Stateam intr-o zi si ma uitam la tv la imagini, declaratii, interviuri cu asasini precum Visinescu. Nici o urma de regret, de curaj de a-si asuma faptele, de un dram de demnitate umana, de pocainta macar la final. Niste asasini lasi. Il urmareau cameramanii cand era la tribunal, fugea aproape, cu o privire de bestie haituita, cu gesturi din sedintele de partid, acum spasmodice, brazand vazduhul cu degetul in directia unui dusman de clasa fantomatic. Stiind ce au facut cei ca el poti simti nevoia sa-i urasti dar efectiv nu reusesti. Iti inspira mila.Imi aduc aminte de un evreu care supravietuise Holocaustului si care batran fiind, a fost intrebat cum priveste in urma. A spus: ,,I-am invins, Au vrut sa disparem si am supravietuit, am avut copii,nepotii, ne-am pastrat credinta, am putut sa iubim si sa ne bucuram in continuare, nu ne-au ucis sufletul.". Asa si cu cei care au supravietuit unor asemenea calai.