Sfantul Maxim Marturisitorul

[Ekaterina]

"Sfantul Maxim s-a nascut la Constantinopol in anul 580, dintr-o familie nobila, si a avut parte de cea mai inalta educatie din vremea sa. Imparatul Heraclie (610-641) l-a randuit ca secretar al sau, dar dupa cativa ani el a parasit inaltele dregatorii de la curte si s-a facut monah intr-o manastire din Hrisopolis, in apropiere de Constantinopol. A fost apoi pus egumen al acelei manastiri.

In anul 627, Imparatul Constans a emis „Typosul” prin care se interziceau orice discutii despre una sau doua vointe si lucrari in Hristos. Dupa cum se stie, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, precum si Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol condamnasera erezia monofizita. Cu toate hotararile sinodale si legiuirile drastice impuse de imparati, monofizitismul nu a disparut, ci s-a raspandit in Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia si Armenia – provincii ce s-au rupt de Imperiul Bizantin, iar bisericile lor de comuniunea cu Biserica Ortodoxa.

In veacul al VII-lea, Imparatul Heraclie, ce era de neam armean, si Patriarhul Piros au incercat sa atraga de partea lor populatiile monofizite prin exprimari teologice impaciuitoare cu felul lor de gandire, temandu-se sa nu piarda cu desavarsire din componenta Imperiului acele provincii rasaritene. Ca solutie de rezolvare a crizei, a fost nascocit monotelismul si, ca o consecinta a acestuia, monoenergismul. Atunci Serghie si Piros au redactat „Ekthesi”, un text cu continut monotelit, intentionand reunirea si realipirea bisericilor monofizite rasaritene la Imperiul Bizantin.

Sinodul de la Lateran, a condamnat monotelismul, iar Sfantul Maxim a fost reprezentantul cel mai de frunte din acel Sinod. Din aceasta pricina, el a fost arestat si dus la Constantinopol impreuna cu cei doi ucenici ai sai. A fost acuzat, fara dovezi, de complot politic si surghiunit intr-o cetate a Traciei, Vizia.

A fost rechemat in Constantinopol pentru noi cercetari si, dupa refuzul sau de a semna „Typosul”, Sfantul Maxim a fost trimis iarasi in exil, la Pervera. Dupa sase ani, a fost chemat din nou in cetatea imparateasca si, dupa ce a refuzat pentru a treia oara sa se supuna poruncii imparatesti, a fost anatematizat si torturat. Dupa aceea, a fost aruncat in temnita pe jumatate mort, iar a doua zi i s-a taiat limba de-Dumnezeu-inteleptita cu care a mustrat ratacirile ereticilor. Dar Dumnezeu, Cel ce „nebuni arata a fi pe cei intelepti” si „din gura pruncilor savarseste lauda”, i-a dat credinciosului Sau marturisitor darul de a vorbi, mai presus de fire, chiar si fara limba – mai limpede decat inainte.

Umplandu-se de rusine si manie, ereticii i-au taiat si mana cea dreapta, apoi l-au tarat asa prin toata cetatea, spre batjocura tuturor. Dupa aceea, l-au trimis iarasi in surghiun, fara purtare de grija, fara haine si mancare. In cele din urma, l-au inchis intr-o temnita din cetatea Shimaris. Dupa trei ani de suferinte, Sfantul Maxim si-a dat cu bucurie sufletul in mainile lui Hristos, pe Care L-a iubit din tineretile sale si pentru Care a suferit chinuri atat de grele".

extras din predica Parintelui Partenie, Staretul Manastirii Sfantul Pavel din Sfantul Munte Athos.