mare apare ideea unui foc material ca pedeapsă imediat după moarte, deci ca pedeapsă a sufletelor separate de trupuri. Biserica Ortodoxă a rămas la opinia aceasta. Nici una din cele trei Mărturisiri Ortodoxe nu dau să se înţeleagă că ar admite un foc material. Mărturisirea lui Petru Movilă spune doar simplu, că iadul se mai numeşte şi foc; Mărturisirea lui Dositei (?) nu aminteşte de un foc, iar Mărturisirea lui Mitrofan Critopol declară categoric: zice deci Biserica că starea acelora nu este materială, adică organică, mistuită prin foc, nici prin altă oarecare materie, ci prin necazul şi chinul conştiinţei ce le vine de la amintirea celor ce le-au lucrat în lume nu după raţiune, nici cu evlavie."

Citiţi mai departe, dar şi înainte de acest fragment. Autorul face o comparaţie directă între învăţătura ortodoxă şi cea catolică privitoare la starea sufletelor după moarte.