De mirare însă că regimul nu a distrus complet viaţa bisericească. Nu înţeleg nici astăzi din ce raţiuni a rămas totuşi o anume permisiune de a trăi viaţa de cult şi obiceiurile strămoşeşti. Probabil şi-au făcut socoteala cinică, aşa cum şi propagau, că religia e opiu pentru popor. Şi fiind opiu mai îndulceşte niţel necazul...
Sau poate au găsit în Ortodoxie, mai ales în Ardeal, un mijloc de a păstra ceva din fiinţa naţională...
La noi acasă trăiam un melanj dubios referitor la credinţă şi Biserică.
Tata era membru de partid şi lider local - evident că nu putea fi un om prea bisericos, deşi nici adversar înverşunat al Bisericii nu era. Poate pentru că era filolog, uneori citea din Biblie... Dar la o slujbă nu prea l-am văzut, exceptînd vreo nuntă ori vreo înmormântare...
Exista o înţelegere, se pare, între mama şi tata privind educaţia noastră creştină. Mama fiind credincioasă, din familie de credincioşi, ne învăţase rugăciunea, ne deprinsese cu mersul la slujbe şi ţinea posturile, sărbătorile aşa cum era tradiţia. Tata nu a împiedicat-o niciodată, nu îmi amintesc să fi fost între ei vreo discuţie pe tema asta... Îmi pare rău că nu-i mai pot întreba cum s-au înţeles ei în această chestiune. Aş fi tare curios...:)
Lucrurile au evoluat în aşa fel încât deja, pe când aveam vreo 13 ani, mama mi-a propus să merg la ... seminar! Mă visa preot!! Şi culmea e că tata nu s-a opus... Dar eu învăţasem deja şmecheria, ca elev premiant, că omul se trage din maimuţă, că religia e retrogradă, că e opiu pentru popor etc. Mi se explicase bine, la orele de marţi seara, când făceam materialism ştiinţific cu profu de mate, că trebuie să depăşim vechile credinţe care nu sunt decât invenţii ale omului ignorant care nu face faţă stihiilor naturii.....
Bunica din parte tatălui era atee. Ea avea convingerea tare că orice fenomen se poate explica pe baze raţionale, ştiinţifice şi că nu e nevoie să căutăm alte explicaţii decât pe pământ.
Bunicul fugise din istorie, după revenirea din război, în fundul curţii... Nu mai avea încredere în nimeni şi în nimic, se închisese în sine şi lucra de dimineaţa până seara târziu în grădină.... Nu ştiu dacă avea sau nu credinţă în Dumnezeu. Dar fapt uimitor, când a citit în Scânteia că undeva în Uganda a avut loc nu ştiu ce nenorocire, a plâns... Suferea pentru acei oameni....
Bunicii din partea mamei au fost ţărani evlavioşi. La 90 de ani bunica îşi făcea în fiecare dimineaţă mătăniile şi toată pravila de rugăciune, în genunchi, sub icoana mascată de un frigider imens... Nu ştiu cum făcea ea, parcă privea prin frigider la icoană şi se ruga....
Bunicul a murit când comuniştii i-au luat şi ultima pereche de cai. Nu a putut duce şi asta şi a murit de inimă.

La Revoluţie, cea mai tare vorbă a scos-o bunica: "Ce-au avut maică cu el, de l-au omorât taman de Crăciun? Ce, n-avea Cine să-l judece? De-acum o să ne fie şi mai greu, veţi vedea...."
Şi văzurăm.