View Single Post
  #5  
Vechi 02.12.2023, 15:54:07
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 756
Implicit

25 de ani astazi. Dumnezeu sa-l odihneasca. In 2025 poate o sa fie praznic cu voia lui Dumnezeu.

Arhim. Ilie Cleopa:
Citat:
Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. De atunci, de când am primit și dreapta credință în Dumnezeu, poporul nostru a avut viață. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viața poporului român este dreapta credință în Iisus Hristos. Băgați de seamă! Ca popor creștin de două mii de ani de când sîntem noi, am avut toată administrația noastră și toată tradiția noastră sfântă. Să ținem cu tărie la credința Ortodoxă.

(...)

Ați văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriță. Du-te la Mănăstirea Cozia și vei afla lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire și-i înmormîntat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: «Aici odihnește monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul» – ai auzit? El, domn peste trei Principate și mama lui, călugăriță. Apoi și Ștefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngropat Petru Rareș, făcută de el. Vei vedea lîngă dînsul scris: «Aici odihnește roaba lui Dumnezeu, monahia Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare». Ei domni, și mamele lor, călugărițe! Vedeți voi câtă unire era atunci între credință și conducere? Așa trebuie să murim!

(...)

Să ținem credința noastră Ortodoxă, pe care au ținut-o toți voievozii noștri și toți părinții noștri și toți românii cei adevărați. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos și al Țării Românești, să ții credința cea dreaptă, Ortodoxă, pe care o ținem de două mii de ani.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa

Last edited by RappY; 02.12.2023 at 16:25:09.
Reply With Quote