[CristianR]

În prealabil postat de Mihailc

La care ortodoxie să te întorci?

Acum câteva săptămâni m-am implicat, de nevoie, în organizarea înmormântării unei rude, într-un oraș de provincie (sub 40.000 de suflete). Unchiul meu răposat, om evlavios care mergea la biserică, fost membru al consiliului parohial, sidoxie la zi plus numeroase donații cu și fără chitanță.

Mă duc la biserică să rezolv lucruri și aflu că trebuie să plătesc după cum urmează: concesiune pe șapte ani pentru locul de veci (deși unchiul meu avea deja de mai mulți ani loc de veci, dar înainte să apară regula cu concesiunea pe șapte ani - în fapt un alt nume cu ecou administrativ dat unei tâlhării la drumul mare) - 3000 lei, două zile de capelă - 700 lei, prohod în biserică - 600 lei , deschiderea mormântului (un fel de taxă pe nimic)- 300 lei, donație benevolă (dar subînțeles obligatorie) - 300 lei.

Cam așa își tratează enoriașii campionii adevărului și unicii moștenitori ai raiului !

PS - Penticostalule Traditional, la voi cum se procedează în asemenea cazuri?

Din nefericire, situațiile de genul ăsta nu sunt rare, ba poate chiar tind să facă regula, dacă ne raportăm la experiențele cunoscuților noștri.

Am avut o experiență întrucâtva similară, deși mult mai puțin costisitoare material, în urmă cu doi ani, la moartea tatălui meu, într-o localitate la fel de mare.

Terenul pentru cimitir și biserică fiind donat de un binefăcător care a pus clauză în testament ca locurile de îngropare să fie atribuite cu titlu gratuit enoriașilor, preotul n-a putut să-mi ceară decât o sumă - infimă - de 80 de lei, reprezentând contribuția anuală pentru biserică. Însă după înmormântare a tergiversat întocmirea actelor aproape un an, dându-mi de înțeles în modul ăsta că ar trebui să "mă simt" cu ceva. Cum întâlnirea cu sugestia mitei mă tulbură de fiecare dată, am abordat problema deschis, iar tânărul preot mi-a dat de înțeles că "cineva de mai sus" ar fi sursa acestor bețe-n roate. Cel mai probabil era vorba despre protopop, a cărui corupție este binecunoscută în zonă iar episcopul nu este nici el inocent. Asta face ca preoții și personalul bisericesc să fie numiți/ angajați pe criterii care n-au legătură cu pregătirea/ calitățile lor - cu excepțiile de rigoare (cum ar fi numirea fără pile a unui preot tânăr și râvnitor într-o parohie periferică pe care trebuie să o ridice de la zero).

Am decis să încerc rezolvarea situației insistând și încercând să mișc conștiința de creștin a tânărului preot (care probabil îi datora protopopului numirea pe post), dar rezolvarea a venit de la cel de-al doilea preot, fostul paroh, om cinstit și inimos, care a preluat și rezolvat solicitările mele fără a pretinde nimic necuvenit - pentru sine ori pentru alții.

Acum, chiar dacă eu am reușit să-mi rezolv problema, ea rămâne pentru ceilalți enoriași care se vor afla în situații similare, iar soluția nu poate fi, Iorest, migrarea spre alte parohii.

Corupția trebuie scoasă din Biserică și Patriarhul dă semne, chiar dacă târzii, că dorește acest lucru, cerând înființarea unui organism de sancționare a corupției din Biserică. Însă o astfel de încercare (nepopulară ca și DNA) ar putea fi repede evacuată de către sinodali, având în vedere că în regulamentele canonice mita și alte fapte de corupție nu sunt prevăzute ca abateri.

De altfel, acest păcat social care macină de atâta vreme în profunzime poporul nostru, făcându-l să ia calea pribegiei, n-am auzit (sau nu-mi amintesc) să fi fost condamnat ca atare în nicio predică din cele auzite în ultimii 30 de ani.

Ei bine, astea ar putea fi motive pentru care să nu te întorci, dacă nu chiar să pleci de la Ortodoxie. Sminteli, cum se zice, pietre de poticnire.

Dar dacă Crucea pe care L-am răstignit pe Hristos este tocmai expresia ticăloșiilor noastre (căci fără trădarea lui Iuda, invidia, obtuzitatea și ipocrizia fariseilor ea n-ar fi fost posibilă), poate că tocmai la asta suntem și noi chemați, respectiv să primim fără crâcnire scârbele, nedreptățile - chiar ura semenilor, făcând din ele prilej de pătimire și înviere.

Dincolo, însă, de motivele pentru care nu te-ai întoarce, de obstacolele pe care le vei avea de înfruntat dacă o faci, eu am găsit mult mai multe pentru care să rămân după ce m-am întors, în urmă cu zeci de ani. Biserica este o fântână adâncă, iar dacă ajungi să te adăpi din apa ei cea adevărată, o vei căuta mereu pentru că n-o poți găsi în altă parte.

Numai slujbele ei îmi dau prilejul, spre exemplu, să ies din timp ca să pătrund în veșnicie și să fiu de față la patimile și răstignirea Domnului, ca apoi să Îl contemplu înviat. Uneori, mergând la denii, am sentimentul că am găsit cu adevărat "comoara din țarină" pentru care merită să uiți de toate celelalte.