|
|
#1
|
||||
|
||||
ANDREI PLESU - Patimile cu acordul parintilor
Un punct de vedere asupra Filmului "Patimile lui Hristos" de Mel Gibson. Sunteti de acord cu ceea ce spune Andrei Plesu?
"Mel Gibson a reusit sa faca un film despre Iisus Christos in care Dumnezeu lipseste. Transcendenta nu se manifesta decit vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur) sau in varianta demonica. Din cind in cind, un vampir palid se strecoara printre protagonisti pentru a semnala nelamuritilor de unde vine raul. In rest, e vorba strict despre ce se poate face cu un corp omenesc, daca vrei sa provoci oroare. Insusi chipul lui Iisus e scos din scena cam dupa zece minute de la inceputul filmului: un ochi, umflat de bataie, se inchide, celalalt e inecat de singe. Portretul e inlocuit cu o fleica descompusa care, la rastimpuri, geme. Biciuiri prelungi, in care pielea explodeaza spectaculos, dezvaluind, in sectiune, intreaga anatomie subepidermica, lovituri indesate, cu scule ingenioase sau cu pumnul, detalii de crucificare duse pina la pedanterie, totul inghesuit intr-un prim-plan obscen, totul “documentat” cu exactitate. Singele tisneste gros, tendoanele crapa sub piroane prost ascutite, asistenta – evreiasca si romana – jubileaza grotesc, cu rinjete stirbe si priviri cleioase. Iisus nu e “victima” misiunii Lui, nu sufera din cauza pacatelor omenesti. E pur si simplu un om cumsecade care are ghinionul de a incapea pe mina unor sadici. “Strategia” regizorala e transparenta: se face o reconstituire riguroasa si amanuntita a faptelor, asa incit spectatorul sa priceapa cit de mult a suferit Iisus si sa se umple de o mila infinita, respectiv de o credinta reimprospatata. Ideea subiacenta este ca ne-am pierdut credinta pentru ca am incetat sa ne mai reprezentam durerea teribila pe care o provoaca un cui batut in palma (sau la incheietura ei). In aceasta logica, orice nefericit care face fata unei torturi fizice trebuie sa devina obiect de cult. Iar relatia cu Dumnezeu este de tipul compasiunii oripilate pe care o stirneste contemplarea, la morga, a unui trup sfirtecat salbatic. Ambitia exactitatii este, de la bun inceput, un mod de a suspenda problema credintei. Adevarul celui care crede nu este o ecuatie, iar Evangheliile nu sint reportaje. Refuzul sistematic al lui Iisus de a face minuni e tocmai refuzul de a reduce transcendenta la dimensiunile demonstrabilului. Religia este, prin definitie, relatia omului cu inevidenta, asumarea unui mister care nu se poate nici analiza, nici clasa, nici dovedi stiintific. Evangheliile – si cartile sacre, in general – practica nu intimplator minimalismul, expresia laconica, elipsa. Revelatia nu e locvace, drept pentru care “adevarul” ei nu poate fi documentat gazetareste. A fi exact in acest domeniu e a respecta litera textului revelat, nu a face reconstituiri muzeografice pe cont propriu. Iar textul revelat, cind e vorba de rastignire, e sec pina la abstractiune: “dupa ce [Pilat] L-a biciuit, L-a dat sa fie rastignit”. Se aminteste scurt de bataie si batjocura, dar accentul nu cade pe cruzime, ci pe sminteala si pe ordinea pre-scrisa a evenimentelor. In versiunea Ioan, se povesteste ca lui Iisus nu i s-au zdrobit, dupa obicei, fluierele picioarelor “ca sa se plineasca Scriptura: Nici un os nu I se va zdrobi”. Decizia de a muta istoria sacra din registrul Realului semnificativ in acela al realitatilor anecdotice sfirseste, inevitabil, in derizoriu si trivial. Las la o parte capcanele, grotesti, in care cade exigenta preciziei. In filmul lui Gibson se vorbesc aramaica si latina. Dincolo de obiectiile pe care le pot face (si le-au facut) filologii, e imposibil sa nu te amuzi cind Pilat, jucat de un excelent actor bulgar, etaleaza o latina cu un delicios accent slav. Nici minunata noastra Maia Morgenstern n-a fost bine sfatuita. I s-a spus, probabil, ca fiind sfinta si avind pre-stiinta sau intuitia trans-umanitatii lui Iisus, ea nu trebuie sa perceapa atrocele Lui suferinte cu un banal patos lumesc. In consecinta, o vedem afisind mereu un soi de indispozitie sobra, pendulind intre stupoare si insensibilitate. Mel Gibson pare sa creada ca principala isprava a lui Iisus e capacitatea de a incasa. Faptul ca El e Fiul lui Dumnezeu se vede mai cu seama din uriasa Lui, supraomeneasca, rezistenta la durere. Se poate spune ca filmul ilustreaza felul de a se raporta la transcendenta al unui ins (si al unei epoci) pentru care carnea a devenit cer, singurul cer accesibil. E o optiune riscanta. Rastignirea era o procedura greu de suportat, dar nu e sigur ca nu s-au inventat, “in zbuciumata noastra istorie”, proceduri de tortura cel putin la fel de sinistre. Sint oameni, oameni oarecare, a caror “Golgota” a fost inimaginabila. Nu in ascutimea durerii stau sensul si unicitatea rastignirii lui Iisus, ci in identitatea amutitoare a Celui rastignit. Cel rastignit e Dumnezeu insusi si El o face din prima zi a intruparii Sale pina astazi. Nu trupul si singele, ci trupul devenit piine si singele devenit vinul vietii, acesta e misterul crucificarii. La acest mister, Mel Gibson nu are acces. Baiat istet (si prostut), el a esuat rapid in eficacitate comerciala. Aud ca aduna bani seriosi vinzind cópii (exacte) dupa piroanele rastignirii, montate pe un lant de pus la git. Daca e sa rezum enormitatea demersului sau regizoral intr-o fraza, as observa ca, in multe tari, filmul e interzis minorilor. Nu-mi pot imagina o mai pacatoasa dracovenie, decit sa faci un film despre Iisus pe care copiii n-au voie sa-l vada". Andrei PLESU, Dilema Veche |
#2
|
||||
|
||||
Meseriash Plesu asta. Stie sa bata la clape.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#3
|
|||
|
|||
Onoarea Bisericii
Am scris, cu cîțiva ani în urmă, articolul de mai jos despre proiectul Catedralei Neamului. Zvonuri, dezbateri pregătitoare și o serie de imagini noi îmi lasă impresia că tema a revenit vertiginos în actualitate. Simt nevoia să reiau, în ceasul al doisprezecelea, argumentele iritării mele de atunci. Cu o notă în plus de exasperare. Cît de departe va merge pactul cu lumea al ierarhiilor noastre bisericești? Nu spun al Bisericii noastre, pentru că se găsesc întotdeauna alfabetizați de ultimă oră ai teologiei autohtone care să-mi atragă atenția că Biserica sîntem toți. Că nu-ți poți lua distanțe față de o comunitate din care faci, în chip nemijlocit, parte. Biserica instituțională are voie să spună că „intelectualii“ i-au întors spatele, are voie să se refere la mine ca la un înstrăinat. Dar eu nu pot răspunde că n-am cum să-mi întorc singur spatele, cîtă vreme sînt una cu ea. Biserica poate hotărî, în numele meu, cînd e vorba de trebile comunității; dar nu-mi cere părerea și, dacă mi-o spun, nu ține cont de ea. Va să zică, în acest caz, nu sînt mădularul ei legitim. De îndată, însă, ce vocea mea nu se mai unește cu a ei, mi se reamintește, mai mult sau mai puțin mieros, că n-am dreptul să mă pronunț căci sînt inclus, sînt „înlăuntru“. A fi în Biserică înseamnă, așadar, a fi de acord cu ierarhiile ei. Trebuie să fiu solidar, fără deliberare, cu oficialitățile ecleziastice, în vreme ce ele nu sînt ținute să mă ia în seamă. Lotul meu e supunerea necondiționată. Laicii trebuie să facă ascultare. Clericii, nu. Cu alte cuvinte, o parte a Bisericii se substituie întregului, amintindu-și de cealaltă parte (pentru a o chema la ordine) doar cînd e contrariată, sau cînd trebuie să facă discursuri despre „poporul credincios“. Așa s-a întîmplat, recent, la dezbaterea despre „catedrala neamului“. Reprezentanții societății civile, ai Comisiunii Monumentelor Istorice, ai clasei politice au avut serioase rezerve față de un proiect gigantesc, care, așa cum e conceput, nu poate fi decît o întruchipare necuviincioasă a „slavei deșarte“. Dacă Biserica sîntem toți, glasurile acestea aparțin, cu deplină îndreptățire, Bisericii. Mai mult: sînt glasuri de vază ale ei. A nu pleca urechea la spusa lor echivalează cu a le excomunica. Își pot permite ierarhiile așa ceva? În numele a ce? În numele cărei autorități morale, în numele cărei isprăvi civice, în numele cărei păgîne jurisdicții? Cum poate Biserica să suspende libertățile și responsabilitățile membrilor ei? Cum altfel decît idolatrizîndu-și oficialitățile ca pe un „detașament de avangardă“ al tuturor credincioșilor? Detașamentul acesta de avangardă și-a făcut o vocație, în ultimii cincizeci de ani, din a se lăsa biruit de lume. A lingușit crimele unor apostați, a consimțit la temeneaua omagială și la demolarea barbară a unor lăcașuri de neînlocuit. A găsit justificări meschine și grandilocvente pentru a îngădui minciuna națională, mizeria trupurilor și siluirea sufletelor. Cîți dintre marii noștri ierarhi, confruntați cu demonul dictaturii, s-au gîndit dacă nu la martiraj, măcar la o retragere smerită în pustie? Au preferat să se socotească indispensabili, să-și ambaleze lașitățile în discursuri pioase despre răbdare, înțelepciune și compromis salvator. Au supraviețuit semi-adormiți, împăcați cu ei înșiși, în aburii unor chilii bine încălzite. Iar acum, după ce decenii întregi au refuzat să apere onoarea Bisericii, se ocupă brusc de pompa ei lumească. Vor gloria imanentă ca răsplată pentru o îndelungă lipsă a curajului. Vor să-și încununeze demisia printr-un triumf. Asemenea cărturarilor și fariseilor, vor să curețe partea din afară a blidului, lăsînd neatinsă necumpătarea dinăuntru (Matei, 23, 25). Rezultatul e previzibil. „Catedrala neamului“ va arăta „ca mormintele văruite“, nici măcar destul de frumoasă pe dinafară, iar pe dinăuntru „plină de oasele morților și de necurăție“ (Matei, 23, 27). Andrei Pleșu - DILEMA VECHE mai 2010 |
#4
|
|||
|
|||
Plesu are dreptate, Gibson a ramas fidel tipologiei de film singeros, de psihopat razbunator pe care l-a creat mereu, vezi Patriotul, Mad Max, si altele.
Vestul foarte rar poate iesi din cercul vicios al filmelor violente sece, ce de? pentru ca Iubirea descrisa in Scripturi (si care ocupa cea mai mare parte din Evanghelii) NU SE VINDE prea bine, in schimb violenta crucificarii( care este descrisa pe scurt in citeva fraze) umple salile. |
#5
|
|||
|
|||
"Patimile lui Hristos" este un film care nu reuseste sa nasca in tine intentia de al revedea. Acest lucru spune multe despre succesul real al filmului.
|
#6
|
|||
|
|||
Bine spus Marius, de cite ori m-a incercat gindul de a-l vedea, ma cuprinde un sentiment de oroare.
Cui ii trebuie sa FIE SCOLIT in tehnicile de tortura si bataie bestiala a ROMANILOR? Mie categoric nu! |
#7
|
||||
|
||||
eu am vazut un vid care exlica ce subliminale anti oribile are filmul asta.Mel asta e un ipocrit
__________________
"Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu" - Pr. Emilianos Simonopetritul |
#8
|
|||
|
|||
Imi place mai mult decat Isus din Nazareth al lui Zefireli. Si contine mai putine blasfemii.
|
#9
|
|||
|
|||
nu sunt de acord
Mel Gibson eu cred ca a vrut sa arate dintr-o alta perspectiva finalul vietii de pe pamant a lui Iisus.Si pentru ca toti ceilalti regizori (in fiecare an au aparut filme noi de Pasti) au pus accentul pe Credinta si Dumnezeu tot chinul indurat de El pentru noi era trecut undeva pe planul secund...cateva secunde pe finalul filmelor.De data asta Gibson intra in detalii si ne oripileaza voit ca sa intelegem cu adevarat cat de mult a indurat pentru noi si mai ales cat de mult a indurat FARA sa piarda Credinta.Vrea sa fie si o lectie pentru cat de putin suntem noi dispusi sa induram de la ceilalti si cum ripostam imediat prin comparatie...
|
#10
|
||||
|
||||
Si mie mi se pare ca filmul lui Mel Gibson se vrea o completare a filmului lui Zefirelli (scuze daca n-am scris corect numele), dar din alta perspectiva. Filmul lui Gibson scoate in evidenta culmea rautatii umane si culmea suferintelor indurate de Mantuitor pentru noi, in timp ce filmul lui Zefirelli pune mai mult accentul pe latura vicleana, mult mai subtila si prefacuta a firii omenesti. Rautatea pana la sadism si viclenia pana la perfidie, iata doua aspecte ale firii omenesti cazute, cele care L-au osandit pe Mantuitor. Ambele filme merita vazute.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
Tags |
patimile lui hristos |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Pozitia domnului Andrei Plesu fata de Dan Puric | georgeval | Generalitati | 224 | 23.10.2017 21:35:22 |
Patimile | George.m | Spiritualitatea ortodoxa | 68 | 26.02.2013 01:56:02 |
"Doua scurte povesti despre ortodoxie" de Andrei Plesu | Florin-Ionut | Despre Biserica Ortodoxa in general | 20 | 16.02.2013 18:07:52 |
ACORDUL PREZUMAT | saccsiv | Generalitati | 4 | 14.05.2008 10:13:57 |
PATIMILE MINTUITORULUI | cozia | Stiri, actualitati, anunturi | 3 | 06.04.2007 19:39:59 |
|