COLIND
Pe malul Trotusului
Cântă robii Domnului
Înjugati la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferintă multă
Si-i cu lacrimi împletită.
În inima robului
Domnu-si face ieslea Lui
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Si din flori picură rouă.
Stă un colpilas în zare
Si priveste cu mirare
La fereastra de-nchisoare.
Lângă micul copilas
S-a oprit un îngeras
Ce-i sopteste drăgălas:
Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare,
Unde-i Domnu-ntemnitat.
Si copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.
În prima strofă autorul face referire la închisoarea din Târgu-Ocna, pe malul Trotusului, care adăposteste pe robii Domnului ce „colindă” muti de suferintă. Apoi trece înlăuntrul robului, unde se naste Hristos ca într-o nouă iesle. De data aceasta crinii semnifică darurile duhovnicesti ce însoțesc nasterea în Hristos a omului. Copilul care priveste uimit spre fereastra temnitei - căci si temnita are modul ei de a comunica cu lumea – este o metaforă a omului neprihănit, credincios, a omului în care nu a fost ucis Dumnezeu. Un înger, fiintă nepământeană dar perceptibilă celor curati cu inima, îi vorbeste dezvăluindu-i că nasterea lui Hristos nu se mai săvârseste în forma strălucirii publice, ci în prigonirea credintei prin întemnitare. Crestinii fiind întemnitati, Iisus Însusi este întemnitat. Înnoirea în Hristos în suferintă si prigonire este o lucrare mare, profundă, strălucitoare.
|