Din cartea "Intoarcerea la Hristos" a lui Ioan Ianolide
Această poezie Valeriu a închinat-o arhimandritului G., spunând că la el s-a gândit când a ales simbolul copilului venit să participe la Crăciunul din temnită. Noi credem că autorul însusi ar putea fi potirul în care s-au petrecut real aceste transformări lăuntrice si poezia „Colind” ar putea fi socotită o mărturisire personală.
IMN
Vă cheamă Domnul Slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n vesnicii,
Fortificați Biserica Crestină
Cu pietre vii, zidite-n temelii!
Să crească-n inimile voastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul noptii bate,
Iisus coboară pe pământ,
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună imnul Învierii sfânt.
Smulgeti-vă din ceata celor răi,
Intrati în cinul oastei crestinesti,
Priviti spre Portile Împărătesti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
Veniti crestini, luati Lumină,
Cu sufletul senin, purificat,
Veniti flămânzi, gustati din cină,
E Nunta Fiului de Împărat!
|