Durerea fizica

[Florin-Ionut]

Vreau sa aduc in discutie o idee gresita care bantuie ortodoxia, anume ca durerea fizica este rascumparatoare si pedepsitoare, satisfacand cumva dreptatea Lui Dumnezeu. Corect ar fi sa credem ca:

1. Nu suferinta fizica extrema a Lui Hristos pe Cruce ne-a adus iertarea si impacarea cu Dumnezeu, ci dragostea Lui infinita revarsata catre noi prin smerenia de care Dumnezeu-Fiul a dat dovada. Crucea a facut posibila moartea Celui fara de pacat, Care mai apoi a inviat invitandu-ne si pe noi sa ne trezim din moarte la viata.

2. Nu durerea fizica ne va chinui in Iad. Iadul va fi un spatiu de chin si remuscari, o limitare de la sine voita, inceputa in timpul vietii, a posibilitatii de a raspunde la iubirea divina care se va revarsa in continuare asupra noastra. Mai intai numai cu sufletul, dupa Judecata si cu trupul invierii.

[calator prin ploaie]

Doamne fereste! Refuz sa cred ca lui Dumnezeu i-ar place sa-si vada creatia suferind ! EL este iubire, daruire, perfectiune.....nu poate avea nimic asa teluric....

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Doamne fereste! Refuz sa cred ca lui Dumnezeu i-ar place sa-si vada creatia suferind ! EL este iubire, daruire, perfectiune.....nu poate avea nimic asa teluric....

Exact. Insa unii Il vad pe Dumnezeu ca pe un tortionar care-i pune pe ingerii cazuti sa invarta melesteul in cazanul cu smoala in care se vor praji pacatosii. Pentru totdeauna.

[dianagroza]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Corect ar fi sa credem ca...

Corect din punctul cui de vedere?
Sa nu ne axam pe pareri personale si sa-i inducem pe altii in eroare. In acest caz citatele ar fi binevenite.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dianagroza

Corect din punctul cui de vedere?
Sa nu ne axam pe pareri personale si sa-i inducem pe altii in eroare. In acest caz citatele ar fi binevenite.

Daca va referiti la punctul 2, cititi-l pe Parintele Staniloae pentru inceput. Veti gasi raspunsul sau relativ la chinul Iadului.

[dianagroza]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Daca va referiti la punctul 2, cititi-l pe Parintele Staniloae pentru inceput. Veti gasi raspunsul sau relativ la chinul Iadului.

Nu am acces la toate cartile.
As vrea sa dati dvs. citatele pe baza carora va bazati cand afirmati asta, daca l-ati mentionat inseamna ca ati citit. Ca asa va trimit si eu la "Credinta otodoxa" sa vedeti un raspuns contra.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dianagroza

Nu am acces la toate cartile.
As vrea sa dati dvs. citatele pe baza carora va bazati cand afirmati asta, daca l-ati mentionat inseamna ca ati citit. Ca asa va trimit si eu la "Credinta otodoxa" sa vedeti un raspuns contra.

Spre exemplu, gasesti aici un eseu amplu al Parintelui in care vei gasi cateva idei ale Sfintilor Parinti referitoare la intelegerea chinurilor Iadului:

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ern-68902.html

Exemple citate din articol:

Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit".

Aceasta inseamna ca sufletele ajunse in iad dupa moarte nu suporta chinuri materiale sau un foc material, conform unei invataturi dezvoltate mai ales in teologia catolica. E vorba mai mult de neputinta sufletelor de a-si indrepta dorinta spre comuniunea cu Dumnezeu ca bun spiritual, ramanand intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. Ele nu pot capata gustul bucuriilor spirituale, care au ca esenta comuniunea cu Dumnezeu, realitatea personala si consistenta (ipostatica) suprema.

Sfantul Maxim Marturisitorul a descris in cateva pagini de mare plasticitate aceasta stare: "Daca nu am obisnuit ochii, urechile si limba sa priveasca, sa auda, sa graiasca dupa fire, ca rezultat vom avea intunericul si tacerea cea mai grea". Daca nu am dezvoltat comuniunea, vom avea tacerea tuturor. Daca nu am cautat sensul adevarat al lucrurilor si persoanelor, vom avea minciuna si absurdul; vom avea "viermele urii" pe care l-am cultivat. Daca ne-am legat viata de lucrurile trecatoare, aceasta isi va pierde consistenta impreuna cu cele ce au trecut ca fumul. Daca nu am stins focul poftelor cu infranarea, vom arde in el, neavand cu ce sa-l potolim. "Pentru focul placerii vom avea focul gheenei; pentru intunericul nestiintei si pentru ratacirea trecatoare, nestiinta vesnica". Pentru inaltimea mandriei desarte si a distractiilor, prabusirea cea mai de jos si tristetea continua. Din toate partile ne vor inconjura minciuna si nesinceritatea serpuitoare pe care am cultivat-o.

De aceea Sfantul Isaac Sirul a spus ca iadul este o pedeapsa a iubirii.

[dianagroza]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Spre exemplu, gasesti aici un eseu amplu al Parintelui in care vei gasi cateva idei ale Sfintilor Parinti referitoare la intelegerea chinurilor Iadului:

Nu vad la niciunul aceiasi idee. Fie focul poftei nesatisfacute, fie lipsa iubirii, minciuna si restul. Nu contest nimic. Ei se completeaza in citate, care au fost alese in asa fel incat sa realizeze un tot. Nu cred ca aceste citate cuprind intreaga lor invatatura despre Rai si Iad.
Aici apare diferenta dintre suferinta dupa judecata particulara si cele dupa judecata finala.

Sfîntul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: „Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă şi schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormînt va arde totdeauna ceea ce a aprins şi nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numeşte nestins că şi păcătoşii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri".
Aproape la fel ne învaţă şi Sfîntul Ioan Damaschin „Păcătoşii vor fi daţi focului veşnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decît lui Dumnezeu. Acel foc va arde fără a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului păcătoşilor ci şi asupra duhurilor celor netrupeşti, ale demonilor, el va fi întunecat şi tainic. Pe lîngă acest foc, cei păcătoşi vor fi mîncaţi de viermele conştiinţei lor."

Iti recomand si eu: http://www.sfaturiortodoxe.ro/despreiad.htm

[anita]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Spre exemplu, gasesti aici un eseu amplu al Parintelui in care vei gasi cateva idei ale Sfintilor Parinti referitoare la intelegerea chinurilor Iadului:

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ern-68902.html

Exemple citate din articol:

Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit".

Aceasta inseamna ca sufletele ajunse in iad dupa moarte nu suporta chinuri materiale sau un foc material, conform unei invataturi dezvoltate mai ales in teologia catolica. E vorba mai mult de neputinta sufletelor de a-si indrepta dorinta spre comuniunea cu Dumnezeu ca bun spiritual, ramanand intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. Ele nu pot capata gustul bucuriilor spirituale, care au ca esenta comuniunea cu Dumnezeu, realitatea personala si consistenta (ipostatica) suprema.

Sfantul Maxim Marturisitorul a descris in cateva pagini de mare plasticitate aceasta stare: "Daca nu am obisnuit ochii, urechile si limba sa priveasca, sa auda, sa graiasca dupa fire, ca rezultat vom avea intunericul si tacerea cea mai grea". Daca nu am dezvoltat comuniunea, vom avea tacerea tuturor. Daca nu am cautat sensul adevarat al lucrurilor si persoanelor, vom avea minciuna si absurdul; vom avea "viermele urii" pe care l-am cultivat. Daca ne-am legat viata de lucrurile trecatoare, aceasta isi va pierde consistenta impreuna cu cele ce au trecut ca fumul. Daca nu am stins focul poftelor cu infranarea, vom arde in el, neavand cu ce sa-l potolim. "Pentru focul placerii vom avea focul gheenei; pentru intunericul nestiintei si pentru ratacirea trecatoare, nestiinta vesnica". Pentru inaltimea mandriei desarte si a distractiilor, prabusirea cea mai de jos si tristetea continua. Din toate partile ne vor inconjura minciuna si nesinceritatea serpuitoare pe care am cultivat-o.

De aceea Sfantul Isaac Sirul a spus ca iadul este o pedeapsa a iubirii.

Aici s-a vorbit mai ales de pacatele sufletesti ,toate avand drept cauza o lipsa a iubirii.
La Judecata vom capata corp fizic si cu acela vom merge in iad sau rai.
Mai sunt si pacate trupesti ,desfranarea ,uciderea ,betia .
Daca privim o fresca bisericeasca infatisand iadul vom vedea ca exista chinuri trupesti in afara de suferinta de a fi lipsit de iubirea lui Dumnezeu.
Nu trebuie sa minimalizam aceste suferinte ,toata lumea trebuie sa stie ca ele exista si sa se fereasca de a ajunge sa le suporte.
De altfel si sfintii parinti vorbesc ,unul din ei este parintele Cleopa care vorbeste despre pacatul fumatului si suferintele fumatorilor in iad.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Florin-Ionut

1. Nu suferinta fizica extrema a Lui Hristos pe Cruce ne-a adus iertarea si impacarea cu Dumnezeu, ci dragostea Lui infinita revarsata catre noi prin smerenia de care Dumnezeu-Fiul a dat dovada. Crucea a facut posibila moartea Celui fara de pacat, Care mai apoi a inviat invitandu-ne si pe noi sa ne trezim din moarte la viata.

Aceasta chestiune, ca Hristos ne-a rascumparat prin durerea fizica suportata pe Cruce este iarasi falsa. Dar care a fost de fapt Jertfa de pe Cruce?

Stim ca Mantuitorul a luat asupra Sa pacatele intregii omeniri, pentru ca oricine crede in El si-I urmeaza invataturile sa aiba viata vesnica. Insa acest lucru s-a realizat la modul propriu - nu e o simpla vorba - prin faptul ca Iisus, in cele sase ore de agonie de pe Cruce, a constientizat groaza pacatelor comise de fiecare om de pe Pamant, de la Adam pana la ultimul om care se va naste. Deci preluarea pacatelor noastre a fost insotita de trairea ororilor lumii una cate una, de simtirea groazei si a raului savarsit de-a lungul istoriei. Nimeni nu poate sa fie martor la o crima, la un viol, la un jaf, la o nedreptate; insa El a fost de fata la fiecare eveniment mai mult sau mai putin rau petrecut in aceasta lume corupta. Imaginati-va in ce fel a trait El toate relele petrecute in cateva milenii de catre intreaga umanitate. Astfel capata sens cuvintele Lui, chemand in ajutor pe Tatal: Eli, Eli, lama sabahtani??? Pentru ca firea Sa umana nu mai putea suporta atrocitatile comise de noi, cei rai si inselati de duhurile rele.

Chiar si acum, cand comitem pacatele, Hristos de pe Cruce sufera atunci din cauza pacatelor actuale. El imbratiseaza timpul condesandu-l in cele sase ore de cosmar, Isi intinde mainile pe lemn si Se lasa rastignit pentru ca sa moara o data cu pacatele noastre. In felul acesta moartea s-a omorat, noi am inviat si cel viclean a fost jefuit.